Incident pe calea ferată: Vagon cisternă sărit de pe şine

Traficul feroviar între staţiile Zoiţa şi Râmnicu Sărat se desfăşoară doar pe firul II, din cauza deraierii unui vagon cisternă din compunerea unui tren privat de marfă, informează CFR SA printr-un comunicat.

„Deraierea vagonului, de un bogiu, s-a produs în jurul orei 12:30, pe firul I, între staţiile Zoiţa şi Râmnicu Sărat, la km 158+875. Garnitura privată, care aparţine operatorului GFR, are în compunere 33 de vagoane încărcate cu combustibil şi asigura un transport pe relaţia Brazi – Borzeşti Bacău. Menţionăm faptul că, până la finalizarea intervenţiilor de repunere pe şină a vagonului deraiat, trenurile de călători, care sunt programate să tranziteze zona respectivă, circulă pe intervalul Zoiţa – Râmnicu Sărat doar pe firul II, din ambele sensuri. De asemenea, facem precizarea că personalul feroviar al SRCF Galaţi va acorda sprijin tehnic necesar operatorului privat de marfă în procesul de repunere pe şină a vagonului respectiv, astfel încât reînscrierea în circulaţie a garniturii de marfă să se realizeze în condiţii de siguranţă”, precizează reprezentanţii companiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. e,hai
    ca nu e chiar ca la metroul din Bucuresti!
    (poate avea viteza-peste 20km/h)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.