Candidatul ALDE-Pro România a răspuns întrebărilor Cotidianul.ro

INTERVIU. Mircea Diaconu: Primul telefon l-am primit de la Călin Popescu Tăriceanu

– Care a fost momentul în care ați decis că veți candida la prezidențialele din 2019? Dar motivul principal care v-a determinat să luați această hotărâre?

Cred că doar cu o zi înainte de a merge în fața Ateneului Român s-a oficializat ultima formulă de candidatură politică la prezidențiale. Exact în seara aceea am înțeles că niciunul dintre dânșii/dânsa, respectiv candidații anunțați, nu vor spune cetățenilor la ce ne folosește președintele, ce trebuie să facă el, conform Constituției. Asta încerc să fac și să spun: de 30 de ani încoace poteca prezidențială este total greșită. Poteca adevărată și constituțională este alta. Și pentru că președinții de până acum au avut prea multă ceartă politică și și-a dorit fiecare „guvernul meu”, ogorul pe care trebuiau să lucreze și să sădească s-a umplut de buruieni (efectul Caracal, clanuri, rețele). Acolo sunt marile riscuri, acolo este siguranța cetățeanului.

– Cum a fost negocierea cu partidele susținătoare? Cum vă vor ajuta concret în campania electorală? Cine s-a mai alăturat de la anunțul susținerii candidaturii dumneavoastră de către ALDE și Pro România?

Nu a existat nicio negociere. Președintele nu trebuie să dea, nu trebuie să primească nimic. Eu am dat un fel de examen în fața dânșilor, mi-au pus întrebări, am răspuns, așa cum fac și voi face în fața oricui dorește să mă sprijine, cetățean sau asociație de orice fel. S-au alăturat câteva centrale sindicale, Partidul Neoliberal, multe asociații și foarte mulți cetățeni, în special dintre cei care m-au sprijinit și în campania din 2014.

– Câte semnături ați strâns până acum? Cum decurge procedura? Cum colaborați cu cei doi coordonatori de campanie, cu grupurile de sprijin din partea ALDE și Pro România?

Nici pescarii nu-și numără peștii până nu scot undița din apă. Pe 21 septembrie voi ști cifra exactă. De aceea nu mi-am făcut niciun program până atunci. Cu doamna Norica Nicolai și domnul Sorin Cîmpeanu colaborez foarte bine. Suntem în faza de organizare, nu a existat până acum niciun subiect pe care să nu cădem de acord.

– De ce a renunțat să mai candideze Călin Popescu Tăriceanu, abandonând rolul de locomotivă electorală pentru ALDE, ce v-a spus?

Îmi pare rău, nu o să vă spun ce mi-a zis. Va trebui să îl întrebați pe dânsul.

– Anterior nominalizării Vioricăi Dăncilă, ați avut discuții și cu PSD? Cu cine, de ce, și care este motivul pentru care ați fost doar testat ca posibil candidat ALDE-PSD, nu însă și nominalizat?

Nu m-a contactat nimeni pe acest subiect. Am auzit și eu, prin oraș, că sunt testat, dar nu m-a întrebat nimeni, nimic.

– Mircea Diaconu și Victor Ponta? Cui i-a venit ideea acestei alăturări, de ce, și care vor fi beneficiile pentru ambele părți?

Primul telefon l-am primit de la Călin Popescu Tăriceanu, care l-a invitat și pe domnul Ponta la discuție. Mi-au explicat că amândoi, ca politicieni vechi, în România, au înțeles că cetățenii așteaptă altceva, altă variantă de președinte, nu pe cineva din lotul de politicieni cunoscut și că mizează pe independența și neutralitatea mea. Beneficiul, îmi imaginez, ar fi pentru dânșii că vor putea ca, pe viitor, să facă politică în condiții de fair-play și că nu va mai viola nimeni Constituția.

– Aveți un program electoral cu care veți intra în competiție? Pe ce vă veți baza? Care ar fi primele trei lucruri pe care le-ați schimba în România, desigur care intră în atribuțiile unui președinte de țară, dacă ați reuși să câștigați alegerile?

Fără să vă cenzurez întrebarea, verbele pe care le poate folosi președintele, conform Constituției, nu sunt a schimba, decide, a dicta, ci a colabora, a consulta, a dezbate, a media. Președintele ar trebui să deschidă dezbateri publice pe marile teme dureroase ale națiunii: mediu-curățenie-păduri, siguranța cetățeanului, sănătate publică, cultură-identitate, relația cetățean-stat (reforma ghișeului), resursele naturale și umane, depolitizarea aparatului funcționăresc (dreptul la carieră al funcționarului), relația școală-familie, mentalitățile publice. Sunt sigur că oricine ar vrea să distrugă o națiune atacă întâi mediul, sănătatea, siguranța cetățeanului, identitatea națională. De aceea, un președinte cred că trebuie să aibă în grijă „refacerea conștiinței de sine a națiunii”, după cum spunea Nicolae Iorga.

– Care este modelul de președinte de care România are nevoie?

