Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti a atins cel mai înalt nivel din ultimele trei luni, după ce Curtea Constituţională a decis invalidarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, transmite Bloomberg.
BET a urcat cu 0,4%, până la 4.864,05, cea mai mare valoare începând de pe 11 mai. Recent, indicele a coborât cu 0,5%. Cele mai mari câştiguri au fost inregistrate de Fondul Proprietatea SA şi OMV Petrom, care au crescut cu 0,8%.
Decizia Curţii Constituţionale, o dată publicată în Monitorul Oficial, îi permite lui Băsescu să se întoarcă la putere şi aceasta poate prelungi lupta politică cu premierul Victor Ponta, care a declarat marţi că Băsescu va fi „un preşedinte nelegitim”.