În 2025, când Patriarhia Română își marchează centenarul (1925–2025), lipsește o piesă importantă din acest tablou: o prezență patriarhală dincolo de Prut, acolo unde istoria, limba și credința au fost mereu amestecate cu presiuni imperiale. Oficial, Biserica Ortodoxă Română a declarat 2025 „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române”. Iar faptul că rangul de patriarhat a fost marcat la 4 februarie 1925 nu e doar o dată în calendar, este momentul în care Biserica Ortodoxă Română a devenit și un factor de coeziune pentru o Românie reîntregită.
De aceea, o vizită a Patriarhului Daniel în Republica Moldova, în anul centenarului, ar fi fost mai mult decât un gest ceremonial. Ar fi un act de claritate, și anume că spațiul spiritual românesc nu se termină la frontiera moldo-română și că oamenii de acolo nu sunt lăsați singuri într-o competiție de influență în care altarul este folosit, uneori, ca megafon. Nu întâmplător, ierarhii Mitropoliei Basarabiei au transmis public dorința și invitația ca Patriarhul României să vină la Chișinău, o premieră istorică.
Contextul e complicat și tocmai de aceea vizita ar conta. Ortodoxia din Republica Moldova e împărțită între două jurisdicții, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove (majoritară), legată canonic de Patriarhia Moscovei, și Mitropolia Autonomă a Basarabiei, parte a Patriarhiei Române. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a accentuat ruptura, iar zeci de parohii și preoți au revenit, în ultimii ani, în cadrul Patriarhiei Române, iar disputa nu mai este doar canonică, ci și socială și geopolitică.
În acest spațiu fracturat, au apărut și acuzații repetate, oglindite în anchete mass-media și rapoarte ale autorităților, că o serie de clerici ai Mitropoliei Chișinăului au întreținut, voluntar sau prin disciplină instituțională, narațiuni convenabile propagandei ruse, mai ales campanii împotriva integrării europene, mesaje de demonizare a „Occidentului” și României, justificări moralizatoare ale agresiunii, ori teme de tip „suntem persecutați” menite să mobilizeze emoțional credincioșii.
Mass-media de pe ambele maluri ale Prutului au arătat pe larg cum preoți ai ramurii moscovite din ortodoxia basarabeană au făcut campanie împotriva referendumului pro-UE din 2024, iar autoritățile au cerut explicit clerului „să spună adevărul” despre războiul din Ucraina. Investigații recente descriu și operațiuni de influență care folosesc tema „persecuției ortodocșilor” ca instrument politic în preajma alegerilor.
Iar presa și organizații de fact-checking au documentat exemple de preoți care preiau narațiuni pro-Kremlin, inclusiv prin mesaje ce prezintă Rusia drept „apărătoare a valorilor” și Occidentul drept „decădere”.
Aici, intră în scenă și „moldovenismul” identitar de inspirație sovietic, varianta rudimentară, anti-românească, care nu construiește o identitate civică, ci o definește prin opoziție față de România. Propaganda care ține Moldova în zona gri are nevoie de această ruptură. Dacă românitatea e „pericol”, atunci „lumea rusă” devine, prin contrast, „protector”. Narațiunile putiniste întrețin adeziunea la moldovenism și cum religia este folosită ca vector de conservare a vechilor reflexe geopolitice.
Desigur, nu toți preoții, nu toată Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, dar suficient cât să conteze în sate, acolo unde predica rămâne, pentru mulți, „știrea zilei”.
Dar discuția despre vizita patriarhală în Basarabia nu poate fi separată de românii ortodocși din Ucraina, o comunitate la fel de istorică și vulnerabilă, prinsă între realități geopolitice dure și transformările legislative de după invazia rusă. În nordul Bucovinei, Herța, Maramureșul istoric sau Odesa, românii ortodocși trăiesc într-un regim confesional în schimbare, în care Biserica Ortodoxă a Ucrainei (autocefală) încearcă să se desprindă de influența Moscovei, în timp ce structurile Patriarhiei Ruse încearcă să-și păstreze pozițiile, inclusiv prin capitalizarea temerilor minoritare.
Acești români nu au, în mod formal, o arhitectură eclezială subordonată Patriarhiei Române, deși legăturile culturale și spirituale există și sunt vii. Parohiile lor se află, majoritatea, fie în jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ucrainene (care s-a distanțat parțial de Patriarhia Moscovei, dar nu a rupt complet legătura), fie în structurile Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. În ambele cazuri, românii sunt obligați să navigheze între loialitatea față de Ucraina, stat aflat în război, și o presiune identitară care vine dinspre Moscova și care se folosește de „grija pentru ortodocși” ca instrument de influență.
