Invazie de deșeuri aduse ilegal în România. Aproximativ 7.000 tone de deşeuri au fost descoperite, în primele şapte luni ale anului, la intrarea în ţară, de poliţiştii de frontieră, fiind o cantitate dublă faţă de perioada similară a anului 2023.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră transmis duminică, în urma acţiunilor întreprinse de poliţiştii de frontieră, în colaborare cu reprezentanţii Gărzii de Mediu, în vederea combaterii introducerii în ţară a transporturilor ilegale de deşeuri, în primele şapte luni ale anului 2024 au fost descoperite deşeuri în cantităţi însemnate de aproximativ 7.000 tone.
Dintre acestea, 3.376.611 kg sunt metale, 503.800 kg – mobilă, 829.200 kg – textile/îmbrăcăminte, 313.800 kg – plastic, 120.000 kg – cauciuc (anvelope) şi 1.554.200 kg de alte materiale precum deşeuri amestecate, carton, acumulatori, componente auto, electrocasnice, arată sursa citată.
În perioada similară a anului 2023 au fost descoperite 3.356 tone deşeuri.
Conform comunicatului, autoritatea competentă pentru gestionarea deşeurilor la nivel naţional este Garda Naţională de Mediu, instituţie aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.
În punctele de trecere ale frontierei, pentru mărfurile de acest tip care îndeplinesc condiţiile de intrare în ţară, organele vamale efectuează operaţiunile vamale, respectiv de control al legalităţii importului.
Potrivit legislaţiei în vigoare, importul deşeurilor se face pe baza licenţei de import, care se eliberează numai cu acordul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi al Ministerului Sănătăţii. Astfel, intrarea în ţară a mijloacelor de transport, încărcate cu astfel de mărfuri, este permisă de organele vamale numai dacă li se prezintă licenţa de import cu acordul scris al Ministerului Mediului şi Ministerului Sănătăţii, mai informează sursa citată.
Din punct de vedere procedural, poliţiştii de frontieră sesizează lucrătorii Gărzii de Mediu care, în urma analizării documentelor care însoţesc marfa, verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile de intrare în ţară.
În situaţiile în care se constată că nu este respectată legislaţia în domeniu, reprezentanţii Gărzii de Mediu dispun măsura nepermiterii accesului pe teritoriul României pentru mărfurile în cauză. După finalizarea activităţii de control, marfa este returnată, în ţara de origine, societăţilor comerciale expeditoare, mai precizează Poliţia de Frontieră.
Oare cine le-a permis să aducă?…Alo mutule, te-ai trezit?…nu tu ai transformat țara în colonie, după care ai transformat-o în groapă de gunoi?…
1.000 tone de deşeuri PE ZI produce numai Bucurestiul…..
Asta se intampla cand ne lasam inselati de alogenii paraziti !
Trezeste-te !
Bună!
Trebuie dată o ordonanță de urgență
OUG de interzicere a importului de deșeuri, gunoaie. INTERZIS DEȘEURI?
Eduard M🤣tZ ot CZernowitZ=urSSuloaga-zelensky-mileikovsky sau nimi.Sa nu ne ascundem după cireș.Asuma-ti vorbele pe care le publici în on-line. Acest om își schimbă din minut in minut numele sub care semnează.Vreau ca această informație sa fie răspândită la fiecare tema abordată.
Ha ha ha ! Schengen , Schengen ! Neispravitilor , daca acum cu politie de frontiera , garda de mediu si vama la granita , intra cantitati uriase gunoaie in Romania , sunteti in stare sa va imaginati ce se va intampla dupa ce Romania va intra in Schengen ? Si pentru ce , pentru ca ghertoii strainezi sa nu mai stea la coada in vama cand vin in Romania sa-si faca matzul cat ciorapul de Paste si de Craciun !
Și de ce râdem noi de alții dacă noi însăși suntem umiliți fiindca cei care aduc gunoiul stiu ca se poate..
Am doua intrebari:
1. Cine sunt beneficiarii transporturilor/
2. Cine e in spatele beneficiarilor?
Mda. Intrebări pertinente,.. Și te mai poți intreba , ce fac puzderia de ”organe” regește plătite, de la poliția de frontieră pîn la gardieni de mediu..
Deci mai cititi cu atentie titilul articolului „invazie de deseuri aduse ILEGAL in Romania”! Dar oare cate or fi aduse legal?? Ne spune cineva?
Bla bla bla ,muriti in gunoaie și deșeuri toxice și radioactive adusese alții să vă contamineze pământurile aerul și faldele freatice….Exista mai pros.ti și l.ași că românii???NU!
Romania condusă de străinul Johannis, groapa de gunoi a Europei!