Primul protest de amploare datorat războiului economic a avut loc, sâmbătă, la Praga. Au participat circa 70.000 de oameni, care au scandat împotriva guvernului proeuropean (care a susținut mult guvernul de la Kiev), împotriva UE și NATO. Cehia înregistrează acum cea mai mare rată a inflației de după 1993. Se așteaptă ca inflația să ajungă la 20%.
Protestul ”forțelor pro-ruse extremiste”
Printre organizatorii protestului s-au numărat Partidul Comunist din Cehia (care a ratat pentru prima dată intrarea în Parlament) și partidul Libertate si Democrație Directă, de extremă-dreapta. În aceste condiții, premierului Petr Fiala i-a fost ușor să acuze că protestele sunt organizate de forțe pro-ruse. ”Protestul a fost organizat de forțe pro-ruse care au poziții extreme și sunt împotriva intereselor Cehiei”, a spus Fiala, care, cu o zi înainte, scăpase de o moțiune de cenzură din cauza prețurilor la energie. Majoritatea în camera inferioară este asigurată de opt deputați.
Protestul de la Praga nu poate fi ocolit de presa europeană, însă poate fi lesne catalogat drept opera pro-rușilor din țară. Recent, ministrul de Interne al celui mai prosper land din Germania, Renania de Nord-Westfalia, a sugerat că organizatorii și participanții la eventualele proteste antiguvernamentale pot fi considerați pro-ruși, dușmani ai democrației și statului de drept.
Niște evenimente mai serioase decât protestele cehilor împotriva scumpirii energiei pot fi însă trecute cu vederea, pentru a nu alerta opinia publică din Europa. Este vorba despre ceea ce se întâmplă în Austria, Suedia, Finlanda și Germania.
Bunuri și produse de trilioane de dolari depind de gaze rusești în valoare de 20 de miliarde
Analizele recente ale Credit Suisse avertizează că întreaga Europă se apropie de un ”moment Minsky”, adică de o prăbușire a pieței energiei, care va duce la o criză economica generală și recesiune. Un argument este faptul ca în cea mai puternica economie europeană, Germania, 2000 de miliarde de dolari în valoare adăugată depind de gaze importate din Rusia în valoare de doar 20 de miliarde de dolari, o disproporție de o suta de ori mai mare decât în cazul băncii Lehman Brothers, a carei prăbușire în 2008 a dus la criza financiară globală.
Bailout de zeci de miliarde în Germania, Austria
Săptămâna trecută, guvernul Austriei a anunțat că va împrumuta compania Wien Energie, cel mai mare furnizor de energie electrică din țară, cu doua miliarde de dolari. Premierul Karl Nehammer a spus că este vorba despre ”o măsură de salvare extraordinară”, pentru ca cei două milioane de clienți ai companiei, majoritatea din Viena, să primească în continuare electricitate. Acest ajutor din partea statului pentru cea mai mare companie va merge pana in aprilie anul viitor. ”Obiectivul este să-i ajutăm pe oameni cât mai repede. Am căzut de acord să răspundem rapid la o serie de întrebări cât se poate de justificate care au fost puse companiei”.
Wien Energie este dependentă aproape în totalitate de gazele importate din Rusia și a declarant că a fost lovită de ”explozia prețurilor”, dar că rămâne solventă. Ajutorul de stat ce urmează să fie primita nu exlude deloc noi majorări ale prețurilor la energie, care sunt așteptate în curând, la fel și în Germania.
Guvernul federal de la Berlin a oferit deja ajutor financiar companiei energetice Uniper, care riscă falimentul. Pachetul majoritar al Uniper este deținut de compania finlandeză Fortum, care a cerut ajutor și guvernului de la Helsinki. Săptămâna trecută, Fortum a anunțat că garanțiile pe care trebuie să le acopere au crescut de la un miliard de euro la 5 miliarde de euro și că, în aceste condiții, falimentul unei companii de pe lanțul de distribuție din nordul Europei, fie ea mai puțin importanta, ar putea duce la ”probleme severe în sistemul energetic Nordic”.
