Președintele Klaus Iohannis a spus, luni, la Aeroportul „Henri Coandă”, la plecarea într-o vizită oficială în Croația, că nu a fost informat de premierul Victor Pona că va participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene de la Baku, din Azerbaidjan.
Întrebat când a aflat despre plecarea premierului la Baku, Iohannis a spus că a aflat, ca ziariștii ”pe surse”, după ce acesta plecase.
De asemenea, întrebat dacă a mai vorbit cu Ponta şi dacă acesta l-a sunat de ziua lui să îi ureze ”la mulţi ani” sau să îl informeze că pleacă în Turcia pentru a se opera la genunchi, şeful statului a răspus: ”Nu am mai vorbit cu dumnealui. Nu m-a sunat nici pentru Baku, nici să-mi spună «la mulţi ani», nici să-mi spună că pleacă în Turcia”.
Întrebat cum va mai coabita cu premierul în condițiile în care nu îl informează pe teme de politică externă, Iohannis a răspuns: ”E bună întrebarea….nu ştiu, nu am un răspuns”.
Victor Ponta a fost prezent vineri la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene de la Baku, Azerbaidjan, alături de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, Alexandr Lukaşenko, preşedintele Belarusului, şi Recep Tayip Erdogan, preşedintele Turciei.
Liderii Uniunii Europene au boicotat însă ceremonia de vineri, în semn de protest faţă de regimul lui Ilham Aliev, preşedintele Azerbaidjanului. Oficialii europeni reproşează Azerbaidjanului că nu respectă drepturile omului. În ultimul an, guvernul azer este acuzat că ar fi redus la tăcere media independentă.