Incredibil cât mai pot minţi Ponta, Şova sau RMGC şi Gabriel Resources!

Mai întâi iese Victor Ponta şi vorbeşte de o sumă de 480-500 de milioane de euro, obligaţii pe care statul român le-ar avea pentru a ecologiza zona din Roşia Montană şi pentru a conserva patrimoniul dacă proiectul minier nu se va face (150 de milioane de euro pentru patrimoniu, restul pentru ecologizare). Apoi, Dan şova prezintă în Guvern (conform Gandul.info) un document legat de aşa-zisele ”beneficii” ale proiectului şi sumele pe care ar trebui să le cheltuiască statul român în zonă dacă proiectul nu se va face (revin cu altă ocazie la tâmpeniile cu ”beneficiile”). În documentele prezentate de şova nu mai e vorba de 480-500 de milioane, ci de 430. şi cu totul altfel distribuite: 46,5 milioane pentru ecologizare, 224,2 milioane pentru patrimoniu şi 165 de milioane pentru atenuarea impactului social şi infrastructură. Luaţi un calculator şi o să aveţi o supriză uriaşă: de fapt, totalul de 430 de milioane (vezi facsimilul prezentat de Gandul.info) e 435,7 milioane. Diferenţa de 5,7 milioane de dolari (care rezultă, negru pe alb, chiar din prezentarea ministrului Marilor Proiecte) arată cu câtă bătaie de joc e tratat proiectul: nu s-a făcut nici măcar o singură verificare a unei adunări banale!!! Totul e, pur şi simplu, burtologie!

Contradicţiile nu se opresc însă aici. Documentele prezentate de şova şi declaraţiile lui Victor Ponta sunt contrazise de documentele companiei şi de hotărâri ale Guvernului României. În fapt, pentru ecologizarea şi repararea daunelor produse de fostele exploatări de stat chiar RMGC avansează suma de 23,2 milioane de euro. Nu 46,5 milioane cât apare în documentul lui şova şi nici 330-350 de milioane, cât rezultă din declaraţiile premierului! Aceeaşi sumă (în lei, la paritatea din 2007), o regăsim şi într-o Hotărâre de Guvern ( HG nr. 644/2007), care prevede cheltuieli necesare pentru aceste operaţiuni de 98,7 milioane de lei (asupra faptului că această sumă va fi suportată de statul român indiferent dacă proiectul minier se va face sau nu,vezi analiza de mai jos)!

Să mergem mai departe cu minciunile şi contradicţiile. Tot în prezentarea lui şova, vedem defalcarea ”investiţiilor” de până acum făcute de Gabriel/RMGC. Mă opresc doar asupra câtorva cifre pentru a scoate în evidenţă cacealmaua. Documentul lui şova (vezi facsimilul de mai sus) vorbeşte de 74 de milioane de dolari ”cheltuieli juridice, sociale, comunicare administrative” în perioada 1997-2012. Cifrele sunt contrazise flagrant de rapoartele anuale ale Gabriel Resources. Doar între 2008 şi 2012 (5 ani din 16), compania a investit 60,5 milioane de dolari pe ”comunicare externă”. În 2011 şi 2012 suma chetuielilor judiciare (”legal”, vezi facsimil mai jos) a fost de 12,48 milioane de euro. Practic, cheltuielile cu ”comunicarea externă” (pe 5 ani) şi cele cu judiciare (pe 2 ani) ar acoperi suma trecută în documentul lui şova pentru cei 16 ani, FĂRĂ cheltuieli sociale şi administrative!

La capitolul ”Patrimoniu din Roşia Montană”, documentul lui şova vorbeşte de 28 de milioane de dolari. Priviţi fotografia de mai jos. Pe banerul amplasat de RMGC pe perioada FânFest scrie, cât se poate de colorat, ”RMGC a investit 17 milioane de dolari în patrimoniul de la Roşia Montană”!!! (povestea acestei fotografii o puteţi citi aici – scoate în evidenţă o altă minciună grosolană).

Priviţi documentul lui şova şi o să mai aveţi o surpriză: activităţile legate de strămutare sunt adunate de două ori (!), prima dată separat, la capitolul ”situri strămutare” (50 de milioane), a doua oară ca subcapitol în capitolul ”achiziţie proprietăţi” (105 milioane)…

Nu intru în alte detalii (lista contradicţiilor între documentele oficiale ale companiei şi documentul lui şova şi declaraţiile lui Ponta e mult mai lungă). Mai menţionez doar un aspect. Legat de cele 224,2 milioane de dolari pe care statul român ar trebui să le investească în patrimoniul de la Roşia Montană, dacă proiectul în sine nu se va face. RMGC a promis că dacă se face proiectul, va ”investi” 70 de milioane de dolari în patrimoniul de la Roşia Montană. Diferenţa dintre cele 70 şi cele 224,2 milioane e dată de patrimoniul CARE VA FI DISTRUS (pentru că e evident că pentru patrimoniul care va fi distrus nu mai e nevoie de nicio cheltuială!). Nu insist acum de ce aceste sume sunt, oricum, umflate (în realitate, e nevoie de mult mai puţin), pentru că e mult mai important un alt lucru: premierul Victor Ponta şi ministrul Marilor Proiecte chiar îi cred pe cetăţenii români tâmpiţi!

