Îngrijorare în Ucraina: „Ne aşteaptă luni dificile”

Ucraina a avertizat joi cu privire la „lunile dificile ce vor urma” după atacul „masiv” cu rachete lansat de Rusia în cursul nopţii care a vizat mai multe oraşe din ţară, inclusiv capitala Kiev, şi a ucis cel puţin două persoane la Herson (sud), potrivit autorităţilor ucrainene, relatează AFP.

„Ne aşteaptă luni dificile: Rusia va continua să atace instalaţiile energetice şi esenţiale ucrainene”, a avertizat pe Telegram şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale ucrainene, Oleksii Kuleba.

Autorităţile ucrainene se tem că, odată cu apropierea toamnei, Moscova va relansa o campanie de bombardamente pentru a cufunda populaţia civilă în întuneric şi frig, la fel ca în toamna anului 2022.

Ucraina a anunţat joi că a interceptat 36 din cele 43 de rachete ruseşti lansate în cursul nopţii de miercuri spre joi împotriva mai multor oraşe ucrainene, la câteva ore după ce preşedintele Volodimir Zelenski a denunţat „agresiunea criminală” a Moscovei de la tribuna Adunării Generale a ONU.

„Operaţiunile de luptă au permis forţelor aeriene ucrainene, în cooperare cu apărarea aeriană (…), să distrugă 36 de rachete de croazieră” dintr-un total de „43 de rachete”, a declarat comandantul şef al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

13 Comentarii

  1. Ne aşteaptă luni dificile: Trebuie sa facem sa para, ca Rusia va continua să atace instalaţiile energetice şi esenţiale ucrainene.

  2. Evident că pe ucraineni îi aștepta vremuri grele din moment ce Polonia a anunțat că nu le mai da arme moca! Moca îngrașă, dar nu tine de foame! S-a cam terminat cu nazistul Zelensky! Daca câștigă Trump, a doua zi, Ucraina nu va mai primi nici măcar un obuz din partea USA!

  3. `„NU-I ADEVĂRAT ! PUTIN A SPUS -UNDEVA- CĂ ÎNCEPÂND DIN 1 NOIEMBRIE VA BOMBARDA UCRAINA CU „BLINELE” ȘI PETURI DE „SUC DE SFECLĂ ”(în ucraina=samagon)!să ai grijă șeful onu să ajungi măcar 7 noiembrie!

  4. „Ucraina a avertizat”?
    NU!
    „a avertizat pe Telegram şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale ucrainene, Oleksii Kuleba”?
    DA!
    „Autorităţile ucrainene se tem că” populația ukraineană bleagă pînă acum, sătulă de război și de numărul morților ei pe frontul amerloc, se va revolta și va dărîma regimu’ criminal și corupt a’ lu’ măscăriciu’ TV jîd mincinos Jale’n’sky!
    Asta e miza, și pentru regimu’ de la Kiev, și pentru amerlocii Bideului și $$oroșului……[Rumburak]

  5. Atac masiv cu rachete al rusilor? De ce oare? Poate pentru ca circarii au lansat ieri un atac masiv cu shadowe, atac despre care n-avem voie sa fim informati! Nu pentru ca nu trebuie sa stim de el ci pentru ca toate (TOATE) cele 8 rachete (24 milioane de dolari!) au ratat! Plus un SU24. Nu mai aflam nimic nici despre „marea strapungere” de la Robotine, nici macar despre inaintari de doi metri! Va dati seama ce disperare-i la WDC si la Kiev? Vine iarna si n-ai tu ce sa le arati vaduvelor fraierilor care n-au avut bani (x0000) de-o spaga la granita!

  6. Cu fiecare zi de razboi Ukraina va mai pierde definitiv o parte din teritoriu pe langa cei 1000 de barbati pe care ii pierde tot zilnic sí tot definitiv. Cretinii de newsreader, parere, elena, zalmoxis, se aude? O tara moare aici langa noi pentru ca mai marii lumii s-au gandit sa o foloseasca impotriva unei tari care, ghinionul Ukrainei, nu se mai lasa calcata in picioare.
    Chisinau, Erevan se vede, se aude? Daca nu, atunci v-ati rezervat locul pe esafod.
    Lasati ursul in pace sí va fi pace.

  7. Bine zis, da’ aici la noi, la Mioritza Romanitica (sau invers, Romania Mioritica, ca oricum n-are nicio importantza), aia care tot behaie de gura nu-i mai tace , cam cum vezi ca ar sta treaba?

