”Iniţiativa celor Trei Mări” se va reuni la Bucureşti

Summitul ”Iniţiativei celor Trei Mări” de anul viitor va avea loc la Bucureşti, urmare a propunerii făcute de către preşedintele Klaus Iohannis şi acceptate de participanţii la reuniunea de joi de la Varşovia, au declarat pentru News.ro surse oficiale.

Preşedintele Klaus Iohannis participă joi la Summitul „Iniţiativei celor Trei Mări” (Baltică – Adriatică – Neagră), care are loc la Varşovia şi la care invitat special este preşedintele SUA, Donald Trump.

În cadrul reuniunii, preşedintele Iohannis a propus ca summitul din 2018 să se desfăşoare la Bucureşti, au precizat sursele citate, care au arătat că propunerea a fost acceptată.

La Summitul „Iniţiativei celor Trei Mări” participă şefi de stat şi reprezentanţi ai acestora din 12 ţări din Europa Centrală şi de Est: Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. „Iniţiativa celor Trei Mări” urmăreşte să ofere susţinere politică pentru o mai bună cooperare şi interconectare a economiilor statelor din spaţiul geografic cuprins între cele trei mări – Adriatică, Baltică şi Neagră – în domenii precum energie, transporturi, telecomunicaţii sau protecţia mediului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.