Începutul sfârșitului pentru sultan?

Candidatul opoziţiei, Ekrem Imamoglu, a fost declarat oficial miercuri primar al Istanbulului, după ce renumărarea voturilor exprimate pe 31 martie a fost încheiată, a relatat agenţia oficială de stat Anadolu, citând un parlamentar al opoziţiei, transmite Agerpres.

Imamoglu a primit certificatul oficial de la Consiliul Suprem Electoral (YSK) care atestă alegerea sa în funcţia de primar al Istanbulului, în pofida unui apel al preşedintelui partidului la putere, Recep Tayyip Erdogan, care a cerut ca alegerile de la Istanbul să fie anulate şi scrutinul să aibă loc din nou. Principalul organism electoral al ţării urmează să se pronunţe asupra acestui apel, la o dată încă necunoscută.

Partidul justiţiei şi dezvoltării (AKP) aflat la Putere a contestat rezultatele scrutinului de la 31 martie, invocând fraude şi cerând o reluarea a alegerilor de la Istanbul.

Candidatul Partidului republican al poporului (CHP) a obţinut o victorie la foarte mică diferenţă faţă de concurentul AKP, fostul prim-ministru Binali Yildirim, potrivit dpa şi Reuters.

Noul primar Ekrem Imamoglu a primit un certificat într-o ramă de aur, în cadrul unei ceremonii la un tribunal din Istanbul la care au asistat numeroşi ziarişti.

Partidul său a anunţat pe Twitter că Imamoglu îşi va începe mandatul miercuri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.