Iohannis a fost sincer: l-ar fi preferat pe „Portocoală” în locul Danei Gîrbovan

Ca jurnalist, am fost obligat să înghit multe discursuri bombastice, lipsite de conţinut sau chiar greţoase. Între toate, discursul de miercuri al preşedintelui Klaus Iohannis a fost de-a dreptul scîrbos!

Am înţeles că Iohannis este în campanie electorală, că îşi atacă adversarul cu toate mijloacele pentru a-şi crea un avantaj iluzoriu. Toţi candidaţii din lume apelează la astfel de metode, chiar dacă eficienţa lor nu este totdeauna reală, însă, pentru orice om – cu atît mai mult pentru unul care vrea să mai fie o dată preşedintele unei ţări – există o limită a mojiciei, una care se numeşte „bunul simţ”.

Există, însă, un pasaj în discursul lui Iohannis care îl plasează direct în gaşca golanilor, a celor pentru care limbajul gregar este semnul inteligenţei, cel care-i face „importanţi” în faţa celorlalţi. Mă refer la acel fragment din discursul lui Iohannis în care a declarat că respinge numirea judecătoarei Danei Gîrbovan ca ministru al Justiţiei:

În primul rând, nu accept nicio propunere de remaniere din partea acestui guvern, nu doar pentru că acest guvern și-a schimbat componența politică, ci pentru că propunerile pe care le-am primit sunt pur și simplu inacceptabile. Așadar, resping în integralitate remanierea propusă de premier. Resping propunerea pentru ministrul justiției. Nu voi tolera să fie ignorat votul dat în 26 mai, când s-a blocat prin votul românilor programul PSD și ALDE de a destructura justiția, de a opri lupta anticorupție și de a baroniza total România. PSD și ALDE sunt vinovate pentru dezastrul actual, pentru politizarea instituțiilor și nu voi tolera propuneri care sunt total împotriva valorilor democratice în care cred majoritatea românilor și în care cred și eu”.

La prima vedere, ai impresia că Iohannis nu ştie cine este Dana Gîrbovan sau o confundă cu Cristina Guseth. El, care a numit-o pe ciudata Raluca Prună în funcţia de ministru al Justiţiei, nu înţelege că, în lumea magistraţilor, judecătoarea Dana Gîrbovan, care este preşedinta Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), are imaginea unui profesionist care ştie carte şi care crede în principiile pe baza cărora s-a construit ideea de Justiţie. A dovedit aceste lucruri atît în cariera sa de magistrat, cît şi în poziţiile publice exprimate de-a lungul anilor despre problemele spinoase cu care s-a confruntat sistemul juridic din România.

În aceste condiţii, reacţia Secţiei de judecători din CSM (mai puţin #rezistenţii Andreea Chiș, Mihai Bălan și Bogdan Mateescu) mi se pare absolut normală, comunicatul difuzat conţinînd cîteva propoziţii devastatoare la adresa lui Klaus Iohannis:

– „ingerințe deosebit de grave la adresa independenței justiției”,

– „o încălcare gravă a independenței și prestigiului justiției”,

– „un vădit atac la adresa independenței și prestigiului justiției”,

– „încălcarea garanției constituționale a independenței justiției”!

Dacă oricare dintre aceste formulări ar fi fost spuse despre orice jurnalist sau politician, ele ar fi fost considerate adevărate sancţiuni publice, ceea ce ar trebui să se întîmple şi în cazul preşedintelui Iohannis!

Mă întreb, însă: ce l-a determinat pe Klaus Iohannis să se arunce cu capul înainte şi să refuze atît de brutal numirea Danei Gîrbovan în funcţia de ministru al Justiţiei?

Dacă ar fi vorba doar despre un calcul electoral, adică s-o saboteze pe Viorica Dăncilă, este de mirare că nici Iohannis, nici consilierii săi nu s-au gîndit la o variantă mult mai eficientă, adică s-o numească pe Dana Gîrbovan şi să-i refuze pe ceilalţi propuşi! Efectul era aproape acelaşi dacă se urmărea sabotarea Guvernului, numai că nuanţa ar fi fost alta, una care putea să însemne că nu e vorba de o respingere aşa, de-al dracului, ci de un calcul oarecare!