La o verificare şi confruntare făcută în doar câteva ore am găsit diferenţe şi contradicţii majore . Pur şi simplu îşi bat joc! Habar nu au nici ei, nici cei care le pun la dispoziţie documentele astea (şi care nu pot face nici măcar o verificare a unei simple opraţii de adunare) despre ce vorbesc! Ah, chiar aştept cu nerăbdare ca asemenea documente să ajungă într-o instanţă de judecată sau de arbitraj internaţională! şi, mai ales, în faţa unei instanţe penale! Să vedem cum explică, în faţa procurorilor şi judecătorilor aceste lucruri!

***

Minciuna cu ”poluarea istorică”

Pentru că tot vorbim de poluarea istorică de la Roşia Montană, se cuvine să revin cu nişte date şi documente care demontează o altă uriaşă minciună a propagandei RMGC şi a susţinătorilor ei politici, în frunte cu Băsescu şi Ponta. Spun RMGC, Băsescu, Ponta şi alţii că DOAR dacă proiectul minier se va face, se vor repara daunele de mediu produse de fostele exploatări miniere de stat. MINCIUNĂ TOTALĂ: indiferent dacă proiectul minier se va face sau nu STATUL ROMÂN VA SUPORTA aceste costuri! Mai mult, există bani alocaţi de la bugetul de stat pentru aceste ecologizări, dar aceştia sunt deturnaţi!

  • După cum am arătat, suma reală necesară pentru aceste lucrări, evaluată şi stabilită prin HG nr. 644/2007, este de 98,7 milioane de lei. Dintre aceştia, conform unui răspuns primit din partea Conversmin (companie de stat, aparţinătoare de Ministerul Economiei, care se gestionează sumele necesare închiderii minelor şi ecologizării fostelor exploatări), până în luna martie a anului trecut, au fost alocaţi şi cheltuiţi 16,95 milioane de lei (detalii aici)

  • Conform unui raport al Curţii de Conturi, doar într-un singur an (2010), Conversmin cumula ”erori/abateri” de 19,38 milioane de lei. Există numeroase relatări ale presei locale care arată că aceşti bani au ajuns la diferiţi baroni locali (detalii tot aici). Mai mult, conform altor articole din presă, suma totală deturnată de Conversmin s-ar ridica la 80 de milioane de euro (!!!). Aşadar există bani alocaţi pentru astfel de lucrări, dar sunt deturnaţi. Mai mult, dacă ar exista un interes real, pentru lucrări de ecologizare se pot atrage şi fonduri europene.

  • EXTREM DE IMPORTANT: Indiferent dacă proiectul minier se va realiza sau nu, statul român va suporta factura. Acest lucru este prevăzut expres în contractul de societate al RMGC şi în licenţa din 1999.

Contractul de societate al RMGC, art. 5.7. aliniatul 1: ”Urmare a transferului licenţelor de concesiune miniere pentru Proiecte de la Minvest catre Societate, până la mutarea de către Minvest a echipamentelor şi instalaţiilor respective, Minvest rămâne răspunzătoare pentru operaţiunile sale în perimetrele respective, precum şi pentru eventualele pagube produse mediului ca rezultat al activităţilor desfăşurate în perimetre până la data mutării echipamentelor şi instalaţiilor, dar care sunt identificate şi/sau produc efecte după această dată.”

Licenţă, art. 7.1.2.: ”După transferul acestei licenţe către EUROGOLD RESOURCES S.A (devenită, ulterior, RMGC)., conform art. 7.1.5 al prezentei licenţe: a) Toate costurile, chetuielile şi obligaţiile de demontare şi evacuare a echipamentelor şi instalaţiilor companiei MINVEST S.A. din cadrul perimetrului descris în Anexa B vor fi suportate de către MINVEST S.A.; b)Toate costurile, cheltuielile şi obligaţiile de reabilitare provocate mediului prin activitatea de exploatare, conform art. 16.1.4. al prezentei licenţe vor fi suportate integral de către MINVEST S.A.”

Licenţă, art. 16.1.4.: ”MINVEST S.A. va fi răspunzător pentru toate daunele aduse mediului înconjurător ca urmare a activităţilor de exploatare desfăşurate înaintea efectuării transmiterii licenţei şi ale căror consecinţe negative pentru mediu se întind şi după momentul transferului licenţei”

Aşadar, chiar dacă RMGC va efectua lucrări de ecologizare pentru daunele de mediu cauzate de fostele exploatări, plata acestora va fi suportată tot de către statul român. Clauze asemănătoare au fost prevăzute şi în cadrul privatizării Petrom. OMV Petrom a efectuat ulterior lucrări de ecologizare, după care, în 2008, a pus pe masa României o factură de 511 milioane de euro (peste 75% din preţul încasat de stat la privatizarea companiei). Legat de recuperarea acestor costuri, OMV Petrom a dat statul român în judecată, în 2012, la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris.

Sursa articol: Mihai Goţiu, voxpublica.realitatea.net

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.