Înțelegerea care i-a costat la buzunar

Consiliul Concurenţei a anunțat marți că a sancţionat 12 companii de pe piața acumulatorilor auto (un producător și 11 distribuitori) cu amenzi în valoare totală de 3,2 milioane de lei (aproximativ 731.492 de euro) pentru înțelegeri anticoncurențiale.

„În cadrul investigației, Consiliul Concurenţei a constatat încheierea unor înțelegeri anticoncurențiale pentru stabilirea prețului de revânzare a produselor în perioada 2008-2013, între producătorul Rombat SA Bistriţa și distribuitorii săi (Chimszed Impex SRL, Dova Com SRL, Fado Trade SRL, Fast Consignaţie SRL, Genamag SRL, Nelson SRL, Romprioxim Impex SRL, Rubin SRL, Super-Sim SRL, Tenet SRL şi Zetas Batrom Impex SRL)”, precizează instituția într-un comunicat.

Conform Consiliului Concurenței, contractele încheiate între Rombat SA și distribuitori, în perioada 2008-2013, prevedeau „clauze prin care se stabilea un preţ minim sau fix aplicabil la revânzarea produselor Rombat către vânzătorul final”. Prin încheierea acestor înţelegeri, „părţile au intenţionat să îşi asigure reciproc beneficiul rezultat din vânzarea acumulatorilor auto Rombat, consumatorul final fiind obligat să plătească un preţ mai mare pentru aceste produse”.

Cele mai mari amenzi au fost aplicate producătorului Rombat, 2,95 milioane de lei (aproximativ 657.310 euro) şi distribuitorului Tenet SRL, 71.521 de lei (aproximativ 15.894 de euro).

Toate cele 12 companii au recunoscut participarea la înţelegerea anticoncurenţială şi au beneficiat de o reducere a amenzii de 30% din nivelul de bază.

Conform Legii Concurenței, sunt interzise orice înțelegeri între companii care denaturează concurența, în special cele prin care se stabilesc prețurile de vânzare sau cumpărare.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.