  8. @ @ G. Rula
    Noi suntem la fereala deocamdata dar cred ca tot ce facem in perioada asta se trece in catastiful pe care sta „Closca cu puii de aur”. Daca din orice motiv americanii isi iau jucariile sí pleaca acasa atunci va trebui vom vedea cum e sa fii boschetar pe scena lumii. Nu vom fi singuri insa, toata floarea cea vestita a intregului Apus va avea aceeasi soarta.
    Oricum sí statul asta la fereala costa. Armele ce le-am cumparat sí le vom mai cumpara, sunt un bir mai greu decat cel platit Inaltei Porti. Platim birul altfel decat acum 500 de ani dar il platim. Cumparam arme dar armata nu avem. Birul trebuie platit.
    Inchei cu vorba unui clasic in viata:
    „Poate fi periculos să fii dușmanul Americii, dar să fii prietenul Americii este fatal” H. Kissinger.

  9. Ma mir pt. ca ia apucat pe ukrainieni ingrijorarea atit de tirziu.Asta ar fi trebuit sa se intimple mult mai devreme pt. ca numai un inconstient poate crede ca Ukraina va putea sa slabeasca imperiul rusesc si sa o invinga cu toate ajutoarele primite de la americani si tarile care fac parte din NATO.Rusia a fost si ramane o forta pe care nu o poate invinge nimeni.Criminalul Zelenski daca ar fi constient ar accepta toate propunerile rusilor si ar termina cu acest conflict ,care nu avantajeaza nici Ukraina si nici intreaga Europa care are probleme .America sa isi retraga trupele NATO din intreaga Europa si atunci va fi pace si liniste.

  10. @ s 16:10
    Da, buey, că VITEJII Urcaci stau la iarnă prin Barbados și Australia, măRog…😂

  11. @RULA,
    CE treaba are Rusia in Basaarbia ?

    Ca a FURAT-o REPETAT de la ROMANI, chiar daca pe Vremurile CAND Tatarii au UCIS Slavii din Ucraina Actuala, Aia Scapatii au fugit in Moldova abia Intemeiata, iar

    BOIERII abia Romanizati i-au facut Serbi si le-au zis VECINI.

    Dar, de Atunci s-au RAMANIZAT si Urmasii LOR au fost si se simt ROMANI.

    Si in Tara ROMANEASCA Slavii i-au incalecat pe Bastinasi sii-au facut SERBI, dar le-au SI recunoscut Originea ADEVARATA, numindu-i RUMANI.

    INCET, INCE si Boierii s-au RUMANIZAT, desulde rapi, din moment CE de la Mircea si Draculestii TOTI vorbeau Limba ROMANA …

    Din Pacate, IN SUD, BULGARII Turcici s-au slavizat, luandu-i SI pe Romani cu Danshiiin Marea Slava.

    SLAVII au fost mai „Otzi ETNICI in SUDULDunarii, ucigand in Doua REPRIZE pe Tarii (IMPARATII Romani, ASANESTII), ca sa coloreze SLAV Taratul Bulgar.

    Deci, Rusia NU are NIMIC de a face cu Basarabia.

    Cu ERevan este Treaba Armenilor si a Rusilor, intre EI.

    MIE NU imi place CE „CANTA” Dulce Maia SANDU.

    CUM ca ne vom UNI cu Basarabia INTREAGA (Bucovina de Nord, Hertza, Bugeacul SI Insula Serpilor).

    CAND se va declara de Acord Boborul ‘MOLDOVENESC.

    Pai CE Vigilentzele NOASTRE InTarite cat mai DUR … :),

    CAND ne-au FURAT Basarabiain 1940, abia REUNITA cu Tara MAMA ROMANIA in 1918, dupa 106 Ani de la RAPTUL din 1812,
    S-A FACUT CUMVA REFERENDUM ?

    Au fost ALEGERI cu Mitralierele ca la Fantana ALBA, cu MII de Morti NEVINOVATI, impuscati de ..:) SOVIETICI, unii zic a zice ca erau Ucrainieni …
    RUSIA s-a agatat de Basarabia ca MATZA de Cearceaf, far sa STIE exact de CE o face ?

    Ca sa VINA NATO aici, ca NOI am intrat in NATO de Frica RUSIEI !

    Bravos !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.