Învârteli dubioase la Primăria Capitalei

A fost dezlegat misterul celor 30 de autoturisme Dacia Duster noi care stau de câteva zile parcate în fața sediului Poliției Locale a Municipiului București din Piața Constituției. Mare parte din ele sunt destinate șefilor de direcții din Primăria Capitalei, deși sunt autospeciale cu dotări (stații și girofar) folosite îndeosebi de Poliția Locală. Nimeni nu suspectează vreo ilegalitate, dar un comunicat al DNA i-a pus pe gânduri.

Pe data de 4 decembrie, Direcția Națională Anticorupție a anunțat trimiterea în judecată a primarului din Câmpina. „În perioada iulie 2014 – iulie 2015, inculpatul Tiseanu Horia Laurențiu, în calitate de primar al municipiului Câmpina, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, a dispus în mod nelegal achiziționarea unei mașini (…). Autoturismul a fost cumpărat din fondurile alocate Poliției Locale Câmpina deoarece, conform prevederilor legale, primăria municipiului Câmpina nu avea dreptul de a achiziționa niciun fel de autoturism“, se spune în comunicatul DNA. Prejudiciul calculat de procurori este de 183.399 lei. Anchetatorii spun că, „pentru a păstra o aparență de legalitate au fost întocmite două facturi pentru cumpărarea autoturismului“, iar documentele au fost înregistrate în contabilitatea primăriei, în conturi separate, pentru a simula respectarea pragului valoric legal, de 18.000 de euro. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Cazul seamănă izbitor de mult cu manevrele care se fac și la București. Potrivit informațiilor, nu este prima dată când Primăria Capitalei face achiziții de autoturisme prin intermediul Poliției Locale. Aceasta se ocupă și de înmatricularea celor 30 de mașini Dacia Duster, care au costat 540.000 de euro. Doar două, trei autoturisme vor rămâne în dotarea Poliției Locale, deși sunt autospeciale cu dotări (stație și girofar), așa că, de acum, directorii Primăriei Capitalei se vor deplasa prin oraș cu lumini stroboscopice și girofar, chiar și în orele când traficul este infernal. Oare DNA București se uită în direcția diferită față de DNA Ploiești?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Gabriela Dinescu 208 Articole
Author

7 Comentarii

  1. astea sunt investiţiile firicii, o edileasă votată de orbi, de proşti şi de milogi…i-aţi dat pe mână 1,5 miliarde de euro pe an, cretinilor, de parcă n-ar fi fost de ajuns scârba de oprescu…

  2. si prostimea contribuabila isi rupe hainele in aglomeratii sau dardaie de frig prin statii pana cand vin masinile de transport public,restul soferi sa stati cuminti ca trec smecherii cu girofare.Imi aduc aminte dupa ’90 ce se bateau cu pumnul in piept politicienii,,sa se termine cu girofarele,toti suntem egali”.Iaca doar praf in ochii prostimii.Ia ziceti ma,nu va dor șalele de cat ii tinem p’astia in carca?

  3. Eram ingrijorat ca ati disparut, este cam subtire subiectul, dupa atata absenta. Doar atat mai puteti?

    • Lasa, nu-ti chincreierul, ca tot nu intelegi nimic. Tu spune spune doar raspicat ca voi ati castigat alegerile si acum faceti ce vreti voi in faradelegea voastra.

  4. pe timp de zi pot circula si cu un fes intr-un batz si gata…

  5. oARE SUNT BLESTEMAT SĂ TRĂIESC ÎN ȚARA ÎN CARE NIMIC NU MAI ESTE BINE?????????? Nimic nu e bine în țara permanenților clefetitori cu scop și interese ”””meschine””” ******Să pună givernul lui******

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.