Iohannis: Când o să-mi zică Ponta că nu pot fi vicepremier, o să îi răspund

Prim-vicepreședintele PNL Klaus Iohannis a declarat, vineri, întrebat fiind despre criticile unor lideri PSD potrivit cărora el nu trebuie să fie şi vicepremier, că…

De cotidianul.ro - Autor
Iohannis: Când o să-mi zică Ponta că nu pot fi vicepremier, o să îi răspund

Prim-vicepreședintele PNL Klaus Iohannis a declarat, vineri, întrebat fiind despre criticile unor lideri PSD potrivit cărora el nu trebuie să fie şi vicepremier, că…

Prim-vicepreședintele PNL Klaus Iohannis a declarat, vineri, întrebat fiind despre criticile unor lideri PSD potrivit cărora el nu trebuie să fie şi vicepremier, că acestea sunt „nişte păreri exprimate probabil aşa, la proaspăt”. Iohannis a transmis că atunci când Victor Ponta îi va spune personal acest lucru, o să-i dea un răspuns.

„Noi statutar am luat nişte hotărâri le-am transmis, cu siguranţă vor fi până duminică, până luni, foarte multe luări de poziţii şi e foarte bine că lumea e preocupată de această chestiune, dar acum nu cred că este cazul să răspund la nişte păreri care sunt şi ele exprimate probabil aşa, la proaspăt”, a spus Iohannis, întrebat în legătură cu afirmaţiile critice ale liderilor PSD referitoare la numirea lui Iohannis în funcţia de vicepremier.

Iohannis a adăugat că atunci când Victor Ponta îi va spune personal „acest lucru”, o să-i dea un răspuns premierului.

„Atunci când Victor Ponta îmi va spune personal acest lucru, o să-i dau un răspuns şi acela îl veţi afla şi dumneavoastră”, a afirmat Iohannis.

El a mai spus că nu a discutat absolut deloc cu colegii din PNL chestiuni tehnice şi juridice referitoare la situaţia de a rămâne şi primar şi ministru, dar consideră că faptul că este primar la Sibiu este un punct forte, nu un punct slab.

„Nu am discutat cu colegii mei absolut deloc chestiuni tehnice juridice şi nici nu le vom discuta astăzi (…) Eu cred că faptul că sunt primar la Sibiu e un punct forte nu un punct slab”, a mai spus Iohannis întrebat în legătură cu soluţia pentru prelungirea termenului de 30 de zile, care potrivit legii ar trebui să opteze pentru funcţia de primar sau ministru.

Dan Șova a afirmat într-o postare pe Facebook că pentru a putea fi pusă în practică propunerea PNL ca Iohannis să devină premier structura Guvernului ar trebui să se schimbe, iar Executivul să meargă în Parlament și să ceară un nou vot de încredere.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a afirmat la rândul său că nu este clar dacă Iohannis poate fi și vicepremier.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.