Interesul comun al zgârciților, risipitorilor și iliberalilor

Presa internațională salută victoria unei aproape inexistente solidarități europene la summitul de la Bruxelles, unde a fost acceptat planul franco-german pentru relansarea economiei (însușit recent de Comisia Europeană, cu minime modificări).

Într-adevăr, cu toată opoziția Olandei, Austriei, Danemarcei și Suediei, planul franco-german de 750 de miliarde a trecut. În varianta propusă de Comisie, 500 de miliarde ar fi urmat să fie acordate statelor membre sub formă de împrumuturi nerambursabile. În varianta de compromis, suma s-a redus la 390 de miliarde de euro, în condițiile în care ”clubul zgârciților” înaintase varianta de 300 de miliarde.

Însă trebuie spus că cele patru țări amintite au negociat la sânge și au obținut rabaturi substanțiale la contribuția lor la bugetul UE. Olanda și-a sporit această sumă cu 25% față de ultimul buget european, Suedia cu 62%, Austria cu 120%, iar Danemarca cu 280%.

Apoi, aceste state, în frunte cu Olanda, au reușit să impună un mecanism de control al accesului la fonduri, în funcție de reformele pe care statele membre se angajează să le întreprindă. Este drept, acest mecanism nu va fi automat și nici nu va oferi Olandei sau altui stat vreun drept de veto, așa cum ar fi dorit premierul Mark Rutte. Acest fapt este interpretat ca o victorie a Ungariei premierului Viktor Orban sau a Poloniei. În plus, surse citate de presa ungară arată că Viktor Orban a reușit să-i smulgă Angelei Merkel (Germania deține președintia Consiliului UE) promisiunea că UE va înceta procedura Articolului 7 împotriva Ungariei, sancționată pentru așa-numitele legi ”Stop Soros”.

Este însă foarte important de menționat că bugetul multianual al UE (2021-2027), la care se adaugă cei 750 de miliarde de euro ai planului Next Generation EU, va fi considerabil mai mic decât cel cerut de Parlamentul European – 1.300 de miliarde de euro. Bugetul actual se reduce la 1074 de miliarde de euro. Au fost tăiate fonduri inițial alocate pentru sănătate, cercetare, inovare, tranziția ecologică și digitală, totul pentru a obține acordul Olandei, Austriei, Suediei. Spre exemplu, programul Eu4health al Comisiei von der Leyen a rămas aproape fără finanțare ca urmare a noilor ajustări.

Cum în aceste zile se va vorbi mult despre triumful solidarității europene, trebuie spus că adevărata expresie a solidarității ar fi fost emiterea de eurobligațiuni de către Banca Centrală Europeană pentru finanțarea refacerii economice a statelor membre. Asta ar fi însemnat împărțirea poverii datoriilor suverane între toate statele euro. Actualul program de relansare nu prevede asemenea euro-obligațiuni, datoria unui stat euro cu economie grav afectat nu se poate tranforma în datorie europeană. În plus, Banca Centrală Europeană a anunțat un masiv program de relaxare cantitativă prin injecție de capital de cel putin 750 de miliarde de euro, însă aceeași relaxare cantitivă nu a reușit să scoată Europa din stagnarea economică din ultimul deceniu.

Apoi, victoria solidarității aclamată în aceste zile nu ajută semnificativ la îmbunătățirea situației celor mai vulnerabili cetățeni europeni. Planul de relansare nu este vreo expresie a solidarității, este un împrumut de la țările și regiunile bogate ale UE pentru țările si regiunile sărace, un împrumut cu dobândă și cu o scadență limpede de 30 de ani – planul arată că datoriile vor trebuie plătite nu mai repede de 2027 și nu mai târziu de 2058. În al doilea rând, planul acesta nu va fi nicidecum un mecanism care să direcționeze surplusul UE către cele mai afectate regiuni, orașe, state, companii. Fondurile vor fi folosite de guvernele naționale în funcție de recomandările făcute de Comisia Europeană în ultimii ani: asta înseamnă că se va investi în eterna reformă a pensiilor, în justiție, în administrație publică, etc. Or, aceasta înseamnă multă birocrație și și mai multă oligarhie interesată în folosirea fondului de relansare, câtă vreme el va fi distribuit de guvernele naționale și oligarhii locali conectați la guverne.

Așa au stat lucrurile în timpul crizei financiare din Grecia, de pe urma căreia au profitat marile companii germane, dar și marii afaceriști greci. Pentru a ascunde această realitate, analizele și relatările despre negociarea și adoptarea acestui plan de relansare numit Next Generation EU au prezentat întregul proces doar ca pe o dispută crâncenă între statele ”zgârcite” din nord, statele ”rispitoare” din sud și cele ”iliberale” din estul Europei. În același fel, în opinia fostului ministru de Finante grec Yannis Varoufakis, este prezentată în acest moment disputa dintre Statele Unite și China. În spatele acestui tablou zugrăvit de presa și think-tankuri se află nu o dispută ci, dimpotrivă, o alianță ce trebuie să rămână cât mai în umbra – alianța dintre oligarhiile acestor state, intersate de un transfer cât mai accentuat al bogăției, urmat apoi de un decont pus în seama cetățenilor, printr-o lungă perioadă de austeritate. Miza guvernări în următorii ani este mai mare ca niciodată.