Iohannis, bucuros de ”oaspeți”. Dar cu Schengen cum rămâne?

În marja Consiliului European, care se desfăşoară la Bruxelles, preşedintele Klaus Iohannis s-a întreținut cu  premierul Poloniei, Donald Tusk. Nimic rău, am putea spune, un prilej bun, în fond, să îl salute pe Tusk pentru revenirea sa la Consiliul European.

Numai că, în același timp, Bulgaria se bate până în ultimul moment pentru aderarea completă la Schengen și încearcă să convingă Austria.

Iohannis spunea miercuri, de altfel, că România are slabe șanse să fie acceptată în Schengen. Austria se opune în continuare cu vehemență, iar noi  am fi  departe de un vot pozitiv al Austriei, arăta Iohannis. Să se fi resemnat președintele?

„Dosarul Schengen este un dosar european care nu a mers cum a trebuit. În cazul nostru, tot la începutul iernii, Austria a refuzat să dea un vot pozitiv. De atunci toată lumea negociază pe toate căile. Însă până la un vot pozitiv, mai este cale lungă, a conchis președintele Iohannis.

M-am bucurat să mă întâlnesc cu premierul Donald Tusk şi să salut revenirea sa la Consiliul European,a scris președintele Klaus Iohannis pe platforma X.

Aştept cu nerăbdare să aprofundăm puternicul parteneriat strategic România – Polonia, pentru consolidarea Uniunii Europene şi a Flancului Estic al NATO şi să susţinem Ucraina şi Republica Moldova”, a scris  Iohannis.

Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la Consiliul European, unde vor fi abordate teme importante şi complexe, printre care extinderea UE, revizuirea Cadrului Financiar Multianual 2021 – 2027, sprijinul pentru Ucraina, situaţia din Orientul Mijlociu, securitatea şi apărarea, migraţia, precum şi viitoarea Agendă Strategică a UE.

Liderii UE trebuie să decidă în unanimitate dacă deschid negocierile de aderare cu Ucraina şi cu privire la pachetul de ajutor pentru Kiev în valoare de 50 de miliarde de dolari.

Iohannis, deloc în consonanță cu Ciolacu

Am declanșat în acest moment negocierile, pentru că România era blocată. Primul pas, cel mai important, s-a făcut. Austria e mai flexibilă. Nu puteau să anunțe triumfalist că fără nicio condiție o să intre România aerian, urmând ca anul viitor, sub președinția Ungariei, vom continua cu pasul doi, terestru, spunea premierul Ciolacu înainte ca președintele să ia act și să facă ulterior declarația de conformare la realitate.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

11 Comentarii

  1. toata lumea e sceptica,sper ca nu da in foc optimismul la Cotidianul

  2. Dacă „Dosarul Schengen este un dosar european care nu a mers cum a trebuit” atunci și el trebuia să-și dea demisia,pentru că românii de-aia l-au votat,pentru că el asta a promis,iar mincinoșii trebuie să-și asume !!Johanis,go home !!

  3. Cine reprezinta boule țara în europa, nu tu?…
    Ce dracul ai făcut 9 ani, papa lapte?…
    Se zvonește pe la viena ca tu ai spus ca noi n-ar trebui să intram…o fi adevărat?…

  4. „Să se fi resemnat președintele?”u

    Nu el a spus ca romania nu va riposta la refuzul Austriei?
    Nu el a fost decorat de statul austriac ptr servicii aduse Austriei?
    Se leaga, nu?

    Pe de alta parte, nu-l criticati. Ca si Basescu si Iohannis a fost reales de 2 ori. Asta nu arata greseala. Daca s-ar putea ar fi reales si a la al 14-lea congres.
    „Da-mi mintea romanului de dupa”.
    Crede cineva ca ar fi ceva de primit?!

  5. Tusk asta este polonez get beget, mai ales cu numele american , Donald. Se si vede activitatea de zi cu zi.

  6. cu escala la Sibiu? A mers la targu de craciun sa cumpere nisteturta dulce si desuri roz? ce alta treaba are fomistul asta la Bruxelles? decat de niste vorbe goale de tip basist:”i-am ciuruit pe romani, vor plati zeci de ani dupa turismul meu si altele nestiute de el, asta ii spune progresistului de tusk, doi din oglizile care deformeaza realitatea…

  7. Individul, e clar, n-are nici o treaba cu Romania, ma si mir ca mai stie unde se afla pe harta ! Probabil ca mai mare importanta pentru el au Zambia si Tuvalu, inca nevizitate.

  8. Hallooooiimus shengen si mincinosii bugetari de extra lux din politica romaneasca continua caraiala cu CD-ul zgariat de minciuni crase. Tre sa fii cretin la fel ca acesti escroci mincinosi sa ii mai crezi pe cuvant, si popii scot la inaintare crucea sa acopere manipularile.

  9. Rezolva Arafat: cu Drona DRULA von Bascula transpota Paltonul Dulapului in Rwanda. Dulapul cu Paloane, depaseste greutatea admin! Nix! Pix!

  10. Bună !
    Predefinte AL ‘Cons. EUROPEAN?
    IOHANNIS? UN ANTITALENT ON POLITICA!
    Omul e dus cu pluta in apele politocii! Un ageamiu! Doar ca decor si marionetă!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.