Interzicerea civilă a lui Eminescu – Episodul 5

Dosarul judiciar deschis pentru interzicerea civilă a lui Mihai Eminescu în 1889 (nr. 645/1889) este parte din Manuscrisului 1568 aflat la…

De (A.C.)
Interzicerea civilă a lui Eminescu – Episodul 5

Dosarul judiciar deschis pentru interzicerea civilă a lui Mihai Eminescu în 1889 (nr. 645/1889) este parte din Manuscrisului 1568 aflat la…

Dosarul judiciar deschis pentru interzicerea civilă a lui Mihai Eminescu în 1889 (nr. 645/1889) este parte din Manuscrisului 1568 aflat la Arhivele Naționale ale României, Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale (S.A.N.I.C.), Colecția manuscrise. Acest dosar este urmat, în Manuscrisul 1568, de dosarul nr. 968/1883, deja publicat în episoadele precedente, cel mai probabil pentru că documentele din 1883 au fost folosite în ancheta din 1889 pentru a proba precedentul medical.

Pe lângă pagina de gardă, copertă și fila de final consemnând numărul de pagini arhivate în 1922, dosarul din 1889 conține 16 documente (20 de file), din cuprinsul cărora reiese faptul că au mai existat și alte pagini, dispărute însă între timp. Dosarul a fost închis după moartea poetului, înainte ca instanța să fi numit un tutore legal pentru Eminescu – se ajunsese numai până la alegerea unui „consiliu de familie” din care nu făcea parte nici un membru al familiei fostului jurnalist de la Timpul, ci doar „amici” din cercul lui Titu Maiorescu, de profesie jurist, deci cunoscător al articolelor de Cod Civil privitoare la punerea sub interdicție și consiliul de familie pe care le încălca.

Facsimilele sunt numerotate de la 1 (pagina de garda) la 23 (înscrisul grefierului-arhivator) și vor fi publicare în episoade succesive.

Facsimil 1 – Pagina de gardă (adăugată de custozii ANR, nu face parte din dosarele judiciare propriuzise)

Facsimil 2 – Coperta dosarului judiciar din 1889 (nr. 645/1889; nu sunt menționate data și luna deschiderii dosarului)

Facsimil 3 – Adresa primprocurorului către primpreședintele Tribunalului Ilfov din 13 aprilie 1889, prin care înainta raportul medicolegal asupra lui Mihai Eminescu (vezi facsimilele nr. 2022) și cerea constituirea unei curatele care să administreze „averea” și să asigure îngrijirea „pacientului”. Prin „avere” se înțelege pensia viageră acordată lui Eminescu printro lege inițiată în 1888 de Iacob Negruzzi, votată cu întârziere de parlament și semnată de rege la 12 februarie 1889. Adresa a fost primită la 18 aprilie și poartă mențiunea „f. urgent” și rugămintea de a se recomanda persoanele care ar putea face parte din consiliul de familie.

Acest document ar fi trebuit să fie precedat de altele din care să reiasă condițiile internării lui Eminescu la spitalul de pe lângă Mănăstirea Mărcuța în luna februarie 1889 și apoi motivele și circumstanțele transferării sale la sanatoriul doctorului Suțu.

Transcrierea Facsimilului 3

ROMÂNIA N 6117 Anul 1889 Luna April 13

PRIMULPROCUROR

PE LÂNGĂ

Tribunalul Ilfov

 Nr. 6794

Primit la 18 Aprilŭ 18891

N 5383

Dlŭ Prim Procuror: rugat se bine voiască a ne recomanda persónele în număr de cinci ce au se compună consiliul de familie al Dlui Eminescu, rude sau, în lipsă, amici — aceasta spre a se putea da curs cererei de interdicțiune făcute de Dv.

[semnătură indescifrabilă]

f. urgent2

18 April

N⁰ 132 Secția II

Comisar Nicolescu

645/[18]893

Domnule Prim Președinte,

Am onóre a vĕ înainta pe lângă aceasta raportul medicolegal [în]registrat la N° 6033/[18]89 privitor pe alienatul Mihail Eminescu și vĕ rugăm sĕ bine voiți a dispune sĕ se constitu[i]e uĕ curatelă care sĕ administrese averea și sĕ îngrijească de persóna pacientului care se află acum la casa de sănătate a Dlui Dr. Sutzu din strada Plantelor N° 1, luându[]se măsuri spre a fi interis.

Primiți, vĕ rog, assigurarea consid.[erației] nóstre.

Prim Procuror

[semnătură indescifrabilă]

Șefu[l] Cancelari[e]i

V.G. Ursache

Dsalle

Domnului Prim Președinte

Dosarele, prezentarea și transcrierea lor au fost recent publicate în volumul Dosarele de interdicție civilă ale lui Mihai Eminescu, apărut la Editura Cartex.

Articolele sunt scrise de Miruna Lepuș.

1 Acest rând și următoarele până la semnătură sunt scrise oblic, parțial peste formula de adresare și primele rânduri de text.

2 Acest rând și următoarele până la semnătură sunt scrise orizontal, parțial peste rândurile scrise oblic. Acest prim rând pare a fi scris de autorul adresei, primprocurorul.

3 Scris vertical, în partea stângă a filei. Este numărul dosarului de interdicție.

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.