Aterizările pe aeroportul din Bruxelles vor înregistra întârzieri pe 16 şi 18 iulie din cauza repetiţiilor pentru spectacolul aerian de Ziua Naţională, precum şi la 21 iulie din cauza defilării propriu-zise, scrie marţi presa belgiană, citată de Agerpres.
Marţi, între orele 15.00 şi 16.00, nu va avea loc nicio aterizare din cauza unei repetiţii pentru defilarea aeriană, situaţie valabilă şi joi în acelaşi interval orar, dacă va fi necesară a doua repetiţie, informează aeroportul într-un comunicat.
Din cauza spectacolului aerian de duminică, pe aeroportul din Bruxelles se va aplica în ziua respectivă aceeaşi interdicţie pentru aterizări în intervalul orar 17.00-18.00. Întârzierile ar urma să fie de o oră, dar acestea s-ar putea prelungi în caz de condiţii meteorologice nefavorabile.
Pasagerii care ar urma să aterizeze în orele în care se aplică interdicţia sunt sfătuiţi să se intereseze la companiile aeriene privind situaţia concretă a zborurilor.
Comitetul ministerial restrâns al guvernului federal analizează marţi chestiunea succesiunii la tron de la 21 iulie, precum şi urmările acestui act.