Ce n-au reuşit poliţiştii, a reuşit Google

INEDIT: Gheorghe Dincă, la poartă, cu un prieten, înainte de răpirea Alexandrei

„Cazul Caracal” este încă în mintea multor români, impactul său uriaş fiind generat mai ales de conversaţia dramatică pe care Alexandra Măceşanu a avut-o cu operatorii de la 112, cînd a cerut zadarnic ajutor, dar şi de faptul că poliţiştii n-au reuşit să-l identifice în timp util pe răpitor şi nici casa unde acesta locuia pentru a o salva pe fată! Tîrziu în noapte, au aflat că monstrul se numeşte Gheorghe Dincă şi că locuieşte pe strada Craiovei, nr. 169, dar era mult prea tîrziu.

În mod surprinzător, însă, exista sub ochii tuturor o fotografie care-l arăta pe Gheorghe Dincă exact în faţa casei sale, realizată cu puţin timp înainte ca Alexandra Măceşanu să fie răpită de el, fotografie pe care nimeni n-a luat-o în seamă pînă acum, cînd apare pentru prima oară în presă!

Noi am descoperit-o – culmea! – pe Google Earth, accesînd funcţia „Street View”, care permite utilizatorilor să se plimbe virtual chiar pe strada Craiovei din Caracal. Ajungînd în dreptul casei de la nr. 169, am avut surpriza să descoperim că atunci cînd cei de la Google Earth făceau filmările acelea complicate, Gheorghe Dincă se afla alături de un prieten chiar în poarta casei sale, avînd pe el doar o pereche de pantaloni, fiind cu bustul gol! Pînă acum, identitatea prietenului lui Dincă nu este cunoscută.

În acest fel, toţi utilizatorii de pe planetă ai programului îl puteau descoperi pe monstrul din Caracal, inclusiv anchetatorii care s-au plimbat bezmetici chiar pe această stradă în după amiaza şi seara zilei de 25 iulie 2019, după apelul Alexandrei la 112.

Dacă, totuşi, cineva dintre anchetatori ar fi avut ideea să acceseze şi programul Google Earth, urmărind traseul descris de Alexandra la 112 şi în convorbirea pe care a avut-o cu poliţistul Constantin Pistol, ar fi avut această surpriză uriaşă de a-l descoperi chiar pe Dincă în faţa porţii casei sale! Din păcate, nici după ce STS a stabilit locaţia de unde a fost apelat numărul 112 nimeni nu a accesta acest program simplu care le-ar fi arătat mai devreme casa lui Dincă, inclusiv fotografia acestuia, şi s-ar fi putut interveni imediat, fără acordul vreunui procuror! Iată ce ar fi descoperit într-o succesiune de imagini în care apare Gheorghe Dincă:

Odată ce am descoperit această fotografie senzaţională, departamentul de investigaţii al ziarului „Cotidianul” a făcut o amplă documentare pentru a afla momentul în care a fost făcută această fotografie şi am aflat că echipa Google Earth a realizat filmările în vara anului 2019, actualizînd datele în program în anul 2020, aşa cum se vede în menţiunea din partea de jos a paginii:

Aşadar, se poate spune acum că fotografia aceasta a fost făcută după dispariţia Luizei Melencu din 14 aprilie 2019, dar înainte de răpirea Alexandrei Măceşanu din 24 iulie 2019! Lucru confirmat şi de faptul că Gheorghe Dincă sta în faţa porţii îmbrăcat foarte lejer, cu bustul gol, semn că afară era foarte cald.

Din păcate, nici poliţiştilor, nici procurorilor din conducerea DIICOT care au anchetat cazul nu le-a trecut prin minte să deschidă calculatorul şi să vadă, chiar şi de la distanţă, configuraţia zonei de unde sunase Alexandra pentru a-l descoperi pe Gheorghe Dincă.

În zilele următoare veţi vedea că aceasta nu este singura descoperire uriaşă, extrem de importantă, pe care am făcut-o cu ajutorul celor de la Google Earth, cărora le mulţumim pentru sprijinul acordat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12
Ion Spânu 1818 Articole
Author

15 Comentarii

  1. Câteodată scrii bine Spanule și logic, acum nu vad de ce ar fi trebuit sa se uite politia pe Google Earth și te contrazici singur când afirmi ca dacă se uitau cei de la politie puteau vedea nu știu ce detalii, din moment ce singur spui ca au fost făcute filmele în vara lui 2019 și actualizate în 2020.deci pana anul asta aceste imagini nu erau, sau mai bine zis erau alte imagini.

