Iohannis a avizat cererea de urmărire penală pentru Roman, Voican Voiculescu și Stănculescu

Potrivit Administrației Prezidențiale, Iohannis a avizat cererile de urmărire penală a lui Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și Victor Atanase Stănculescu.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marţi, 27 octombrie a.c., Ministrului Justiţiei, domnul Robert-Marius Cazanciuc, cererea de urmărire penală a domnului Roman Petre, fost Prim-ministru al României în perioada 26 decembrie 1989 – 26 septembrie 1991, a domnului Voiculescu Gelu – Voican, fost Viceprim-ministru al României în perioada 28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990, şi a domnului Stănculescu Victor Atanase, fost Ministru al Apărării Naţionale în perioada 16 februarie 1990 – 30 aprilie 1991, pentru a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale art. 12 şi ale art. 18 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008”, se arată în comunicat.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestor cereri, se mai arată în document.

Procurorii militari au dispus schimbarea încadrării juridice și efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii contra umanității, constând în reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității din dimineața zilei de 13 iunie 1990.

Evenimentele s-au soldat cu decesul a patru persoane și rănirea prin împușcare a altor trei, precum și vătămarea corporală și lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane.

În acest dosat au fost puși sub acuzare fostul președinte Ion Iliescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, amiralul în rezervă Emil „Cico” Dumitrescu, Cazimir Ionescu, fost vicepreședinte al CPUN, fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, și fostul șef al Parchetelor militare, Mugurel Florescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.