Instanța a admis contestația lui Coldea și Dumbravă

Instanța a admis contestația față de controlul judiciar în dosarul generalilor.  Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă au scăpat de interdicția de a părăsi țara.

Cei doi foști generali SRI și avocatul Trăilă, toți acuzați de trafic de influență, pot merge dincolo de granițe, cu condiția să fie în interiorul Uniunii Europene.

„Admite plângerile formulate de inculpații COLDEA FLORIAN, DUMBRAVĂ DUMITRU și TRAILĂ DORU împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Structura Centrală, emisă la data de 8 noiembrie 2024 prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune în ceea ce îi priveşte pe inculpați. Desființează, în parte, ordonanța menționată, în sensul modificării obligației prevăzute de art. 216 alin. 3 C. pr. pen. raportat la art. 215 alin. 2 lit. a C.pr.pen., inculpaților urmând a li se interzice să depășească spațiul Uniunii Europene fără încuviințarea procurorului, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată. Menţine celelalte dispoziţii ale ordonanţei Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție-Structura Centrală, emisă la data de 8 noiembrie 2024 prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauțiune în ceea ce îi priveşte pe inculpați. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”, se arată în soluția instanței, care e definitivă.

Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă au fost plasaţi sub control judiciar pe cauţiune pe data de 24 mai.

Aceștia au fost acuzați că au cerut 600.000 de euro omului de afaceri Cătălin Hideg în schimbul promisiunii  de a obține o pedeapsă cu suspendare într-un dosar de fraude cu fonduri europene.

Recomanda 1

12 Comentarii

  1. Ha, ha! Șâ-n timpu’ ista fanii comasațâlor să duieliază pi forumur’ a cui limbă-i mai păruasă…

  2. bună!
    Dacă era o justiție corectă acesti corupți si rău- făcători erau demult dupa GRATII.
    Din ce cauza in justiție se dau hotărâri nedrepte, inafara legii?
    1.intervenții din politic,servicii,etc
    sau
    2. CORUPTIA judecătorilor respectivi
    adică șpagă in diverse forme.

  3. Ați ajuns să-l înjurați pe Coldea fiindcă așa vă cer behăiturile lu’ Mr. Beee’ blatistu’ pușcăriaș ‘liberat condiționat, și minciunile lu’ jeepsanu’ gunoier Hideg?

  4. Si pana la urma ce rau au facut???
    Au facut un stat paralel coldisto-kovesist. Foarte bine, era statul de rezerva la fel cum orice masina are o roata de rezerva.
    Daca se dezumfla statul nr 1, venea imediat statul nr 2. Ba chiar statul nr 2 era o pereche frumoasa, format din Coldea si Coldutza. Mai acum vreo 2 ani toti forumistii o voiau pe Coldutza presedine……[Rumburak]

  5. Galsheava tronurilor a iesit „pa remiza” :)) O Tara frumoasa si bogata adusa in pierzanie de o adunatura de carcase lacome. Nu exista suflet in acesti indivizi.

  6. justiția🖕🏻👎🏻(sic!cu j mic) e un mare k.k. și ud în colonia marginală a statului mafiot eșuat rromania.Dacă un amărât fură ceva de mâncare dintr-un magazin merge la pușcărie garantat.Repetentul ăsta,făcut general de bășescu la câte infracțiuni grave a făcut,inclusiv trădare de țară,e imun…

  7. Pai celebrele protocoale al caror tatuc a fost Coldea au functionat ani de zile si este probabil sa mai functioneze si acum. Cand ai facut pactul cu diavolul nu mai poti da inapoi. Prea multi judecatori si procurori sunt compromisi
    definitiv.

  8. Ar fi culmea ca agentura deneea creata chiar de coldea sa se atinga de tatucu ei Mai ales ca are cetatenie romano-americana si e decorat de erata de peste balta

  9. Propun să scadă prescripția la șase luni. Am mai scăpa de circurile cu regie și actori media.
    Legat de Coldea, cum crede cineva, fie el antivaccinist de doza a 3-a, că i se știu părinții șefului spionilor?

  10. E un circ,un spectacol de prost gust pentru poolime,ofiterii astia nu sunt vinovati cu nimic in fata legii,dar arata aberatie de democratie,aberatia de tara,aberatia de justitie,in care condamnatii de coruptie,de crime,cu dovezi,cu probe certe, sunt eliberati ,iar diversi care incearca sa faca un ban,tarati in justitia,instigata de un farseur corupt si o televiziune de nimic,inculpati doar ca au fost odata sefi in servicii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.