Inutilitatea penală internațională

Joe Biden, liderul unui stat care nu a recunoscut CPI de teamă că militarii și oficialii SUA ar putea fi victimele unor procurori anti-americani, a salutat inculparea lui Vladimir Putin

Inutilitatea penală internațională

Joe Biden, liderul unui stat care nu a recunoscut CPI de teamă că militarii și oficialii SUA ar putea fi victimele unor procurori anti-americani, a salutat inculparea lui Vladimir Putin

Curtea Penală Internațională a decis să emită mandate de arestare pentru președintele rus Vladimir Putin și pentru comisarul rus pentru drepturile copiilor. Tribunalul Internațional de la Haga susține că Putin este responsabil pentru deportarea forțată a mii de copii ucraineni, dintre unii ar fi fost adoptați de familii din Rusia. Kremlinul neagă aceste acuzații și arată că i-a salvat astfel pe copiii orfani și pe cei abandonați în zonele de război.

Curtea de la Haga a emis un mandat pentru arestarea șefului unui stat care nu recunoaște acest tribunal. Mandatul este emis pentru presupuse crime comise pe teritoriul unui stat care nu recunoaște nici el această instanță (Ucraina). Iar presupusele crime au fost comise în contextul unui război prin procură cu un alt stat care nu recunoaște Curtea de la Haga (Statele Unite).

Purtătorul de cuvânt a Kremlinului a declarat că decizia nu are niciun efect legal în Rusia, din motivul expus mai sus. Chiar și așa, Putin ar putea fi arestat dacă se va deplasa într-unul din cele 123 de state ale lumii care au semnat Statutul de la Roma și recunosc CPI. Însă aceste state nu sunt obligate să-l aresteze, mandatul poate fi foarte bine ignorat. Asta a făcut guvernul Africii de Sud, în 2016, la vizita fostului președinte sudanez Omar al-Bashir, care era acuzat pentru crime de război în Darfur inca din 2009, și care a participat liniștit la un summit al Uniunii Africane.

”În întreaga sa existență, cu o singură excepție, Curtea de la Haga a inculpat doar africani. Cu toate că în lume au existat o mulțime de alte conflicte, inclusiv cu implicare occidentală, CPI s-a axat atât de mult pe războaiele africane, încât a ajuns să fie acuzată de rasism. În 2000, ministrul de Externe al Marii Britanii, Robin Cook, a spus următoarele despre Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (predecesorul actualei CPI): «Aceasta nu este o instanță creată pentru a-i penaliza pe premierii Marii Britanii sau pe președinții SUA»”, scrie Spiked . Va reuși un tribunal internațional cu un asemenea istoric să-l aresteze pe liderul unui stat membru permanent al Consiliului de Securitate ONU, statul cu cel mai mare arsenal nuclear din lume?

Procurorii CPI știu bine că decizia lor nu va avea nicio urmare legală, ci doar la nivel de PR și în presa occidentală, acolo unde în mai toate relatările despre războiul din Ucraina apare în mod obligatoriu o referire la ”inculpatul” Putin. ”Pare să fie o încercare de a ieși în prim-plan, o încercare de a justifica cei circa 150 de milioane de euro de care CPI are nevoie anual pentru a exista. Și poate că nu este o întâmplare că tocmai acum CPI cere 30 de milioane de dolari în plus de la principalii finanțatori – Franța, Germania și Marea Britanie”, scrie Spiked.

A făcut decalarații despre mandatul de arestare și președintele american Joe Biden, care a pierdut ocazia să tacă. Statele Unite, Israel, Irak, Qatar, China, Libia și Yemen au fost țările care au votat împotriva Statutului de la Roma în cadrul Adunării Generale ONU din 1998. Ulterior guvernul SUA semnat Statutul de la Roma, dar nu l-a ratificat. Președintele George W. Bush a explicat că recunoașterea CPI i-ar supune pe oficialii americani și pe militarii americani riscului unor acuzații arbitrare din partea unor procurori anti-americani. Relația dintre SUA și procurorii de la Haga nu a fost niciodată una roz, aceștia din urmă încercând să afle detalii despre aventurile militare americane in Afganistan și Irak. Activitățile CPI au fost într-atât de supărătoare, încât președintele Donald Trump a impus sancțiuni unui procuror CPI, iar apoi tribunalul internațional și-a suspendat investigațiile. Acum însa, Statele Unite au salutat decizia Curții de la Haga.

Cu siguranță că în Ucraina au fost comise crime de război, au fost răpiți copiii, au fost agresate sexual femei. Toate războaiele aduc asemenea orori, iar de cele mai multe ori ele sunt comise de toate părțile beligerante. Emiterea mandatul pe numele lui Vladimir Putin face mai degrabă un deserviciu justiției, căci spectaculozitatea acestei decizii, ca și inutilitatea ei, atrage atenția asupra unei mulțimi de bile negre acumulate de Curtea de la Haga de-a lungului timpului și mai puțin asupra dramelor din Ucraina.

 

Distribuie articolul pe:

35 comentarii

  1. Rumburace, te înțeleg ca ești fanul lui Putin cel ku Kreier Puțin, dar dacă ai sa ii spui ca cu chiar crezi că rusiiar utea sa defileze la Bruxelles altfel decît ca prizonieri de război, – nu te cred!
    Nu uita că NATO are militari cu adevărat profesioniști, fiecare cu cel puțin trei ani de pregătite militară, inclusiv pe teatre de război,bine protejați și echipați, și cu arme adevărate. În plus, sînt odihniți, spre deosebire de bieții soldatei ruși, storsi de război și leșinați de frig!
    Ce sa defileze ei la Bruxelles, cind nu sint în stare să ia Bahmutul de trei luni, în ciuda întăririlor primite? Vorcda cu nasul de pămînt, și vorfi fericiți sa-l predea la CPI pe norodul de Volodea cel Prea Idiot, că să scape de război.
    Căci dacă Europa își pune în gind să atace Rusia, o va ataca cu-o armata de trei milioane de profesioniști, înarmați pînă-n dinți, care vor trece prin Moscova ca Putin prin borșul de sfeclă!
    Și un sfat: schimbați rablele în valută convertibila, căci Rusia se duce dracului, cu copeici, cu tot! ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.