Ajutorul pentru Uniper nu înseamnă nimic in comparativ cu pachetul de 65 de miliarde de euro anunțat de premierul Olaf Scholz ca măsură pentru reducerea impactului creșterii prețurilor asupra consumatorilor. Pensionarii și studenții vor primi ajutoare pentru energie de 300 de euro, respective 200 de euro lunar. Numărul celor care beneficiază de ajutoare a fost extins de la 700.000, la 2 milioane. Apoi, germanii cu salarii mai mici de 2000 de euro au primit o reducere a contribuțiilor le securitatea sociala. Iar pachetul de 65 de miliarde de euro se adaugă unuia anunțat anterior, în valoare de 30 de miliarde de euro.
Suedia: Nu-l vom lăsa pe Putin să facă asta
Lucrurile nu arată bine nici în Suedia. Premierul de la Stockholm, Magdalena Andersson, are de gestionat acum nu numai aderarea la NATO și relația dificilă cu Turcia, unde trebuie să extrădeze rezidenți kurzi din Suedia suspectați de terorism la Ankara, ci și creșterea prețurilor energiei, mai cu seamă că țara se află în pragul alegerilor. Autoritatea de Supraveghere Financiară a Suediei a anunțat că prețul energiei electrice a crescut de 11 ori în ultimul an. Pe fondul inflației, partidul eurosceptic și antimigrație Democrații Suediei poate deveni a doua cea mai importantă forța politică din Parlament. Guvernul suedez a anunțat că va oferi ajutoare în valoare de peste zece miliarde de dolari pentru producătorii de electricitate, relatează Financial Times. Premierul Suediei a arătat că aceste companii se confruntă cu tot mai multe cereri de garanții din partea furnizorilor, iar neonorarea lor ar putea duce la o criză financiară. Magdalena Andersson a mai precizat că Suedia este gata să ofere sprijin financiar pentru toate statele din regiune (statele baltice si cele scandinave). Asigurări a dat și banca centrala a Suediei, al cărei guvernator a spus: ”Criza trebuie izolată pe o singură piață, pentru a nu infecta și sectorul financiar”.
Anunțul făcut de premierul Suediei a venit vineri, după ce Rusia a anunțat că reluarea livrărilor de gaze prin conducta Nord Stream 1 va fi amânată din nou, din cauza altor probleme tehnice. Anunțul acesta poate duce la un nou record al prețului energiei in Europa, în cursrul acestei săptămâni.
Premierul Suediei spune însă că Europa nu trebuie să cedeze în fața Rusiei. ”Rusia duce acest război energetic împotriva Europei pentru a ne scinda. Însă nu-l vom lăsa pe Putin să facă asta”, a spus Magdalena Andersson, premierul care a adus Suedia cu un picior în NATO.
Raționalizarea: Comisia Europeană, în postura guvernului sovietic
Dacă protestele din Cehia sunt puse pe seama pro-rușilor din țară, iar ajutoarele de zeci de miliarde de euro din Germania, Suedia si Austria (păstrând proporțiile, statele din Europa Centrală și de Vest nu sunt capabile să ofere asemenea plase de siguranță cetățenilor, iar daca o fac, atunci asta echivalează cu uciderea economiei naționale) vor fi ocolite cu gratie de presa de mainstream, pentru a nu afecta moralul cetățenilor europeni, există un eveniment care va fi prezentat cu surle și trâmbițe, ca un fel de anunț salvator pentru Europa.
Este vorba despre acțiunile ”de urgență” pentru reformarea pieței electricității în UE și pentru punerea prețurilor sub control. Anunțul urmează să fie făcut în cursul acestei săptămâni. Potrivit Bloomberg, miniștrii Europeni ai Energiei vor discuta despre măsuri precum impunerea unor prețuri maximale pentru gazele naturale si suspendarea unor operațiuni bursiere legate de piața energiei. Mai sunt luate în calcul și plafonarea prețurilor nu numai pentru gaze, ci și pentru energia din surse regenerabile, precum și reducerea cererii de energie, adică reducerea consumului, inclusiv prin raționalizare.
Măsura plafonării prețului gazelor din Rusia este considerată ridicolă de o serie de economiști. G7 a propus o măsură similară pentru petrolul rus, dar acesta a început să curgă spre Europa via India, sub forma de produse derivate obținute în rafinăriile indiene. Financial Times scria, în urmă cu două săptămâni, despre gazele lichefiate din Rusia care ajung în China, iar de aici, la un preț mai mare, iau calea Europei, care astfel poate susține că respecta cu strictețe sancțiunile pe care ea însăsi le-a impus Moscovei. Câtă vreme nu se poate urmări parcursul unei molecule de metan, India, Turcia, China, Japonia vor fi portițe prin care hidrocarburile ruse vor ajunge să fie arse în Europa. Economiști precum Pierre Andurand susțin că piața materiilor prime se îndreaptă spre o situație în care prețurile teoretice vor tinde spre zero (prin suprareglementare și sancțiuni), în timp ce preturile reale vor tinde spre infinit.