În lipsa unei logici elementare a respingerii Danei Gîrbovan, sîntem obligaţi să ne amintim cam ce preferinţe ar avea Klaus Iohannis, luînd în calcul declaraţiile sale publice de pînă acum la adresa altor magistraţi.

Trecîndu-le în revistă, am ajuns la o concluzie înfiorătoare: singurul magistrat căruia Iohannis i-a dat un CEC în alb a fost procurorul MIRCEA NEGULESCU, zis „Portocoală”, de la unitatea de elită a DNA Ploieşti! Nici măcar Codruţa Kovesi n-a avut parte de o asemenea apărare in integrum, din moment ce a acceptat, într-un final, s-o revoce.

În cîteva declaraţii de presă, fiind întrebat ce părere are despre scandalul de la Ploieşti, după apariţia înregistrărilor cu „Portocală”, Klaus Iohannis n-a avut nici o nuanţă de acuzare la adresa procurorului Mircea Negulescu, nici măcar atunci cînd a fost întrebat direct de către jurnalişti. Iată, ca exemplu, răspunsurile sale din 15 februarie 2018:

Jurnalist: Aţi reusit să parcurgeţi stenogramele care au apărut în media în ultimele zile?

Klaus Iohannis: Nu.

Jurnalist: Şi nu sunteţi interesat de a le urmări?

Klaus Iohannis: Nu.

Jurnalist: Cum vedeţi finalizat acest scandal din jurul DNA?

Klaus Iohannis: Cum îl văd finalizat? Se va finaliza singur, pentru că după un timp, lucrurile vor merge mai departe. Nu ştiu cîte casete şi cîte ore de înregistrări o să mai prezinte cei care le-au prezentat pînă acum, dar nu contează. Acest film l-am mai văzut acum cred că aproximativ un an de zile, tot aşa cu un inculpat care a dispărut şi au început să apară casete de înregistrări şi alte lucruri. Eu cred că aceste chestiuni trebuie lăsate justiţiei pentru clarificare”.

Aşadar, în faţa înregistrărilor cu „Portocală”, unde se vedea cum acesta falsifică şi inventează probe într-un dosar penal, Klaus Iohannis spunea senin că nu a văzut acele stenograme şi nici este interesat să le citească, iar în privinţa imaginilor video, la fel de senin, spunea că „nu contează”!

Peste toate acestea, rămîne expresia aceea senzaţională cu care s-a poziţionat definitiv de partea lui „Portocală”, cînd a fost întrebat dacă vrea să vadă acele imagini: „Nu ştiu şi nici nu mă interesează!” Aşa ceva nu putea să spună decît despre cineva în care are încredere absolută, indiferent de ce se spune acesta!

Pe cale de consecinţă, dacă pe judecătoarea Dana Gîrbovan a respins-o fără rezerve şi fără o motivaţie concretă, înseamnă că modelul său de ministru al Justiţiei este unul ca „Portocală”, pe care l-a creditat cu toată încrederea, indiferent de acuzaţiile ce i s-au adus acestuia!

Dacă Viorica Dăncilă ar vrea să-i facă pe plac lui Klaus Iohannis, ştiind că a doua propunere nu mai poate fi respinsă, ar putea să-l desemneze chiar pe Mircea Negulescu, zis „Portocală”, să devină ministrul Justiţiei!

Dacă e circ, atunci circ să fie!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Ion Spânu 1818 Articole
Author

17 Comentarii

  1. Astazi am vazut cum un procuror fugea de rupea pamantul !!!!!Astia conduceau Romania …… cu portocala,luluta si basescu !!!!Ce tablou sinistru,ce umilinta pt. cei care ii sustineau !!!

