Franța Umilință maximă pentru partidele tradiționale

Partidele tradiţionale de dreapta şi de stânga erau deja în agonie de ani de zile în Franţa, iar primul tur al alegerilor prezidenţiale desfăşurate duminică le-a bătut un nou cui în sicriu, comentează AFP, preluată de Agerpres.

Potrivit rezultatelor parţiale, candidata socialistă Anne Hidalgo a obţinut un rezultat umilitor, fără precedent, în jur de 2%, sau chiar mai puţin, iar cea a dreptei (Les Républicains, LR), Valérie Pécresse, semnează o înfrângere istorică cu sub 5% din voturi.

La anunţul rezultatelor, sala pariziană unde avea loc reuniunea socialistă s-a scufundat în tăcere.

Anne Hidalgo a cerut un vot în turul doi pentru Emmanuel Macron cu scopul de a contracara extrema dreaptă, promiţând totodată că lupta va continua „pentru a pune piedici în calea proiectelor nedrepte” purtate, potrivit acesteia, de preşedintele în funcţie.

„Vom munci pentru a reuni stânga dispersată care nu a fost capabilă să se unească (…), pentru a reface în profunzime legăturile (…) cu clasele muncitoare”, a declarat ea.

Căderea casei socialiste, subminată de diviziunile sale ideologice şi de conflictele de egocentrism, s-a accelerat sub mandatul preşedintelui François Hollande (2012-2017) care a fost nevoit să renunţe la candidatura pentru un al doilea mandat în 2017.

Dinamitat de un candidat venit, totuşi, din rândurile sale, Emmanuel Macron, Partidul Socialist a înregistrat atunci un eşec istoric în primul tur, candidatul său Benoît Hamon câştigând doar 6,36% din voturi.

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, 62 de ani, înregistrează astăzi o înfrângere şi mai amară.

Ea nu a reuşit niciodată să se lanseze, iar campania ei a fost marcată de propuneri descrise ca nerealiste sau demagogice, precum dublarea salariilor profesorilor, şi de tergiversările privind organizarea unor primare cu scopul de a uni stânga.

Pentru politologul şi fostul ales de dreapta Dominique Reynié, care situează începutul declinului PS la mijlocul anilor 1980, „stânga nu a reuşit niciodată să-şi regăsească clasele populare, pentru că, în loc să facă un fel de revoluţie, a rămas un partid de aleşi şi funcţionari publici. Nu este ilegitim, dar nu este suficient”, a spus el.

La dreapta, partidul de inspiraţie gaullistă, Les Républicains, nu şi-a revenit niciodată cu adevărat după înfrângerea liderului său şi preşedinte în exerciţiu Nicolas Sarkozy, în 2012, şi a luptat mult timp să-şi găsească un lider.

Preşedintele regiunii Ile-de-France (regiunea Paris), Valérie Pécresse, a creat pentru o vreme iluzia urcând în sondaje după numirea ei în urma unor primare a militanţilor. Ea ajunge însă în decor, cu un rezultat sub 5% din voturi, potrivit estimărilor, un scor fără precedent pentru formaţiunea sa.

„Este o dezamăgire personală şi colectivă”, a recunoscut Valérie Pécresse care, reamintind „angajamentul (ei) împotriva extremelor”, a anunţat imediat că va vota pentru Emmanuel Macron în turul doi.

Valérie Pécresse nu a reuşit să impună un discurs clar între radicalizarea unei părţi a LR şi afirmarea unei drepte republicane insensibile la ideile de extremă dreaptă.

„Problema de azi cu dreapta este că este sfâşiată între un electorat moderat trecut alături de Macron, care nu se regăseşte în deriva lui autoritară, chiar xenofobă, şi un electorat îmbătrânit, foarte conservator şi tentat de discursul extremei drepte”, a explicat politologul Rémy Lefebvre în revista Grand Continent din 7 aprilie.

„Se întâmplă pentru dreapta ce s-a întâmplat pentru PS” în 2017, blocat între Macron şi liderul stângii radicale, Jean-Luc Mélenchon. „În prezent, dreapta se află prinsă între Macron şi extrema dreaptă”, a subliniat el.

Apariţia precipitată pe scena politică a fostului jurnalist ultraradical Eric Zemmour şi ambiţia lui declarată de a şterge frontierele dintre dreapta şi extrema dreaptă au dat roade. În toamnă, unul dintre responsabilii de frunte ai LR, Eric Ciotti, a afirmat că preferă să voteze pentru Zemmour decât pentru Macron, eliminând deja fragilul „cordon imunitar” susţinut de liderii istorici ai dreptei, inclusiv fostul preşedinte Jacques Chirac, decedat în 2019.

Socialiştii şi republicanii deopotrivă vor avea acum privirile îndreptate spre alegerile legislative din iunie, care se anunţă ca o ultimă luptă.

Partidul Socialist are în prezent 25 de deputaţi din totalul de 577. „Asta va pune cu adevărat probleme de supravieţuire, pentru că în Franţa subvenţiile publice care finanţează cea mai mare parte a partidelor politice sunt calculate în funcţie de rezultatul alegerilor legislative şi de numărul de deputaţi. Dacă la scorul foarte slab al prezidenţialelor se adaugă o dezamăgire la legislative (…), se va pune problema supravieţuirii partidului în forma sa actuală”, este de părere Frédéric Sawicki, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Paris 1 Pantheon-Sorbonne.

„Asistăm la o recompunere a vieţii politice franceze cu această nouă bipolaritate între centrişti şi extrema dreaptă. Şi cu partidele tradiţionale de guvernământ, PS şi Les Républicains, care împreună au mai puţin de 10% din voturi. Acest lucru spune multe despre evoluţia politică a Franţei”, a declarat pentru AFP politologul Gaspard Estrada.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.