Pilotul unui avion de transport australian s-a trezit cu un şarpe aparându-i pe tabloul de bord în timp ce era în plin zbor, dar a reuşit să aterizeze după ce a lansat un apel de ajutor, a anunţat joi compania aeriană, citată de rtv.net.
Braden Blennerhassett efectua o cursă, marţi, pentru Air Frontier între Darwin şi orăşelul izolat Peppimenarti, în Teritorriul de Nord, când a văzut reptila.
„Tensiunea şi pulsul mi s-au accelerat un pic. A fost o experienţă interesantă”, a comentat pilotul pentru televiziunea australiană.
În Australia trăiesc unii dintre cei mai veninoşi şerpi din lume, iar directorul companiei Air Frontier, Geoffrey Hunt, l-a felicitat pe pilot pentru că şi-a păstrat sângele rece.
„A spus: este un şarpe la bord”, le-a declarat directorul jurnaliştilor, adăugând că pilotul a avut dificultăţi în comunicarea cu turnul de control din Darwin, unde a aterizat.
„Şarpele avea capul chiar lângă butonul pe care trebuia să apese pentru a vorbi” cu controlorii de trafic aerian, a precizat el.
Un expert în şerpi aştepta avionul pe aeroport, „dar nu a putut găsi reptila”, a declarat Geoffrey Hunt.
Compania va folosi un şoarece viu ca momeală, iar avionul nu va mai decola până când nu va fi găsit şarpele.