Grija părinților e să fie deschis la școală

Un cititor zice: Articolul despre continuarea grevei este lucid. De vreo 5 ani, tot repet studenților opinia mea despre adevăratele probleme ale învățământului. Dureros este că, după ’89, nu am auzit pe nimeni să strige: am realizat asta, care se reflectă așa în creșterea nivelului educațional, acum trebuie să fiu recompensat și de asta sunt în grevă. La noi este pe dos, cu „nu pot să trăiesc, lucrez prost fiindcă nu sunt plătit”. Am propus ca toți să dăm concurs de atestare pe post, cu comisii din afară: avem mulți medici, profesori, cercetători de top internațional, de care nu se știe în România. Ei pot discerne, obiectiv, „grâul de neghină”, dar nici politicienii, nici oamenii muncii nu vor asta, fiindcă rezultatele ar fi catastrofale.

În consecință, părinții ar trebui să-și sprijine copiii să vorbească fluent EN și o limba nordică, de preferat daneză pentru că este aproape la fel cu norvegiana. Copiii să aplice din clasa a X-a la programele de mobilitate și să-și facă studiile acolo. În funcție de ce vor și sunt în stare să facă după, de cum se adaptează socio-cultural și de cum va fi piața muncii, se vor întoarce în România sau nu. Nu avem voie să ținem tinerii cu potențial în țară ca să-și rateze viața și să plătească datoriile și pensiile din care trăiesc incompetenții „specialiști” în guvernare proastă și în greve. Mediul în care te formezi te poate ridica sau te coboară la nivelul mulțimii. În marasmul de la noi, dominat de „las’ că se poate și așa”, tinerii se pierd, nu au cum și de la cine să asimileze cunoștințe pe care apoi să le proceseze ca să se afirme. Învățământul nostru NU este formativ. Profesorii livrează doar informații, și acelea vechi de 30-40 de ani, învățate de la înaintașii lor. Povestea cu „adecvarea la cuceririle tehnicii, tehnologiei, culturii actuale” este o minciună penibilă. Puținele excepții, profesori pasionați care sunt la curent cu noutățile din domeniul pe care îl servesc, sunt ostracizate: „Lasă domn’e că știm noi cum merge treaba, am mai vazut d-ăștia ca tine”. Câte-un director „inamovibil” crede că-i este amenințat scaunul: „Ce, vrei să ieși ca păduchele-n frunte?”

Despre majoritatea părinților: grija lor cea mai mare este să fie deschis la școală, ca sa aibă unde să își lase copiii. Ce fac ei acolo cu adevărat, dacă le va fi de folos în viață sau nu… sunt dileme care nu există sau pentru care nu este timp. Să aibă o diplomă, chiar dacă nu-s în stare nici să vorbească și sa scrie corect: „la ce-i bună gramatica, ortografia, istoria? Ce e astea? Îmi dă ele să mănânc?” Important este „să-mpușcăm francu’”, să avem vilă, mașină, bani de buzunar din gros pentru «ăia mici», să fim «ca toată lumea». Nimeni nu cercetează de ce și de unde atâtea droguri și dependenți în școli. Asta cică „e problema structurilor specializate”, părinții, profesorii au alte treburi. Să mai vorbim despre examene aranjate, concursuri „cu dedicație”, doctorate plagiate?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Author

14 Comentarii

  1. La privat, nu ai producție, nu primești bani. La stat, ai, n-ai mingea, tragi la poarta! Huuo jigodiilor care v-ati tras 7 case din meditații ilegale! Să primească bani in plus la salariu numai profesorii care nu fac meditații!

  2. NU ati gasit ALT „CITITOR” ?
    Mie mi se pare un pic de foarte prea mult narozel.

    Sau RAU intentionat : sa indemni ELEVII sa invete in Strainezia, or mai veni, NU or mai veni …

    CINE l-a slobozit in ziar ?

    UNuu’ ca el … 🙂

  3. Cititorul in cauza da cioara din mana pe privighetoarea de pe gard.Nu intelege inteligenta ciorii dar ii place cantecul privighetorii.

  4. Sa-i declare pe toti elevii trecuti, sa li se dea diploma de bac fara examen, studentii sa fie trecuti in anii superiori fara examene, iar cei din ultimul an sa primeasca din oficiu diplomele.
    Sa vedem daca dascalii vor mai vrea greve……[Rumburak]

  5. Cititorule, e un concept total gresit! De ce? Pentru ca, nu faci copii sa ii rastorni la scoala sau gradinita, aceste institutii nu sunt depozite pentru coletaria vie a parintilor! Fiecare sa se descurce cum poate cu propria progenitura! Niciun individ, fie el si acest cititor, nu accepta sa fie umilit dupa ani si ani de studii reale pentru a executa ce spun altii dar gratis! Si cadrele didactice trebuie sa aiba un venit decent din care sa traiasca! In strainezia, educatia e inaintea armatei, inaintea guvernului si parlamentului cu salariile pentru ca sunt entitati ale statului! Si nu e bascalie! Bancile, pentru ca sunt private si nu numai, dar tot ce e privat, raspunde privatul si nu guvernul tarii, al statului!