În primul rând, ar trebui să semene cu noi, cu oamenii obișnuiți, să arate că ne respectă, că îi pasă de noi toți, așa cum ne-a lasat Dumnezeu, și nu să se iubească doar pe sine. Apoi, ar trebui să fie nu cineva care se închide într-un palat bine păzit, făcând numai ce îi trece lui prin cap, ci să îl simțim alături de noi, la bine, dar mai ales la greu. Cred că oamenii s-au săturat de președinți-jucători care împart poporul în “ai mei” și “ai altora”, ori și mai grav, în “ai mei” contra “ai altora”.

– Unii jurnaliști spun că sunteți un român adevărat. Pe ce se bazează? Ce trebuie să facă un român adevărat pentru țara lui?

Nu știu pe ce se bazează, dar probabil așa au înțeles dânșii, văzându-mă trăind și muncind de zeci de ani în spațiul public, pe aici, și când a fost bine, și când a fost rău. Ce trebuie să facă un român adevărat pentru țara lui? Orice simte el, orice crede că are ea nevoie. Orice cărămidă adăugată alteia ridică țara, o întregește, o face mai frumoasă. Și în tot acest timp să o iubescă, și când e minunată, și când are probleme sau suferințe. Tot noi, toți și fiecare în parte, trebuie să o vindecăm, cu credință, încredere, că doar e a noastră.

– Cum poate fi, după modelul american, surmontată neîncrederea românilor în politică și actualii politicieni de un candidat din afara partidelor, dar susținut de partide?

Modelul american nu ne folosește aici, deoarece acolo președintele este și șeful Executivului. Neîncrederea românilor nu este numai față de politică, ci și față de stat. Pledoaria mea, de când am intrat în politică, este că cetățeanul trebuie să fie egal cu statul. Abia atunci poate să apară încrederea și colaborarea dintre stat și cetățean. Azi, aici, cetățeanul se simte vânat, suspectat, urmărit, marginalizat. Și apare aproape firesc efortul lui de a eluda, a nu coopera cu statul. Acest subiect este cheia demeruslui meu în această campanie. Și dacă cetățenii vor voi… și după aceea.

Cei de la Mărășești știau exact pentru ce își riscă viața, de aceea au izbutit imposibilul, răsturnând cea mai puternică armată condusă de generalul Mackensen, fără arme sofisticate, doar cu baionetele și dragostea pentru pământul lor. Care este încă al nostru. Spun încă pentru că, din păcate, sunt mulți cei care îl vor, iar președintele este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării.

– Care sunt ideile pe care le-ați negociat cu echipa de campanie din care fac parte comunicatori de la ALDE și Pro România și pe care le veți prezenta publicului? Le veți da partidelor banii de campanie înapoi dacă nu câștigați?

Nu am negociat nimic, am comunicat genul, stilul și măsura. Nu va vedea nimeni chipul meu cât blocul. Cât despre banii de campanie, se vor folosi doar în măsura în care vor fi rambursați conform legii.

– Întrebat foarte recent ce v-a determinat să doriți să deveniți președintele României, ați făcut o precizare, ați schimbat paradigma răspunzând astfel: „nu mi-am dorit să devin preşedinte, ci să candidez la preşedinţie”. Sunteți un candidat care ce anume își dorește să câștige la aceste prezidențiale?

Am răspuns așa pentru că atunci, în prima zi, voiam să mă exprim, voiam să spun că modelul de până acum este complet greșit. Totul depinde de răspunsul cetățenilor. Dacă voia lor va fi ca eu să fiu președintele acela despre care vorbesc, voi merge până la capăt. Chiar dincolo de el. Dacă răspunsul nu va fi acela, voi avea conștiința împăcată că le-am spus tot ce simt, tot ce cred, acum în al doisprezecelea ceas.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Lavinia Ionescu 21 Articole
Author

13 Comentarii

  1. Mircea Diaconu:” Primul telefon l-am primit de la Călin Popescu Tăriceanu,care si ala a primit un telefon,care si ala care l-a sunat pe Tariceanu a primit un telefron .si tot asa ..acum nu stiu care telefon a fost international si de unde..ca nu sunt Mafalda!

  2. Esti convins de ceea ce spui, d-le Diaconu? Parca d-l Ponta afirmase cu totul altceva… Esti sigur ca nu v-ati incolonat cu mandrie patriotica, urland din toti rarunchii „Sa traiti! Ordonati!…” Ca vorba aceea, santajul e la moda in 2019!…

  3. Ca viziune politica Diaconu este cu mult peste Verner si Borno. Astia doi s-au dovedit pana acum a fi niste politicieni incuiati care nu vad mai departe decat indicatiile primite de la securistii care-i supravegheaza. O iau pe aratura ori de cate ori scapa de sub atentia acestora. Daca Diaconu va reusi sa-i mobilizeze pe cei indiferenti are sanse reale de a fi urmatorul presedinte. Are un avantaj enorm deoarece comparativ cu cei doi adversari principali este perceput si acceptat ca roman neaos.

