Invazie de ploşnițe în şcoli: Cursuri suspendate de urgență

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a solicitat aparatului de specialitate din subordine demararea tuturor demersurilor necesare pentru suspendarea cursurilor în instituţiile de învăţământ din sector în data de 25 martie 2024, pentru dezinsecţie în şcoli şi în perimetrul acestora, măsură ce vine „în urma cazurilor izolate de existenţă a ploşniţelor în Şcoala Gimnazială I.C. Brătianu şi Şcoala Gimnazială Petrache Poenaru”, informează joi serviciul de comunicare al primăriei.

Potrivit unui comunicat al acestei instituţii, edilul a stabilit de comun acord cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, ca şcolile să fie închise, „având în vedere sesizările venite din partea părinţilor”, urmând ca dezinsecţia să se facă începând de vineri, 22 martie, după finalizarea orelor de curs.

În acest sens, Direcţia de Învăţământ din cadrul Primăriei Sectorului 5 a transmis o solicitare către Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun.

„Sănătatea copiilor şi a profesorilor este prioritară în acest moment, motiv pentru care am solicitat suspendarea cursurilor în şcolile din Sectorul 5. Elevii şi cadrele didactice vor sta acasă luni, 25 martie, pentru a se putea face dezinsecţie ca la carte. Nu putem risca, nu vrem ca situaţiile întâlnite în cele două şcoli să se multiplice. Îi asigur pe copii, profesori şi părinţi de toată implicarea mea în acest caz! Vom verifica şi cauza apariţiei ploşniţelor în şcolile I.C. Brătianu şi Petrache Poenaru!”, a transmis Popescu Piedone.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

10 Comentarii

  1. Plosnitele in scoli fac parte din programul profului de fizica: ,,Romania Educata”……[Rumburak]

  2. Cum? Ploșnițe în sectorul lui Bula? Mamaaă, ce se lauda schimonositul că a făcut, ce?, ploșnițe în școli😂😂😂! Perfect, votati-l poate face crescătorie în toată capitala țării.

  3. fara ‘verde de Paris’ nu poate fi starpita invazia

  4. HAHAHHA… auzi la „Asta” si la „parere” … rezultatul directorilor numiti politic. Plosnitele alea nu vin pe cariera politica, ci vin pe copiii… in zona sunt destule familii, majoritatea de minoritari, care nu traiesc in conditii chiar stralucite… aia nu-si prea permit luxul sa cumpere lenjerii din Ikea si tzoale din mall, ci donatii si la SH… poate or fi gasit ceva chilipiruri importate de la Macron.

  5. Prăjite cu grijă sunt delicioase și hrănitoare, mai bune decât viermii de făină!

  6. INCHEIERE
    Sa SPERAM ca:
    – VA FI Ultimul VAL de Invazie BARBARA, ca ASTA este NU pot a avea „Alta Rima”,SI ca se vor intoarce la BAZE,
    – VOM supraVietui Toti OAMENII.
    Dumnezeu cu Mare Mila Lui, sa NE aiba in PAZA pe TOTI!
    Care meritAM!

  7. Au inceput sa faca elevii ploanite in scoli. E semn ca le place cartea 🤣

  8. CONTINUARE, CA SUBIECTUL ESTE VAST SI FFF ACTUAL
    SI, daca s-ar DeLIMITA si de Fenomenul STRANIU
    (PUTZIND URAAAT de Prostitutie, DROGangeala, FURTuri Grele, Camata, Batai in Strada, Infectia Manelista infipta ROMNILOR, Trai Parazitar PE “PROSTII” de Romani, cu DUBLUL Scop IN InLOCuirea Etnica prin ACUMULARE de Averi ILICITE si PUTERE)
    al CLANurilor de Interlopi, INCA in Majoritate INDIENI, chiar daca au absorbit SI ROMANI sau MIXuri Etnice, CE PROBA de InCredere AR FI!.
    SE PARE ca Lumea a luat-o RAZNA in Mod Deliberat si in aceste Conditii NIMENI NU poate A STI la CE va duce Permanentizarea STARII Etniei INDIENE, IN ROMANIA,
    Tara CONTESTATA Jegos MORAL de cam TOTI Vecinii Apropiati.lk
    Ca Rezervor MARE de InterlopNESS

    Deja SE AUDE ca SE lucreaza din Romania si de AFARA la PLANuri de InLOCuire,
    Si de catre INDIENII Autohtoni.
    Si de catre Alte Neamuri de INDIENI, veniti CamPreaDestulDeVizibilFortat in ROMANIA, ca IMIGRANTI,
    desi Constitutia INTERZICE ASAO Mare Magarie GeoPOLITICA Sordida si Perfida …
    DAR, daca a putut un Al Treilea Carator de Cafele de la State Department sa
    VINA in Fuga Fulgeratoare cu Masina FuNEGRA si sa NE FXXA Constitutia,
    SE POATE OriCE si SE VREA a fi Cestii GRELE pe AICI.
    Din TOATE,To’arasi, Partile!
    Ca de Obiceiuu’ lu’ DREACuu’, de 2000 de Ani, PESTE ROMANI.
    INCHEIERE

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.