Sunt economiști care consideră că țările UE nu vor recurge la plafonarea prețului energiei, pentru că asta ar arunca Europa într-o depresiune. În schimb, se vor acorda subsidii pentru cetățeni și companii (am văzut asta mai sus, în cazul Germaniei, Suediei), subsidii care vor arunca prețurile și mai sus. O altă măsură va fi raționalizarea consumului de energie, câtă vreme tipărirea de euro de către banca centrala de la Frankfurt pentru ca UE să importe energie plătită în dolari (deja mai puternici decât euro) este o cale sigură către distrugerea monedei unice.
Cu siguranță, guvernele europene studiază acum opțiunile pentru la iarnă, iar asta le pune în situația guvernelor fostelor state socialiste de pe orbita URSS. Cum să raționalizeze energia? Să favorizeze cetățenii (care vor merge la vot după o iarna în care nu s-au putut încălzi) sau industria (cea care le da salarii acestor cetățeni)? Să se taie energia pentru industriile poluante și să fie favorizate virtuoasele companii verzi (cu riscul de a distruge sectoare întregi din economie)? Să fie favorizate sectoarele economice în care sunt angajați cei mai mulți cetățeni (în vederea salvării capitalului electoral) sau să fie favorizate sectoarele importante pentru apărare (și astfel guvernul să fie mângâiat pe creștet de partenerii strategici)?
Atunci când premierul Belgiei, vicepremierul Spaniei sau președintele Franței ies în fața cetățenilor și spun că trebuie să se pregătească pentru ce este mai rău, că urmează o perioadă de sacrificii de un deceniu, este limpede că scenariile de mai sus sunt studiate de aceste guverne.
Guvernanții din Europa speră că vor păstra puterea, în ciuda inflației și a crizei energetice, că vor putea face asta prin controlul ”narațiunii” în războiul informațional, prin catalogarea protestelor sărăciei ca manifestări ale unui soi de ”colaboraționiști” pro-ruși. Pentru a trece peste iarna ce vine, mai toate guvernele europene au nevoie de ralierea populației în jurul lor, iar asta este greu de realizat în condițiile în care trecerea a peste jumătate de ani de război i-a obișnuit pe europeni cu suferința din Ucraina. Pentru mobilizarea cetățenilor este nevoie de ceva mai mult decât ura față de Putin, care nu poate ține de cald, este nevoie de o spaimă care sa dea fiori mai reci decât gerul de afară, de o mare amenințare rusa care să depășească granițele Ucrainei, fie ea nucleară (vezi centrala de la Zaporoje), o amenințare la dresa unei țări NATO sau de atrocități nemaivăzute.
Absurdul se instaleaza „pas cu pas” in mintile strategilor europeni.Nu este numai bravada.E rea intentie.”Educarea” maselor in materie de hrana si incalzire este dezideratul actual al UE ,nu salvarea economiei.Cei care trebuie sa suporte imbecilismul conducatorilor sunt oamenii simpli.Ei trebuie sa arate solidaritate prin suferinta.Biblia lasa la latitudinea crestinilor daca vor sau nu sa faca penitente.UE vrea sa scoata in piata omul nou care nu mananca dupa pofta ,nu se incalzeste dupa starea vremii dar e solidar cu aproapele si rezilient fata de necazuri.America a pregatit progresismul iar Europa il aplica.Noua doctrina a economiei de piata europene se numeste solidaritate.Comunistii nu au avut asa tupeu.Putin deschide piata energetica in insula Sahalin pentru Japonia si Coreea iar UE inchide piata energetica cu Rusia incercand sa „impuna” pret minim produselor energetice rusesti.Nemaiauzit in capitalism.Din moment ce Rusia are si isi deschide piata de desfacere pentru produsele ei care poate fi efectul sanctiunilor?E mai mult decat prostie.E rea intentie.O criza generata doar de prostie.O criza in care doar Europa pierde.Incredibil ce poate sa faca prostul cu putere.