  2. Hitleristul nu putea sa o numeasca in functia de Ministru pentru ca in ochii si judecata lui Doamna Judecator are doua tinichele de coada – 1. este foarte bine pregatita profesional – 2. pe Doamna judecator o cheama Girbovan. Stiti ce inseamna Girbovan? este un nume stravechi, dacic. Daca Doamna Judecator ar fi fost numita Ministru, justitia ar fi inceput sa functioneze asa cum a propus in cele 12 puncte, iar Hitleristul si consoarta ar fi trebuit sa se prezinte unde nu au mai fost chemati sa dea cu subsemnatii

  3. Buyeti,voi nu mai aveti ce,de sariti toti cu alea de arama,sa o pupati in tuhas pe dama?

  4. Ce as-tep-tari sa a-veti de la un de-bil o-li-go-fren si re-tar-dat ca-re ba-shes-te in si-la-be = bine zice Mircea Badea = cind i-di-o-tul e bun de Ba-la-cean-ca?

  5. Autorul articolului i-a reamintit domnului presedinte doua nume (Cristina Guseth si Raluca Alexandra Prună) care pot să re…devină ministrul Justiţiei!

  6. Vezi-ti tataie de intrigile tale oltenesti si nu te baga in ciorba politica pentru ca ai sa te oparesti. Ai rezolvat cazul Caracal si acum ai trecut la rezolvarea presedintiei? PSD va disparea curand, PSD este cea mai mare catastrofa politica a Romaniei moderne iar lumea incepe sa inteleaga asta. Nici macar comunismul n-a facut atata rau Romaniei cum a facut PSD. Sa te vad ce ai faci daca dispare PSD, pentru ca nu stii sa faci nimic, doar sa scrii articole care sprijina ciuma rosie, o activitate complet toxica pentru tara. Sper domnule Spanu, sa apreciati sinceritatea acestu comentariu si sa-l lasati sa treaca. E un subiect de reflectie si pentru dv. dar si pentru altii din mafia PSD.

  7. Normal ca l-ar fi preferat pe tortionarul Portocala.
    Doar stim ca l-a preferat si pe tortionarul comunist Lazar…

    Adevaratii corupti, securisti si infractori ai Romaniei, in frunte cu IohaniSS, se tem de un magistrat competent, onest si necontrolabil de catre statul paralel stalinisto-nazist de tip mafiot… si care ar putea sa devina ministrul justitiei.
    Pe scurt, acestia nu vor o justitie corecta, competenta si independenta.
    Doar clameaza principiul de „justitie independenta” in fata prostilor care pun botul insa, ei, vor o justitie pe care sa o poata controla.
    De aceea, politrukul nazist autodeclarat, critica si este contra SIIJ…
    Se teme ca, daca vine la MJ un MAGISTRAT ONEST, COMPETENT SI NEASERVIT STATULUI PARALEL SECURISTO-STALINISTO-NAZIST DE TIP MAFIOT, toate cele 49 de dosare penale, musamalizate de Lazar, Kovesi si L. Stanciu, vor fi redeschise si va infunda puscaria pe viata.

    P.S.

    Eram sigur ca asta va face politrukul nazist autodeclarat:
    continua cu sabotarea guvernului si, implicit, a Romaniei.

  8. CRED,DAR CHIAR CRED CÃ AI TRÃIT PE ALTÃ LUME,,DAR CHIAR ASA DE BINE TIA FOST CU ,,HÃHÃILA,,AM ZIS SÃ SCÃPÃM DE DRACU SI DÃDURÃM DE TATA DRACILOR.TOTA ZIUA NU AUZIM NUMAI COMENTARII DE CIUMETI,MAI LÃSATII DRACU.NU AVETI CE COMENTA.?DE BÃLOSU NU CIRIPITI NIMIC?

