Întâmplare incredibilă cu un medic neurolog din București

Un medic neurolog din Bucureşti este cercetat penal, fiind acuzat că a intrat de două ori într-o cafenea şi a tăiat cu o macetă cablul de internet şi un senzor de iluminat, dar a şi dat foc într-o încăpere. El a fost surprins de camerele de supraveghere, fiind plasat sub control judiciar.

Se afla sub influenţa alcoolului combinat cu medicamente din categoria benzodiazepinelor.

”La data de 11 februarie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 1 Poliţie au prins în flagrant şi, ulterior, au reţinut un bărbat, în vârstă de 33 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de distrugere. În fapt, la data menţionată, Secţia 1 Poliţie a fost sesizată, prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, în jurul orei 01.00, a observat prin intermediul sistemului de supraveghere video, că în interiorul unei cafenele din Sectorul 1 ar fi intrat o persoană, care ar fi secţionat cablul de furnizare a serviciilor de internet, precum şi cablul de alimentare aferent senzorului de iluminat, amplasate în exteriorul localului”, a transmis, luni, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că la faţa locului poliţiştii au găsit un bărbat, având asupra lui o macetă, de aproximativ 55 cm.

A încercat să fugă pe străduţele adiacente, fiind urmărit şi prins de poliţişti.

Cel în cauză a fost somat, însă acesta a încercat să fugă, moment în care a fost imobilizat de către poliţişti.

Ancheta a aarătat că acelaşi bărbat, în 16 decembrie, prin forţarea uşii de acces, bărbatul ar fi  pătruns în incinta aceleiaşi cafenele, moment în care ar fi incendiat camera de depozitare, fiind provocate distrugeri la nivelul pereţilor.

”De asemenea, au fost distruse mai multe bunuri, printre care şi obiecte electronice, prejudiciul fiind de aproximativ 7.000 de lei. Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, faţă de acesta fiind dispusă ulterior măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile”, a mai transmis Poliţia Capitalei.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul este medic specialist neurolog în cadrul Centrului de Diagnostic şi Tratament Dorobanţi, iar faptele le-ar fi comis pe fondul consumului de alcool combinat cu medicamente din categoria benzodiazepinelor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. @ Calin
    E clar ca s-au primit 101 sesizari de la 322 de parlamentari…

  2. Doftorul acela neurolog ar trebui consultat de alti doftori psihiatri. Este evident ca dl doftor nu sta prea bine cu nervisorii. Are nevoie de o internare la Sapoca si de un tratament cu socuri de 220V……[Rumburak]

  3. Benzodiazepinele sunt probabil cele mai adictive droguri create vreodată, iar vasta armată de medici entuziaști care prescriu aceste medicamente la tonă a creat cea mai mare problemă de dependență de droguri din lume. Impactul pe termen lung al benzodiazepinelor arată o contracție cerebrală similară cu efectele abuzului de alcool pe termen lung. Practic, utilizarea pe termen lung a benzodiazepinelor determină dezintegrarea personalității, în mare parte din cauza creșterii anxietății și a suprimării simultane a capacității de a face față acesteia. Anxietatea devine total distructivă și invalidantă. ACESTE MEDICAMENTE DEVIN FOARTE ADICTIVE DOAR DUPĂ MAI PUTIN DE 4 SĂPTĂMÂNI.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.