Insectele criminale

Prin intervenția dnei Victoria Jane Nuland privind LABORATOARELE de cercetare cu profil militar ale Pentagonului din Ucraina, asistenta Secretarului de stat al guvernului american devine avocatul imbatabil al lui Vladimir Putin și al masacrului denumit operațiune specială”.

După susținerea financiară a laboratorului pandemizant, din Wuhan, sub președinția lui Barack Obama, guvernul SUA se află într-o nouă situație mai mult decât delicată.

Aceste activități ar rămâne la nivelul unor simple supoziții, șantaje sau dezbateri diplomatice dacă nu ar fi intervenit masacre.

Care este vina ucrainenilor asasinați în masă, pentru că USA, prin Pentagon, a înființat laboratoare în principiu interzise?

Aceste noutăți bulversante, adăugate lipsei tratativelor diplomatice din momentul în care Rusia anunța exerciții militare de amploare la frontiera ucraineană, sunt în fapt un veritabil conflict RUSIA-USA pe teritoriul UCRAINEI.

Misiunea dnei Victoria Jane Nuland de a recunoaște existența laboratoarelor Pentagonului din Ucraina nu poate fi un atu absolut pentru operațiunile lui Putin, însă au vădita capacitate de a-l exonera de orice responsabilitate și de a pune un steag al victoriei în mod nedrept.

Dacă în Irak nu s-a descoperit nimic care să susțină intervenția, exceptând desigur dictatura, în Ucraina invadatorului i se recunosc invocări, ceea ce poate schimba dramatic percepția conflictului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 18
Ioan Vieru 1336 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Multe publicații cu adevărat independente au scris că pe timpul vizitei la Moscowa din octombrie 2021, victoria nuland i-ar fi cerul lui Vladimir Putin să se retragă de la Kremlin, altfel economia Russiei va fi sugrumată. Având în vedere acel „Fuck the European Union” scuipat de gura distinsei nuland în 2014 și modul în care evoluează lucrurile pe plan mondial, sunt mai mult decât convins că harpia chiar a cerut cu tupeu plecarea lui Putin. Tupeu sau prostie este și faptul că a recunoscut în interpelarea din Congres că da, SUA finanțează laboratoare de arme biologice în Ukraina. Important este să nu cadă în mâinile rușilor tehnologia, nu că vor muri oameni.

  2. Lovitura de stat 2014 – facuta pentru A IMPIEDICA ALEGERI ANTICIPATE (f probabil Ianukovici ar fi castigat – DUPA CUM SI ZELENSKI A CASTIGAT PE UN MESAJ ‘PACE CU RUSIA’ CU 75% iar contracandidatul lui, Poroshenko, A PIERDUT PE UN MESAJ DE RAZBOI CU RUSIA).
    Ce e fascinat e cum impartea prajituri nuland in maidan iar pe ea n-a atins-o un glont! In total au murit peste 100 de oameni.
    Dupa ce vine guvernul usa PRIMA masura e scoaterea in afara legii a limbii ruse = PRETEXTUL PERFECT PT CRIMEEA SA DECLARE SECESIUNE!!! Cat de bou sa fii sa nu vezi blatul !!
    Si cand armata ucrainei a vrut sa riposteze macar formal SCROFETA LE-A INTERZIS!!

  3. Asta dovedeste cat de cavaler si diplomat este Putin. La pretentia individei, altu-i proptea un picior in tuhas de se ducea invartindu-se. Se cunoaste ca Nula provine din natia aia obraznica si criminala.

  4. …si ca ea ia masuri impreuna cu armata ucraineana ,sa nu cada materialele in minile rusilor …
    rusii spun ca din 24 martie totul a disparut din laboratoare
    conform Chinei sunt peste 30 laboratoare(36 ?)
    au fost incalcate toate Conventiile in materie –
    Inseamna ca bolnava asta mintala ,impreuna cu gasca ei politica, militara -industriala, de cercetare,tehnologie si stiinta,biologie -au si ideea fixa sa modifice adnul uman,pe care il cerceteaza si-l schingiuesc, pt.sume colosale ,cautind „nemurirea”…au pus gind rau Rasei Umane…ei sunt urmasii lui Hitler si Stalin pe care l-au intrecut sau vor sa-i depaseasca.Este insasi Constiinta Luciferica in actiune pe mapamond…

  5. Sub conducerea inteleapta a mult iubitei tovarase doctor docent in biohazard si biomaidan Victoria progresismului este asigurata! Uraaa! Ne exprimam adeziunea fierbinte si neabatuta la UE si NATO! Jos dictatorul Putin!

  6. Analiza institutului de profil din Trebuci(jud Ilfov)mentine la cote de incredere foarte scăzute performantele modeste ale propagandei rusesti care a descoperit acum 3 zile laboratoarele,
    cu tot spionajul lor , putinele măsuri sunt adoptate haotic,in afara de bombardamente putinisti nu au alte variante,află deseori de la TV despre descoperirile lui Putin legate de virusi, nepotismul a devenit politica de stat, Rusia sustine public politicieni acuzati de coruptie in loc sa se delimiteze de ei si cu toate acestea opinia publica rusa le acorda credit masiv. Vi se pare putin lucru? Aruncati o privire in Europa pentru a vedea cum se poate prăbusi in cateva luni increderea unor politicieni. De ce unii platesc, iar altii nu? Aceasta este, de fapt, marea realizare a lui Putin, la cat de redusi sunt rusii!
    „Guverneaza prost, dar sta bine” cum scria candva celebrul jurnalist roman Dan Tapalabă

    Din ciclul hai să parlim discuţii, yo cu mine, in anul Domnului 7530 de la facerea lumii,

  7. Sa fim mai clari, e vorba de finantarea unor laboratoare „de profil militar”? E vorba de „operatiunile lui Rasputin sau de
    RAZBOI DE AGRESIUNE ASUPRA UNUI STAT SUVERAN SI INDEPENDENT? Cand virusii bolsevici chinezi se destrabalau la Wuhan niciun
    analist n-a zis nici pas…Indoctrinare, esenta ta e GENOCIDUL!!!

  8. „Analiștii de informații din SUA au fost alarmați săptămâna trecută când au obținut informații care arătau că unități rusești de arme chimice și biologice au fost activate și se deplasează în Ucraina. Acești analiști nu știau nimic despre ceea ce făcuse Departamentul Apărării în Ucraina în ceea ce privește finanțarea laboratoarelor militare de arme biologice din Ucraina. Fără aceste cunoștințe, ei au ajuns la concluzia că Rusia se pregătea să folosească arme chimice și/sau biologice. De înțeles, dar greșit.
    Unitățile rusești au fost desfășurate pentru a securiza acele laboratoare de arme biologice. Și, în procesul de securizare, au recuperat o comoară de documente care arată că Statele Unite au încălcat acordul internațional care guvernează armele chimice și biologice.
    Mâine (vineri), Rusia urmează să expună Statele Unite ca încălcător grav al CONVENȚIEI PRIVIND INTERZICIAREA DEZVOLTĂRII , PRODUCȚIEI ȘI STOCKULUI DE ARME BACTERIOLOGICE ( BIOLOGICE)
    ȘI A TOXINICE ȘI PRIVIND DISTRUGEREA LOR.”(GP)
    Implicat- Hunter Biden si firmele lui sau cele colaboratoare,asa cum spune @marin mai sus.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.