Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, s-a căsătorit duminică în mare secret cu avocatul Radu Pricop.
Căsătoria a avut loc la primăria din Azuga, fiind oficiată de primarul Constantin Samson. La ceremonie au participat preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, părinţii lui Radu Pricop şi naşii celor doi. Elena Băsescu nu a fost prezentă, potrivit presei.
”Au fost opt persoane, au fost alături de ei părinţii Ioanei şi cei ai mirelui. A fost civilizat, doi miri frumoşi, îmbrăcaţi elegant şi atât. Totul a durat 15 minute”, a declarat Constantin Samson, pentru o televiziune de ştiri.
Primarul a spus că după căsătorie fiecare dintre soţi îşi va păstra numele de familie.
Noul soț al Ioanei Băsescu este un bun prieten al EBEI, dar şi al soţului acesteia, Bogdan Ionescu. Are 35 de ani şi este asociat al unui cabinet de avocatură. Locuiește într-o zonă de lux a Capitalei şi conduce maşini de sute de mii de euro.
Numele avocatului a apărut în mass-media într-un scandal cu drepturi litigioase pentru 90 de hectare de teren în comuna Ştefăneşti.