Conform referatului trimis de DNA Camerei Deputaţilor, prin care se solicită încuviinţarea arestării lui Gheorghe Coman, deputatul şi-a stabilit un cerc relaţional format din persoane care ocupau funcţii de conducere în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice atât la nivel central, cât şi la nivel local, printre demnitari şi lideri politici, transmite MEDIAFAX.
Procurorii au arătat că deputatul Gheorghe Coman intermedia prin aceste persoane rezolvarea, în afara cadrului legal, a unor interese private vizând, în principal, sprijinul politic pentru accesul în funcţii publice importante.
Potrivit anchetatorilor, Gheorghe Coman făcea aceste lucruri în schimbul unor servicii, precum: asigurarea sprijinului financiar sau a produselor specifice cu ocazia întâlnirilor de lucru organizate în cadrul formaţiunii politice judeţene pe care o conducea; angajarea într-o funcţie publică de conducere a preşedintelui executiv al Organizaţiei Judeţene Buzău a Partidului Conservator; intervenţia la o echipă de control constituită din angajaţi ai DSVSA Buzău în sensul de a favoriza o societate comercială verificată, administrată de un consilier al Partidului Conservator.
Într-o discuţie telefonică din 3 noiembrie, interceptată de procurori, Gheorghe Coman vorbea despre funcţia de director adjunct la DSV, care, în urma unor „înţelegeri”, ar reveni Partidului Conservator.
„Coman Gheorghe: Deci, fii atent, ăăă, conform unei înţelegeri acuma a noastră care e, între mine….o să fie între mine şi PSD, nu mai discutăm de PNL, că PNL-ul n-o să mai fie, într-o lună de zile n-o să mai…. dar nu are nicio…între noi…între USL cum se spune, conform asta….am cedat eu DSV-ul director mare şi am luat la electrica! Înţelegi? Că asta a fost să fie, sănătoşi să fim, nu-i problemă asta e! Şi conform înţelegerii, protocolului care este, ăsta…cum îi zice…director adjunct e …este la noi, la Partidul Conservator!
B C: Director adjunct la DSV e la Partidul Conservator?
Coman Gheorghe: Da, da! Poţi să te interesezi…trebuia şi directorul mare dar…
„Coman Gheorghe: Ce să treacă, unde să treacă frate că n-au bani, unde să …ce dracu vorbim aiurea? Băi Cipriane, şi-ţi mai spun şi altceva şi cu asta am…să-ţi spun…ăăă….ca la orice partid se cere nişte bani că nu mă feresc de tine, mi-a cerut nişte bani ăştia…neinteligibil…şi organizarea uite a venit oameni, acuma vine Grapinni, tre să-i fac masă cu aia…eu de unde să plătesc? Aşa tu mai ştii o relaţie, ăla mai ştie o relaţie! Că mi-a cerut…bă da tu n-ai niciun director aici…acuma o să fie conferinţa mea judeţeană, o să zică, bă, unde mergem, ce facem…îţi dai seama combinaţii….ştii tu mai bine că nu te învăţ eu pe tine! Şi zice bă, dar tu ce eşti vreun prost pe aici? Aia e…combinaţii grele pe care le ştii şi tu mai bine ca mine! Eu m-am dus aicea că aşa a fost, eu îmi bag p… în ei, chiar nu mă duceam dar am avut obligaţii, la partidul ăsta! Dacă era altu”, conform referatului DNA.
Deputaţii din Comisia juridică au decis vineri să îl invite luni pe deputatul Gheorghe Coman, pentru care ministrul Justiţiei cere încuviinţarea arestării preventive, parlamentarii din comisie urmând să studieze dosarul până atunci.