Această comunitate privește spre România cu un amestec de speranță și nesiguranță. O vizită a Patriarhului la Chișinău ar reverbera inevitabil și acolo. Un astfel de act ar transmite semnalul că Patriarhia Română vede și respectă întreg spațiul identitar românesc, fără a-l instrumentaliza politic, și că românii din afara granițelor, fie în Republica Moldova, fie în Ucraina, nu sunt doar o notă de subsol în comunicările instituționale.
Ar întări încrederea că românitatea nu este o vulnerabilitate, ci un patrimoniu comun care merită protejat, mai ales într-o regiune în care credința, limba și geopolitica se întretaie la fiecare pas.
Prezența instituțională a Bisericii Ortodoxe Române în Ucraina nu este un gest expansionist, ci este o formă de protecție pastorală și o datorie într-un spațiu unde Kremlinul a folosit constant religia drept instrument de influență. Comunitățile românești din Ucraina au nevoie de repere clare, de sprijin spiritual în limba lor și de garanția că identitatea lor nu poate fi confiscată de narațiunile „lumii ruse”. O reprezentare oficială ar crea o zonă de stabilitate și ar reduce vulnerabilitatea acestor comunități la propaganda Moscovei. Într-o regiune aflată sub presiune, absența României e un vid pe care altcineva îl va umple.
În anul centenarului, un Patriarh român la Chișinău ar fi fost un semnal de igienă morală și instituțională, și ar fi demonstrat că ortodoxia nu este o anexă de politică externă. Vizita, oricând ar avea loc, ar întări comunitățile Mitropoliei Basarabiei, ar putea deschide uși pentru proiecte sociale și educaționale și, mai ales, ar putea trasa o linie roșie fundamentală, și anume identitatea și demnitatea credincioșilor nu sunt negociabile în războiul informațional. Într-un secol de patriarhat, poate cel mai potrivit „te-deum” este să nu mai lăsăm tăcerea să țină loc de prezență.
Combate bine dl isac cu biserica ortodoxa si patriarul ei cremlinez Si cu putinosul, evident! Sunt perfect de acord cu ce ne spune , desi nu sunt din neamul lui PS vrem spitale, nu catedrale!
„oamenii de acolo nu sunt lăsați singuri într-o competiție de influență în care altarul este folosit, uneori, ca megafon.’
Se pare ca, „oamenilor de acolo” le place si lor ca si conducatorilor d-lor, doar un anumit tip de ajutor. In general banuti, si fara sa returneze ceva recunostinta. O dovada sunt afirmatiile actualului prim-ministru al R.Moldova care de cum s-a instalat a gasit de cuviinta sa ne jigneasca, cum ca am sta muuult mai prost economic financiar decat ei, si asta il bucura. Acest „asta il bucura” este lipsita de cel mai elementar bun simt.
Patriarhia stie cand e oportuna o vizita in ac doua tari.
„oamenii de acolo nu sunt lăsați singuri într-o competiție de influență în care altarul este folosit, uneori, ca megafon.’
Se pare ca, „oamenilor de acolo” le place si lor ca si conducatorilor d-lor, doar un anumit tip de ajutor. In general banuti, si fara conditionari. O dovada sunt afirmatiile actualului prim-ministru al R.Moldova care de cum s-a instalat a gasit de cuviinta sa ne jigneasc, cum ca am sta muuult mai prost economic financiar decat ei, si asta il bucura. Acest „asta il bucura” este lipsita de cel mai elementar bun simt.
Patriarhia stie cand e oportuna o vizita in ac doua tari.
„oamenii de acolo nu sunt lăsați singuri într-o competiție de influență în care altarul este folosit, uneori, ca megafon.’
Se pare ca, ‘ooamenilor de acolo” le place si lor ca si conducatorilor d-lor, doar un anumit tip de ajutor. In general banuti, si fara conditionari. O dovada sunt afirmatiile actualului prim-ministru al R.Moldova care de cum s-a instalat a gasit de cuviinta sa ne jigneasc, cum ca am sta muuult mai prost economic financiar decat ei, si asta il bucura. Acest „asta il bucura” este lipsita de cel mai elementar bun simt.
Patriarhia stie cand e oportuna o vizita in ac doua tari.
JUPĂNE , dar la Cernăuți n-ar mere o vizită a Preafericirii Sale sau romănii de acolo sunt „bine proteguiți ? Dar mai bine căntă la altă strană . Ai habar ce Biserici Ortodoxe Autocefale sunt recunoscute de Patriarhia Romăniei ?