Interceptările sunt legal obţinute

Procurorii au respectat legea în realizarea interceptărilor convorbirilor telefonice şi ambientale, iar transcrierile lor, verificate de procuror, sunt conforme cu realitatea, susţine, în motivarea deciziei de arestare pentru Căşuneanu, Costiniu şi Locic, judecătorul care a decis încarcerarea lor."Cu privire la legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice şi ambientale, Înalta Curte constată că Parchetul a respectat dispoziţiile legale […]

De cotidianul.ro - Autor

Procurorii au respectat legea în realizarea interceptărilor convorbirilor telefonice şi ambientale, iar transcrierile lor, verificate de procuror, sunt conforme cu realitatea, susţine, în motivarea deciziei de arestare pentru Căşuneanu, Costiniu şi Locic, judecătorul care a decis încarcerarea lor."Cu privire la legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice şi ambientale, Înalta Curte constată că Parchetul a respectat dispoziţiile legale […]

Procurorii au respectat legea în realizarea interceptărilor convorbirilor telefonice şi ambientale, iar transcrierile lor, verificate de procuror, sunt conforme cu realitatea, susţine, în motivarea deciziei de arestare pentru Căşuneanu, Costiniu şi Locic, judecătorul care a decis încarcerarea lor."Cu privire la legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice şi ambientale, Înalta Curte constată că Parchetul a respectat dispoziţiile legale şi jurisprudenţa în materie, efectuarea lor subsumându-se condiţiilor prevăzute în (…) Codul de procedură penală. (…) Pe de altă parte, Înalta Curte constată că interceptările convorbirilor purtate de inculpaţi au fost consemnate în procese verbale a căror conformitate cu realitatea a fost cerificată de procuror, în condiţiile legii", arată judecătorul Corina Jîjîie în motivarea deciziei de arestare a celor trei, informează Mediafax.

Judecătorul Jîjîie afirmă că nicio dispoziţie legală nu interzice ca autorizarea de interceptare şi de înregistrare audio sau video să se poată da ca act premergător începerii urmăririi penale.

"În cazul înregistrărilor audio, această autorizare poate fi dată în faza actelor premergătoare, dacă sunt date despre pregătirea săvârşirii unor infracţiuni grave şi pentru identificarea sau localizarea infractorilor, ceea ce implică şi o muncă de informare", scrie judecătorul, în motivarea deciziei de a-i aresta, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe Florin Costiniu, Marius Locic şi Costel Căşuneanu.

În concluzie, judecătorul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) învestit cu judecarea cererii de arestare pentru Costiniu, Locic şi Căşuneanu "constată" că informaţiile cuprinse în procesele verbale de consemnare a discuţiilor telefonice şi ambientale purtate de Căşuneanu, Voicu şi Costiniu "au valoarea unor probe legal obţinute şi care pot fi valorificate în contextul cauzei".

"Înalta Curte reţine că aceste probe şi indicii temeinice sunt suficiente pentru a justifica presupunerea rezonabilă a săvârşirii de către inculpaţii Căşuneanu Costel şi Costiniu Florin a infracţiunilor de cumpărare de influenţă (…) şi, respectiv, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă", scrie judecătorul Jîjîie în motivare.

Judecătorul Florin Costiniu, preşedinte al Secţiei civile a ICCJ, şi oamenii de afaceri Marius Locic şi Costel Căşuneanu au fost arestaţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie emiţând pentru fiecare dintre ei mandate pentru 29 de zile.

Decizia de arestare a lui Florin Costiniu constituie o premieră, fiind pentru prima dată în sistemul judiciar românesc când împotriva unui judecător de la cea mai înaltă instanţă din România este luată o astfel de măsură.

Decizia a fost pronunţată cu puţin înainte de miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, la circa o oră după încheierea unei şedinţe de judecată care a început vineri dimineaţă la ora 8.00 şi pe parcursul căreia ordonanţele de reţinere emise pentru cei trei au expirat.

Luni, un complet de nouă judecători de la instanţa supremă judecă recursul celor trei faţă de deciziile de arestare preventivă.

Consiliul Superior al Magistraturii a decis, luni, suspendarea lui Florin Costiniu din funcţia de judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.  

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.