Incredibil, unde se vede sărbătoritul Mircea Lucescu la 90 de ani!

Mircea Lucescu este clar personajul zilei, omul zilei, cum

Incredibil, unde se vede sărbătoritul Mircea Lucescu la 90 de ani!

Mircea Lucescu este clar personajul zilei, omul zilei, cum

Mircea Lucescu este clar personajul zilei, omul zilei, cum vreți să îi spuneți celui care prin faptul că la împlinirea vârstei de 80 de ani se află pe banca echipei naționale a intrat în Guiness Book drept cel mai în etate selecționer din lume.

O viață dedicată fotbalului, pe care a ținut să o celebreze într-un mod special, în aer liber, cu jucători din cinci generații care i-au trecut prin mână la club sau la echipa națională.

Și cărora a ținut să le mulțumească public, pentru că din punctul său de vedere ei, jucătorii, sunt cei care l-au adus la acest moment aniversar fiind încă în activitate.

„Fără voi n-aș fi ajuns niciodată la nivelul ăsta! Nu pot decât să vă mulțumesc că sunteți prezenți. Pentru mine nu va fi decât o altă zi, dar am vrut să strâng aici generații care m-au acompaniat în cariera mea. Am oameni care sunt de 50-60 de ani lângă mine.

Îl cunosc pe Ovidiu Ianițoaia de când stăteam în Cartierul Macaralei. De Ion Pârcălab ce să mai spun.. când eram copil dădeam mingile în derby-urile bucureștene pe Stadionul 23 Mai, și, de câteva ori, îi puneam mingea la corner pentru a centra, negândindu-mă vreodată că într-un an, doi, voi juca alături de el.

E omul de la care am învățat să centrez, ceea ce înseamnă tehnica centrării, care a dus apoi la câteva ghete de aur și la câteva preocupări ale mele, ca antrenor, de a valorifica jocul pe benzi prin centrări. Avem acolo masa anilor ’70, pe care trebuie să-i apreciem și să-i aplaudăm. Oameni care au făcut atâtea lucruri frumoase pentru fotbalul nostru și pentru suporteri.

Viața noastră este așa: copilăria o trăim cu bucurie, fără niciun fel de gânduri legate de ceea ce înseamnă viața. Este o perioadă a bucuriei, în care toți am debutat. A venit apoi perioada plăcerii. Căutam plăcerea în orice… în sport, în studiu, în prietenii… am avansat și am ajuns la perioada satisfacției, când am ajuns la 40-50 de ani și am zis că nu am trecut prin viață oricum. A venit pe urmă o altă perioadă, a împlinirii. Cum am ajuns eu. Am obținut totul, ce îmi mai trebuie? Doar să mențin ceea ce am câștigat de-a lungul timpului, prietenia și respectul oamenilor.

Apoi, vine și ultima parte, la care încă nu am ajuns. Perioada înțelepciunii. Înțelepciunea te ajută să treci prin viață fără ură, furie, reproșuri. Iubești oamenii pentru că sunt oameni. Mulți dintre voi ați înțeles ce înseamnă să fii antrenor, cât de greu e să faci alegeri și să menții o relație bună cu oamenii cu care ai lucrat.

„Voi ați făcut niște lucruri senzaționale. Pentru asta vă felicit și, pentru asta, seara este a voastră, nu a mea. Aveți atâtea amintiri comune, de-aia v-am și pus pe mese, fiecare generație are amintirile ei. Sunt convins că în seara asta veți depăna tot ceea ce ați trăit în perioada voastră. O perioadă care nu s-a mai repetat în viața voastră. Nu poate fi nimic mai frumos în viață decât cariera de fotbalist, indiferent ce ați făcut după.

Nimic nu se poate compara cu ceea ce ați făcut voi pe terenul de joc. Încă o dată vă îmbrățișez, vă mulțumesc, sunteți prietenii mei, și dacă sunt aici, sunt pentru că eu mi-am iubit jucătorii. Niciodată nu mi-am privit jucătorii cu răutate și asta m-a ajutat să ajung sănătos la 80 de ani. Voi m-ați adus la 80 de ani! Vă mulțumesc!”.

Și pentru că Mircea Lucescu este unic, a dezvăluit cum se vede pe acum peste un deceniu, când va împlini 90 de ani. El va fi tot în fotbal, dar pe banca unei echipe de club, nu a naționalei, pentru că la club este adevărata adrenalină, care îl ține în priză. Vrea să mai invețe o generație-două din secretele vieții de fotbalist.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.