  2. Dinca iesise in fata portii pentru ca tocmai auzise ca „se filmeaza” si dorea si „omu'” (??) sa puna de-un casting, i-au zis vecinii ca urmeaza sa iasa varianta „Caracal” (un remake) dupa „Psycho” si si-o fi zis ca are mari sanse, cu cotineata aia cu pretentii de casa din spate ! … Pacat ca „Goagal” (voba lu’ Marean Vanghelie) nu inregistreaza si sonorul, probabil ca vecinul (la fel de elegant ca Dinca) tocmai il intreba : „Ba nea Gigi, da’ ce se aude bre de la matale, ce e cu strigatele alea de ajutor ?” si Dinca ii raspundea : „Nimic, bre, am uitat televizorul tare pe un film politist, stii ca-mi plac astea !” …

  3. Este poza pe google maps,d’a n-ati fost atent ca scrie ca a fost preluata in anul acesta-2020-din septembrie 2012.De fapt cred ca anul trecut nici nu era aceasta fotografie pe G.Maps,ca m-am uitat atunci si se veddea numai poarta si ceva dubita alba mi se pare,in imaginea din satelit cred.

  4. Pt. R.N.
    Stiu bine ce zic. Imaginile au fost postate atunci, in 2019, dar updatarea completa a Google Earth s-a facut in 2020 pentru toata tara.

  5. este un fakenews
    acest om cinstit,harnic si muncitor
    un pic criminal da nedovedit de o armata de procurori incompetenti cu salarii si pensii speciale

  6. corect era „INEDIT: Gheorghe Dincă, la poartă, cu un prieten, dandu-i un autograf,cu cativa ani înainte de răpirea Alexandrei”
    Daca ati ajuns la „Instant Google Street View”ne-am pricopsit!”Elementar,draga Watson”!

  7. Pai daca nu stiau cine e,puteau sa-l vada cat doreau, ce are a face? Parerea mea e ca omul a avut protectie pentru anumite servicii sexuale, facute americanilor de la Deveselu, in sensul de delivery. Faptul ca agenta CIA (probabil sau britanica)si membra PSD, Birchall, s-a grabit sa declare moartea fetei si sa ureze condoleante, dupa o vizita pe la US Ambassy, unde a avut o intrunire cu ambasadoru, graba de a se declara rezultatele testului ADN (cu ce drept si in baza carei legi avea accesu), implicarea expertului FBI (profiler) care solicita autoritatilor sa-i apere familia lui Dinca, indica clar ca acolo tpoata tarasenia e cusuta cu ata alba si se vrea scoaterea lui Dinca pe post de acarul Paun, dar de fapt se doreste sa nu fie implicati americanii de la Deveselu pt. care Dinca juca rolul de delivery, adica le aducea fetite in baza (prospaturi).

  8. @bic:felicitari!Deci Monstrul din Caracal iese la bicepsii goi,la portita,in 2012 septembrie,sa pozeze sexi pentru Google Map:))
    Cred ca l-a omorat intre timp si pe ala cu care o arde la poarta,ca era martor!
    Imi aminteste perfect de criminalul Cioaca si, vag, de criminalul Ramaru,proveniti din aceiasi filiera olteneasca

  9. Uita-te mai atent pe google, draga Ioane, si vezi ca scrie, e drept, cam mic, dar alb pe negru (asta e!): „Data preluarii imaginii, septembrie 2012”! Era, deci, sfarsitul verii (probabil inainte de 8 sept, Sf.Maria Mica, data pana la care, in Oltenia, inca se mai poarta palarie) si inceputul toamnei, ceea ce explica tinuta lejera a, pe atunci, mult prea anonimului Ghe Dinca. Asadar, cu toata parerea de rau, poza nu are cum sa fie din 2019, cu „putin timp inainte” de rapirea Alexandrei, ci cu 7 ani mai devreme, cand biata fata, probabil, inca se mai juca cu papusile si/sau asculta povesti, fie ele cu „feti frumosi” ori cu „zmei fiorosi”…

  10. Da’ „profilerul” ala, ce s-a ales de el ? Cum raspunde public la critici si la acuzatiile de malpraxis, numai chestia cu fotografia Alexandrei, despre care profilerul a scris ca Dinca n-o recunoastea pe fata – cand criminalul afirmase ca vazuse victima in viata, doar gafa asta si ar trebui sa-l faca de ras pe tipul cu profilele….Alexandra a murit cu zile, rusineee institutiilor platite s-o apere.

  11. „Jardan Durais”, ce memorie ai! De aia de prin Vaslui, iti amintesti? Daca ai fi judecator ai da sentinta „criminal” fara cadavru? Dupa cate imi amintesc, avocata aceea (pentru care imi pare sincer rau) era implicata in mai multe povesti riscante.

  12. @bic: da. SEPTEMBRIE 2012. Asta, pe de-o parte. Si pentru @Spânu: ei, si? n-are voie omul sa sada pe strada, vara, în fata propriei case, de vorba c-un vecin? ce-ai „dovedit” cu asta?

  13. Ala de langa Monstru e profilerul,amandoi la tinerete!Profilerul avea numai de invatat de la Monstru din Caracal ,cum s-a si vazut ulterior

  14. Vă bateți joc de o mare tragedie a acestei țări, ce comentarii faceți… Această nenorocire se poate abate asupra oricăruia dintre noi… Suntem fără apărare cu acești oameni ai legii, incompetenți și părtași cu Dincă la aceste crime, plătiți regește ca să distrugă România. Acest caz tragic, reflectă neputința cetățeanului cinstit de a fi apărat și de a i se face dreptate…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.