Cu Evanghelia Vameșului și Fariseului din duminica de astăzi începe Triodul, adică perioada Postului Mare, potrivit timp de pocăință.
„10. Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu și celălalt vameș.
- Fariseul, stând, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, adulteri, sau ca și acest vameș.
- Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig.
- Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.
- Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța”.
Fragmente din Tâlcuirea părintelui Ilie Cleopa
Auzind de mândria și lauda fariseului, privirea minții trebuie întoarsă către sine asemenea vameșului, care zicea „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!”, îndeamnă în predica sa Părintele Cleopa. Mândria a făcut pe îngerii neascultători diavoli și pe primii oameni care erau nemuritori în rai i-a făcut muritori pe pământ.
Căderea și moartea noastră a venit prin mândrie, pocăința, mântuirea și nemurirea încep prin smerenie.
Sfântul Efrem Sirul spunea despre tâlhar
„O, tâlharule, și al raiului tâlhar! Multe ai furat în viața ta, iar acum, prin puține cuvinte zise din inimă, ai furat cu limba raiul!
O, fericite vameșule, tu cu rugăciunea ta smerită din adâncul inimii tale, foarte mult te-ai asemănat cu tâlharul de pe cruce care a strigat din inimă:
„Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta!” (Luca 23, 42). Și Mântuitorul i-a zis: „Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23, 43).
Fariseul mândru vede însă lucrurile cu totul întoarse
Stând în biserică se ruga întru sine: „Dumnezeule, mulțumesc Ție că nu sunt ca ceilalți oameni: răpitor, nedrept, preadesfrânat.
Dar Sfântul Efrem Sirul învață în rugăciunea sa din Postul Mare
„Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd păcatele mele și să nu osândesc pe fratele meu…”.
Fariseul trâmbițează înaintea oamenilor faptele sale cele bune, în loc să le ascundă
„Când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta, că milostenia să fie întru ascuns și Tatăl tău care vede întru ascuns, îți va răsplăti ție” (Matei 6, 3-4).
Si… „Taci tu, să vorbească faptele tale” (Filocalia, X, București, 1981).
Fariseul vestește înaintea oamenilor, zicând: „Postesc de două ori pe săptămâna” (Luca 18, 12).
Dat în privința postirii, Mântuitorul nostru Iisus Hristosne învață dimpotrivă: Tu, însă când postești să nu te arăți oamenilor că postești” (Matei 6, 17-18).
Începutul Marelui Post al Sfintelor Paști cu Evanghelia Vameșului și Fariseului, din duminica această, continuă cu a doua Duminică pregătitoare numită „a Fiului Risipitor”, apoi cea „a Înfricoșatei judecăți”, când se lasă sec de carne. Ultima duminică cu care începe Postul Mare se numește „a izgonirii lui Adam din rai.
Postul Mare este cale bună de împăcare cu Dumnezeu
Smerenia este cel mai bun leac te scapă de mândrie mai multă rugăciune, ajutată de post, prin citirea cărților sfinte și prin deasa spovedanie la duhovnici iscusiți.
Să ne pregătim pentru a-l străbate cu folos și cu bucurie, și să-L rugăm pe Bunul nostru Mântuitor să ne scape de păcatul cel greu al mândriei și să ne îmbrace în vesmântul cel dumnezeiesc al smereniei, al rugăciunii curate și al iubirii, care ne asigură tuturor mântuirea sufletelor. Amin
Sursa: CrestinOrtodox.ro
@gelu: deci nu merită nici măcar să încerci să fii bun toată viața, e suficient să zici că-ți pare rău când eşti pe moarte, adică să te pocăieşti, Dumnezeu te iartă şi intri în Rai. E bine de ştiut…