  9. Cred ca tu acum traiesti pe alta lume. Suntem in secolul 21 si trenurile merg mai incet chiar decat imediat dupa razboi, cand erau trase de locomotive cu abur. Tara e plina de aurolaci si cersetori, jumatate din populatia activa s-a mutat in afara tarii, aste zici ca sunt realizari? E drept ca in perioada 1981-1989, a fost penurie de alimente si caldura in case iarna, dar macar sacrificiile astea aveau un scop, plata datoriei externe. Romania a intrat in democratie fara datorie externa si cu o economie la nivelul acelor vremuri de acum 30 de ani. Ce au facut ticalosii de la PSD care au pus mana pe putere macelarind populatia sub pretextul existentei teroristilor? A aruncat toata industria la fier vechi, a desfiintat irigatiile in agricultura si a indatorat tara lipsita atunci de datorii la un nivel de peste 100 miliarde de euro. Datoriile astea vor creste, pentru ca Romania nu mai are o economie care sa sustina plata datoriilor asa cum a facut Ceausescu. Comunismul in Romania a fost instalat de Rusi, iar PSD lucreaza dupa 1990 tot pentru rusi. OK, a fost rau in ultimii ani ai regimului Ceausescu (nu si pana in 1980 cand a fost chiar bine). Dar unde este binele adus de PSD? Pe datorie stie oricine sa hraneasca ce a mai ramas din populatia Romaniei, e cel mai simplu lucru sa transferi raspunderea pe umerii nepotilor care vor trebui sa plateasca. Pe datorie putea si Ceausescu sa umple magazinele si sa dea caldura iarna. N-a facut-o si a fost impuscat de agenturi. Dar daca el nu construia nimic, ce ar mai fi furat hienele care i-au urmat la putere? Romania nu a urmat exemplul Cehiei si Poloniei, sa valorifice mostenirea economica ramasa de la comunisti ci a distrus-o ca sa fure clasa politica. Coruptia endemica si infratirea institutiilor statului cu lumea interlopa sunt mari merite? Cu asta defileaza azi politicienii nostri. O haita in care PSD este masculul alfa iar restul scheuna pe langa el asteptand ca masculul alfa sa imbatranesca si sa-si piarde puterile.

  10. Hipopotamul asta ii uraste pe toti cei care sunt mai destepti decat el.

  11. O idee utopica :
    Granite inchise ,iesirea din UE si NATO si alte cacaturi ,expulzarea gunoaielor straine ,arestarea tradatorilor in frunte cu iohanis ,nationalizarea resurselor si multe altele ….

  12. gherase,industria si irigatiile le-a dat la fier vechi Petre Roman fost pd actual pnl!!! Plus pd si basescu au distrus ce s-a mai putut . Intre ei a fost psd care a facut multe tampenii,dar nu in ultimii ani. Daca tot te crezi destept,macar fii si corect,nu manca acelasi rahat ca altii ca tine psd psd psd

    • @Hashtag irezistibil
      Delirezi stimabile, in iunie 1991 Petre Roman a disparut de la putere, a venit mineriada peste el. A mai ramas doar parlamentar, la externe dupa 1996 si o vreme sef de partid. Dar fara putere executiva. E drept ca asa s-a exprimat, dar prostii au retinut doar expresia, de prosti ce sunt nu realizeaza ca altii au facut jaful. Roman nu a avut cum sa faca toate astea, n-a avut cand. Nu-l apar pentru ca nu mi-e frate, dar sa plateasca fiecare pentru ce a facut, nu sa scape de pedeapsa scotandu-l pe altul drept acarul Paun. Asculta la mine daca vrei in mod sincer sa stii realitatea, Iliescu e capul rautatilor iar el la randul lui a fost mereu controlat de rusi. Rusilor le statea in gat industrializarea facuta de Ceausescu.

  13. hai, gherase, plimba ursu, ca nu te crede nimeni, te zbati degeaba…

  14. gherase,stie toata lumea ca Petre Roman a fost trimis de stapanii din afara sa distruga economia nationala si asta a si facut ca prim ministru . Nu inteleg de ce vrei sa acoperi jaful facut de fiul lui Walter newlander roman,venit pe tancurile sovietice in 44. Iliescu ,roman,voican ,voiculescu si altii au fost parte a schemei criminale puse la cale din afara : impuscarea sotilor Ceausescu si distrugerea economiei.Papusarii au fost rusi,americani,evrei,unguri.In general in astia 30 de ani vad ca cel mai mult au profitat de noi nemtii,francezii,olandezii si americannii,nu rusii,pe care sincer ii urasc.Distrugerea a inceput in anii 90 cu fsn continuind cu pdsr psd pd pdl pnl,deci au fost multi implicati in jaf si totusi cam aceiasi. Nu sunt pesedist pt ca nu cred in clasa politica romaneasca ,dar tu de Petre Daea ai auzit,stii ca omul asta a facut pt agricultura ce nu a facut nici un ministru in aproape 30 de ani? E din PSD. Aia inseamna ca automat e un ministru rau!?