  6. univ. pt ca ati pomenit de studenti, de ce nu ati plecat? De ce otraviti locul cu sfaturile Dvs. Credeti ca a te realiza inseamna sa traieste doar ca sa platesti taxe si impozite intr-o ”tara buna”? Pt ca sa stiti ca:si Germania si Danemarca si UK au datorii de platit si inca mai mari decat Romania care are aprox. 50% din PIB fata de 100% sau peste 100%. Depinde de cat de adanci ai radacinile in glia tarii, depinde de cat de rational poti fi. Cunosc un tanar care a urmat o parte din facultate in Benelux, este in Romania la o firma care i-a propus sa lucreze in Elvetia, dupa ce a rationat ca salariul mai mare ii va aduce si cheltuiel pe masura asa ca este de ani buni in Romania. Mai mult nu este in domeniul facultatii urmate. Asa ca ar fi bine sa cantati la alta masa. Elitele nu se formeaza numai datorita profesorilor ci mai ales chemarii interioare. Nu ma pasioneaza istoria, biologia, etc. doar datorita exigentei profesorilor, pot spune ca am fost intr-o clasa slaba 40% era formata din copii de la Casa de copii, doar 6 am ajuns la liceu si doar trei in cel mai bun liceu restul la liceu industrial, apoi toti am devenit ingineri, medici si profesori, din cei 6 unul singur avea parinti cu studii superioare…noi suntem ceea ce suntem…oameni…atat si sunt convins ca ne-am respectat profesorii.

  7. Cam mânâncă ceva “cititorul”. Iubește diversitatea de recomandă învățământul țarilor nordice? Noi și pe cei diversificați în dorințe și discreți în atitudine îi dorim în România, nu ca plătească pensiile părinților care i-au crescut, ai dascălilor care i-au format și ai medicilor care i-au îngrijit, ci pentru că sunt români și aceasta este patria lor. De ce-i pare “cititorului” legitim ca tinerii români școliți și performanți să plătească pensiile danezilor, norvegienilor, germanilor, spaniolilor, etc…???

  8. Mda….culmea este că deși salariile sunt mici nu exista deficit de personal in învățământ ……hmmm să nu fie dracu atât de negru ? Sau este mai greu și mai prost plătiți și mai mult de muncă in privat ?

  9. Ați ales o opinie a unui cititor pân-ați cules.
    Adică iete dumă:
    „Copiii să aplice din clasa a X-a la programele de mobilitate și să-și facă studiile acolo. În funcție de ce vor și sunt în stare să facă după, de cum se adaptează socio-cultural și de cum va fi piața muncii, se vor întoarce în România sau nu. Nu avem voie să ținem tinerii cu potențial în țară ca să-și rateze viața și să plătească datoriile și pensiile din care trăiesc incompetenții „specialiști” în guvernare proastă și în greve.”.
    Cu cititori cu astfel de opinii, nu e nici o mirare că totul se duce pe cur in jos.
    Scuzați expresia.

  10. Toți profesorașii sar in sus, pentru mărirea salariilor!
    De ce nu publică un fluturaș de salariu, de la un debutant, unul cu vechime medie și altul consacrat? Veți vedea că veniturile lor nu sunt mici deloc, dimpotrivă destul de consistente, pentru cat prestează!
    Mie mi-ar fi rușine să protestez, dacă aș avea venitul unui profesor, macar unul mediu, dar având în vedere că nesimțirea este la rang de artă în România, nu poți să mai spui nimic.
    Sunt multe categorii sociale care sunt plătiti foarte prost, din păcate!
    Oare acest lider de sindicat, Nistor, cât ridică lunar, are curaj să-și posteze fluturașul???

  11. De ce publicați opiniile unor sfertodocți?! Cine-i habarnistul ăsta, cu „limbile scandinave”? Haide, putem fi și serioși, că subiectul chiar este grav, nu de bâșcălia unora ca puțoiul ăsta! Individul este exact produsul sistemului abulic gen „România educată”, de care trebuie să scăpăm! Nu detaliez, am obosit să explic proștilor cum sâ fie deștepți!

  12. @Diasporean: Culmea, panaranele astea vorbitoare si scriitoare din politica si lingai ai politicienilor pentru fluxuri pe manipulare, habar nu au ce vorbesc si scriu! Ceva mai sus am scris despre neconstitutionalitate, cititi si voi clar si corect aici:
    https://m.dcnews.ro/consiliul-legislativ-desfiinteaza-oug-ul-guvernului-prin-care-se-acorda-cate-585-de-lei-profesorilor-este-neconstitutionala_918358.html
    In plus, una scrie in ordonanta din Monitorul Oficial si alta in normativul dat de politicieni! Teapa sau vrajeala de la monstruosii politicieni mincinosi in frunte cu plavanul care ameninta si folosesc intimidarea ca intre clanurile politice. E adevarat ca sunt multi cu venituri mai mici si din alte categorii, dar intreb:
    – De ce nu ies in strada la mitinguri cand au ocazia, sa forteze clasa politica pentru acceptare a unui trai decent pentru aceste categorii? Nu a explodat inca mamaliga in Romania?
    -Cand va exploda, cand vor fi trimisi militari in republica moldova sa lupte?!

  13. @Rumburak- asa care vasazica? Asta era reteta renato salvatore [alaturi de copiutele la bac, evident] pentru maretul Rumburak, ajuns, cum -necum, prifisor de Romgleza la RRA ?

  14. Am si eu o parere, bhai parere! Tare imi faci parere prin prostarea ta ca abia astepti sa ajungi in santurile transeelor din Ukrana cu pusca ruseasca AKM in manutzele alea doua sa impusti rusnaci. Asa sa-ti ajute Dzeu! Loc de veci nu-ti mai lua, ca nu se oboseste nimeni sa repatrieze hoiturile voluntarilor, decat daca vin din UK sau US. Tu, ca agent SBU in Rumunsko nu te califici. Haleluia moi brat!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.