Închisoare cu executare pentru fostul şef al Unifarm

Fostul șef al Unifarm, Ionel Eugen Adrian, a fost condamnat, vineri, în primă instanță, la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită.

„În temeiul art. 38 alin. 1 C.pen. constată că inculpatul Ionel Eugen Adrian a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat prin prezenta în concurs real. În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse stabilite, deci un spor de 2 ani şi 8 luni închisoare (1 an + 1 an + 4 luni + 4 luni) inculpatul Ionel Eugen Adrian urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 6 (şase) ani şi 8 (opt) luni închisoare”, potrivit minutei Tribunalului București.

Judecătorii au decis ca Maria Radu să execute o pedeapsa de 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

Decizia nu este definitivă.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a fostului director general al Unifarm, Adrian Ionel, precum și a fostului șef secriviu comercial, Maria Radu. Ionel este acuzat că a pretins o mită 760.000 euro pentru un contract pentru combinezoane și măști.

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus, în 2 octombrie 2020, trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Ionel Eugen Adrian, la data faptelor director general al Companiei Naționale Unifarm SA, pentru luare de mită, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, complicitate la trafic de influență, instigare la fals intelectual și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane. A fost trimisă în judecată și Maria Lizica Daniela Radu, la data faptelor șef serviciu comercial al CN Unifarm SA, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut faptul că în contextul declarării de către Organizația Mondială a Sănătății, în data de 30 ianuarie 2020, a stării de urgență pentru sănătatea publică la nivel internațional din cauza infecțiilor cu noul Coronavirus, Guvernul României a emis O.U.G. nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală (printre echipamentele respective fiind incluse combinezoanele și măștile de protecție) precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, iar CN Unifarm SA a fost desemnată, alături de alte instituții publice, să facă achiziții de astfel de echipamente de protecție.

„În acest context, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins suma de 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale). Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură. Același document ar fi fost semnat și de inculpata Radu Maria – Lizica – Daniela, în calitate de șef serviciu comercial în cadrul CN Unifarm SA, pe care, ulterior, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat-o să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei respective. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție”, arăta DNA, într-un comunicat de presă.

Pentru acest „serviciu”, potrivit procurilor DNA, persoana intermediară ar fi pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru sine și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului.

„Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească cei 760.000 euro amintiți anterior. Deoarece societatea comercială furnizoare nu ar fi achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18 % convenit inițial, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A, a decis rezilierea unilaterală a contractului. Totuși, anterior, firma respectivă ar fi reușit să livreze cantitățile de 1 milion de măști chirurgicale (neconforme cu standardele stipulate în contract) și 25.920 de combinezoane din totalul echipamentelor menționate în contract, pentru care CN Unifarm SA a achitat suma de 2.380.000 lei (reprezentând doar valoarea măștilor respective). Prin modalitatea descrisă mai sus s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum de către societatea beneficiară a contractului”, mai menționa DNA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Hai și cu căCuțu, aRahatovici…. Știți voi pentru ce: 120 de milioane de doze, tărgi cu coviltir la 17.000 euro/bucata….

  2. Jocul asta cu condamnarile este un fel de circoteca ,pt. ca inculpatul pana ajunge in puscarie trec foarte multi ani si insfirsit cind chiar ajunge ,dupa citeva luni este eliberat.

  3. @Paulian Ionescu ?? Câtă dreptate aveți d-le,din păcate așa este și așa se va întâmpla(pentru aceia care nu cred asta vedeți cazul hebrenciuc).Atât se poate deocamdată în România…

  4. au gasit „tapul ispasitor” in fapt un slugoi al arahatzilor, tataritzilor, rafilienilor, cerceilor – lista este foooarte luunga. lista nu va fi „gasita si pedepsita” atat timp cat Romania este condusa de securimea pusa pe distrugere si depopulare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.