  4. Diaconu joaca intr-un film la indigo ca la ucrainieni cand actorasul cel viteaz a omoray 7 muste dintr-o lovitura si ajunge presedinte din greseala…Da…CIA.S-a mai bagat cu ei si HObama bin landen si a sgarsit rau .

  5. @georgel: Diaconu „are un avantaj enorm” cu care se va face de rusine!
    Mai vedem dupa prezidentiale!
    De ce crezi ca Ponta si Taricenau au refuzat sa acndideze si l-au pus pe Diaconu?!
    Ca sa nu se faca de ras!
    Retine: Mircea Diaconu FARA sustinerea Antenei 3(trustul lui Voiculescu are propriul candidat la prezidentiale, pe Ramona Bruynseels, care are un CV impecabil, comparativ cu Diaconu!) va face r…..l praf!
    Mircea Diaconu a ajuns la Brussels ca europarlamentar, unde a facut F*IX #NIMIC timp de 5 ANI(a facut insa o AVERE Frumusica, asa cum face oricare politruc ajuns europarlamentar la Brussels pe 5 ANI!) DOAR pentru ca l-a sustinut Antena 3!
    Acum, vei vedea ca FARA sustinerea Antenei 3, Mircea Diaconu va face FIX #NIMIC!
    Mai vedem!
    Ca „viziune politica”, individul e ceva gen Caragiale, adica penibil!!

  6. Telefoanele și raportarile se dau pe linie ierarhică.Tariceanu a raportat ca isi retrage candidatura conform planului.Diaconu trebuie să colecteze cat mai multe voturi pro psd apoi mai vedemmmm.ca tăriceanu nu mai poate..

  7. Cu riscul sa ma repet,Mircea Diaconu la prezidentiale e curat Gigel Frone in showbiz!Trebuie sa spuna si Diaconu poezia cu „rata-n gura”!Fapt curios,Tariceanu sta mult mai bine in sondaje decat Fro..pardon Diaconu,oare cine l-a pacalit pe batranul lautar???
    Domnule presedinte ALDE,Anton y Constantin y Calin y Popescu y Tariceanu,nu e tarziu sa te relanzezi, esti la varsta marilor idealuri…Succesuri!

  8. Ce bine ar fi fost, sa fi ramas „soben” la oi !
    Cu un baci bun te-ai fi descurcat mult mai bine decat in viata-ti incalcita !
    Oricum, tot pe loc secund erai !

  9. Ce spune Grapini, in conflictul cu Mircea Pascu de la PSD, despre Diaconu ? Spune ca Diaconu a fost ultimul europarlamntar ruman in PE. Si ca daca nu era Diaconu , atunci Pascu ar fi ocupat ultimul loc in PE la activitatea parlamantara europeana. Adica s-a dus acolo ca sa doarma mai ceva ca parlamentarii romani de acasa. Mai zicea Grapeanea ca nici macar o initiativa mica,mica n-a avut actorasul de duzina, ca s-a remarcat printr-o tacere totala in PE. Singurele iesiri memorabile le-a facut la A3 impotriva Europei si a democratiei.

  10. Actorul este un tip boem, rafinat si cultivat. Doar tinand cont de persoanele de calitate cu care a venit in contact in intreaga sa viata profesionala si tot ar fi suficient pentru a-i aprecia cultura personala si formatia sa intelectuala. Din nefericire pentru tara, un Barna si alti taranusi ca el par niste tractoristi oricum i-ai cantari pe langa Mircea Diaconu.

  11. @@Gollum: nu va decat un mascarici de curte,excelent in rolul lui Branzovenescu!Nu inseamna ca trebuie sa te urmareasca toata viata un rol,nu? Nu poti fi un Branzovenescu in poolitica,lumea care nu e proasta se prinde!De exempl:
    1.”..să facă politică în condiții de fair-play și că nu va mai viola nimeni Constituția.”fraza tipica IL Caragiale ,oricand un Rica Venturiano,un Farfuridi,un Branzovenescu
    2.”Cei de la Mărășești știau exact pentru ce își riscă viața, de aceea au izbutit imposibilul, răsturnând cea mai puternică armată condusă de generalul Mackensen, fără arme sofisticate..:))”un cliseu demn de Catavencu!Armata româna era formată din țărani săraci si acestia au fost dinamizati de promisiunea Regelui Ferdinand I din 6 mai 1917 din parlamentul refugiat la Iași că vor primi pământ prin reforma agrară. În 20 iulie 1917 parlamentul de la Iași a votat promisiunea regelui ca țăranii să fie împroprietăriți.Lupta de la Marasesti a fost intre 6 august-8 septembrie,dupa votul in parlament!
    3.”cetățeanul trebuie să fie egal cu statul”o sintagma idioata care imi aminteste de „L’État, c’est moi » (Louis XIV)
    etc,etc,numai ineptii insira Branzovenescu Diaconu in interviu,cum sa fie votat?

  12. Ma mai gandesc, dar pana la urma cred ca votez Diaconu la prezidentiale.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.