  15. Gherase ,mai mult decat le statea in gat industrializarea rusilor,in mod clar si concret le-a stat in gat bancherilor internationali achitarea datoriei externe a Romaniei si dorinta lui Ceausecu de a face o banca cu un print Arab si cu gadaffi parca si sa dea bani tarilor sarace cu dobanda mica. Aia i-a adus sfarsitul lui Ceausescu si implicit noua ca popor(traim in Romania dar suntem sclavi in propria tara,pt ca resursele,pamantul agricol,bancile,etc,Nu ne mai apartin). Nu ii plac pe rusi,dar cate banci,pamant,porturi,resurse au rusii si cat au olandezii,nemtii,francezii,americanii? Asta pt corectitudine zic.Sa tot zici de psd si rusi pur si simplu nu mai cadreaza cu realitatea.Acum psd e in deriva si toata opozitia in frunte cu iohanis face sex oral la straini. Asta iti place,asta vrei?Politicienii romani nu au inteles cum se face politica. Mai adaugam alogenii scoliti de serviciile secrete straine (iohanis,basescu ,maior,helvig,kovesi,etc) si ciorba e completa. Cine vrei tu sa salveze Romania? Iohanis,barna,ciolos?
    PS:NU EXISTA SALVARE!

  16. gherase,pe astia care au distrus si vandut economia eu ii numesc asasini economici(iliescu,roman,nastase,basescu,boc si multi altii).Multi au venit,au lovit si au plecat.Unul insa a ramas in acelasi loc timp de 30 de ani sub toate guvernele si de aceea il consider cel mai periculos dintre toti.Este mugur isarescu,trimis de stapanii bancheri(aceiasi care l-au omorat pe Ceausescu cu mana romanilor) sa distruga speranta si nivelul de trai al romanilor. Gandacul asta nu a lucrat o secunda pt romani,ci doar pt bancile straine. Politica lui de la bnr a fost de impovararea romanilor cu dobanzi si comisioane uriase si crearea unor profituri uriase pt bancile straine. Asta nu are culoarea politica,e un cameleon. De ce dupa 30 de ani psd+alde i-au mai dat un mandat acestui criminal senil? De ce psd finanteaza gros ziare care ii injura vartos,ziare pro iohanis? De ce a dat un sediu central in bucuresti GDS-uli lui soros care deasemenea ii injura. De ce soros a aterizat in Romania in ianuarie 90 sa faca GDS cu brucan,plesu,etc?De ce a venit soros in 90?Sa viziteze un muzeu ceva sau sa inceapa planul de facut bani?Care e faza,ai vreo explicatie? Vezi tu,e mult mult mai complicat decat sa zici doar psd e rau si e cu rusii.
    PS 1: psd actual nu o fi grozav dar e mult mai bun decat toate guvernele din urma si nu are urma de coruptie. Dragnea a incercat lucruri bune si a fost executat.Viorica l-a tradat la servicii si spera si ea ceva ,dar se pare ca baetii cu ochii albastri fac un joc de genul „vio,fa-te ca il concurezi pe iohanis,el iese president si tu o sa fii bine undeva”.
    PS 2: Psd a imprumutat bani probabil ca sa dea pensii si salarii(probabil,nu e clar). De ce nu a facut la fel si basescu si a taiat pensii,salarii,alocatii si a marit taxe,impozite,tva25%?
    De ce e basescu in parlamentul european,un alt asasin economic,care printre altele a facut flota disparuta(a cincea flota comerciala in lume)?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.