Întâlnirea dintre Vladimir Putin și Donald Trump nu poate fi interpretată doar ca un episod diplomatic, ci ca un moment simbolic al schimbării de paradigmă în ordinea mondială. Dacă după 1990 Statele Unite păreau să exercite un control aproape absolut asupra deciziilor globale, astăzi devine evident că epoca hegemoniei americane s-a încheiat.
Donald Trump, prin discursul său ambiguu și prin sugestia că angajamentele americane față de NATO ar putea fi renegociate, transmite lumii un mesaj limpede: Washingtonul nu mai este dispus să suporte, singur și necondiționat, costurile hegemoniei globale. Principiul „America First” presupune o repoziționare strategică, o retragere relativă din rolul de garant universal al ordinii internaționale.
Pentru Vladimir Putin această realitate confirmă direcția promovată de Rusia de două decenii: multipolarismul. Chiar dacă întâlnirea nu a produs un acord spectaculos, valoarea sa simbolică este majoră. Ea a arătat că nici Washingtonul, nici Moscova, nici Beijingul nu mai pot pretinde monopolul deciziei internaționale. Puterea este fragmentată, iar balanța globală se reconfigurează permanent, în funcție de alianțe și interese conjuncturale.
În această nouă arhitectură globală, Europa se află în fața unei decizii istorice. Timp de decenii, continentul s-a sprijinit pe umbrela de securitate americană și a evitat să-și construiască o strategie proprie de apărare, energie sau politică externă. Însă mesajul transmis astăzi de Washington este clar: Statele Unite își rezervă libertatea de a alege unde, când și în ce măsură să intervină. Cu alte cuvinte, alianța transatlantică nu mai este o garanție absolută, ci o relație condiționată de interesele interne americane.
Această realitate obligă Uniunea Europeană să accelereze integrarea în domeniul apărării comune, să-și diversifice sursele energetice și să își construiască o voce unică în marile dosare internaționale. În lipsa acestei coerențe, Europa riscă să devină un simplu spațiu de negociere între marile puteri – nu un actor capabil să își apere propriile interese.
Întâlnirea Putin–Trump arată că stabilitatea globală nu mai depinde de o singură capitală, ci de negocieri complexe între mai multe centre de putere. Multipolarismul nu garantează nici echilibru, nici pace; dimpotrivă, aduce mai multă competiție, zone de incertitudine și o imprevizibilitate crescută a relațiilor internaționale.
Pentru Europa, timpul ezitărilor a trecut, iar politica promovată de Ursula von der Leyen se dovedește absolut precară. Dacă Uniunea nu își va construi rapid o strategie proprie, capabilă să îi asigure autonomia politică și de securitate, riscă să rămână captivă între presiunile Statelor Unite, Rusiei și Chinei. În acest context, apărarea Ucrainei nu poate fi tratată ca o simplă „afacere americană”. Este o chestiune vitală și pentru securitatea europeană, însă interesele americane și rusești depășesc cadrul unor abordări strict regionale, Ucraina fiind deja avanpostul reconfigurării ordinii globale. Războiul este în curs de extindere, iar consecințele sale ating mult dincolo de frontul ucrainean, devenind parte a unei confruntări planetare pentru influență, resurse și redefinirea echilibrului de putere.
Întâlnirea Trump–Putin, în urma căreia fostul președinte american a promis că „va da un telefon la NATO”, ilustrează precaritatea demersului și fragilitatea actualei arhitecturi de securitate. Ea arată că administrația Trump nu este cu nimic mai solidă sau mai vizionară decât politica incoerentă a Ursulei von der Leyen, iar acest paralelism confirmă lipsa unui lider autentic în Occident, într-un moment în care multipolarismul devine noua normă a ordinii internaționale.
Ce spui soro ? Din ce grohăi monosilabic se înțelege că ești ori un „funcțional #MAIDANEZ „, ori o casnică coasigurată la prînz de la șaormeria lui $oro$ .Numele meu ăsta e , nu sunt din Costinești .