Între două crime

În momentul în care scriu, nu cunosc rezultatul deliberărilor de duminică. Aș fi putut să îl aștept pînă seara sau pînă a doua zi. Indiferent care va fi rezultatul deliberărilor de la UNESCO, lucrurile nu se schimbă prea mult.

Dacă situl de la Roșia Montană va fi inclus pe lista patrimoniului UNESCO, România se îmbogățește cu un tezaur recunoscut internațional. Roșia Montană se va bucura de mai multă atenție. Sigur, în vorbe și articole. Şi din partea turiștilor, dar și a statului român. Dar de o schimbare veritabilă în viața moților nu poate fi vorba.

Dacă guvernul Cîțu va reuși să retragă dosarul înainte de pronunțarea UNESCO sau dacă UNESCO va decide să amîne includerea Roșiei Montane alături de marile valori ale patrimoniului universal, drama va fi totală. Guvernul României va avea o șansă de a nu pierde procesul internațional deschis de investitorii canadieni. Dar distrugerea etnografică a zonei va continua.

Oricum, situația este dramatică. În regiune, dar mai ales în zona de exploatare a aurului, lucurile au rămas încremenite deasupra prăpastiei în care au fost împinse de guverne și miniștri, începînd de la semnăturile lui Radu Berceanu. România s-a aventurat într-o afacere nebună fără să-i cunoască toate consescințele și fără să-și ia toate măsurile de precauție. A parafat angajamente în stilul clasic al privatizărilor din perioada de tranziție. Adică la ”tu-i mă-sa”! Şi cu bani puțini.

Descărcarea de sarcini arheologice în zona Roșia Montană și Brad s-a făcut mai mult la mica înțelegere, decît în baza unor cercetări științifice și istorice serioase. Un sit etnografic de valoare fabuloasă pentru identitatea noastră ca popor a fost tratat ca o afacere, inclusiv de către mulți localnici sau reprezentanți ai acestora.

Exploatarea aurului a fost suspendată. Proiectul a ajuns în fața unui arbitraj internațional. Dacă România pierde, plătește cu vîrf și îndesat. Iar lucrurile rămîn așa cum sunt. Comunitatea moților a fost dislocată, iar localitatea a fost supusă unui proces de distrugere accentuată. Mai poate cineva reconstitui frumusețea și poezia locului?

Operațiunea prost gestionată a fost oprită exact deaupra prăpastiei. Dacă rămîne așa, distrugerile se vor accentua. Dacă ea va continua, procesul de exploatare va avea consecințe dramatice asupra autenticității sitului istoric.

USR, un partid isteric, de defilare și lozinci se laudă cu blocarea exploatării din Apuseni. Asociații civice și ong-uri au luptat pentru stoparea proiectului Gold Corporation. Aceste proteste au născut o mișcare, iar mișcarea s-a concretizat cu un partid care se bucură acum de putere. Dan Barna se laudă cu blocarea exploatării pe bază de cianuri. Mulți am contribuit la intensificarea unei asemenea presiuni care a dus la stoparea proiectului.

În același timp, suntem responsabili de abandonarea proiectului. Ce am făcut noi, presa, societatea civilă și USR și guvernele Românei de după blocarea exploatării pentru a reda zonei o perspectivă, o lumină, o speranță, un impuls economic? Nimic! Nimic, nimic, nimic!

Ce să le spunem acum localnicilor? Că va fi, că se va face, că vor primi? Pe Dracu! De la scandalul Gold Corporation pînă acum nu s-a mișcat nimic. O asfaltare sau două nu înseamnă relansarea economică a Munților Apuseni. Adevărul este că o mare parte din societatea românească s-a opus exploatării pe bază de cianuri de la Roșia Montană apoi a abandonat dosarul, lăsîndu-i pe moți în plata Domnului.

USR Plus se fudulește cu atitudinea sa din perioada demonstrațiilor anti-Gold Corporation, dar pierde categoric la un bilanț față de implicarea sa în redresarea zonei. Trăncălăul de Dan Barna se scaldă în declarații, dar nu poate enunța nici o operțiune importantă de salvare a zonei? Ce conține actualul PNRR pentru Roșia Montană și pentru Munții Apuseni? A fost redactat de un țuțăr tip Dan Barna și Dacian Cioloș! Ei și? Declarații televizate și ”lăsat în plata Domnului”.

Roșia Montană stă suspendată deasupra prăpastiei și își numără zilele între două crime. Una pe cale de a fi comisă de cei care aspiră al exploatarea aurului și alta de către cei care se opun, dar nu fac nimic să salveze tezaurul etnografic, cultural și istoric.

Dacă pierdem procesul internațional, țara noastră are de plătit să zicem un cinci miliarde de dolari. Poate mai puțin. Si rămîne și cu distrugerea comunității și ambientului. O așteaptă același efort uriaș pe care ar fi trebuit să-l comită imediat după alungarea Roșia Montană Gold Corporation. Dar n-a făcut-o și a lăsat lucrurile în voia sorții. Sunt puține semne că are puterea să facă acealși lucru în viitor.

Dacă scăpăm de proces și firma canadiană revine la exploatarea aurului, ne-am nenorocit. Situl dispare, comunitatea este dislocată, Roșia Montană devine un șantier, iar țara noastră rămîne fără un tezaur istoric.

Pe unde ieșim dintre două crime?