„Ce nu funcționează corect în România în ceea ce privește concurența, și, mai ales, de ce nu funcționează? Deși, aparent simplu, răspunsul la astfel de întrebări poate avea valențe multiple și este responsabilitatea autorităților însărcinate cu aplicarea legii să analizeze serios problema și să propună soluții adecvate”. Este o parte din discursul președintelui Klaus Iohannis în cadrul ceremoniei de depunere a jurământului de învestitură în funcție a membrilor Consiliului Concurenței.
Ocupantul fotoliului de la Cotroceni mai susține că, anul trecut, au existat situații în care prețurile unor produse esențiale au reflectat comportamente speculative, arbitrare și o piață insuficient structurată din punctul de vedere al mecanismelor și comportamentelor concurențiale.
„Înaintea oricărei opțiuni a legiuitorului sau a oricărei politici economice promovate de autorități, Constituția României ne arată că statul trebuie să asigure libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru dezvoltarea economică a țării noastre. Unul dintre instrumentele esențiale în îndeplinirea acestei misiuni este Consiliul Concurenței, autoritatea pentru care a fost și va trebui să rămână esențial ca regulile economiei de piață să fie pe deplin respectate. Fără protejarea valorilor și a libertăților pe care s-a construit România de astăzi, este greu să ne imaginăm România de mâine, în care un nou model de dezvoltare, mai competitiv, mai prosper și sustenabil, să reprezinte noua normalitate”,
El apreciază că provocările generate de contextul pandemiei de COVID-19 au marcat, anul trecut, inclusiv activitatea autorității.
„Rapoartele Consiliului Concurenței arată o creștere consistentă a numărului de investigații finalizate prin constatarea, recunoașterea și sancționarea de practici anticoncurențiale, în mai multe sectoare ale economiei naționale. Dincolo de aprecierea performanțelor în ceea ce privește controlul și monitorizarea piețelor, aceste aspecte ridică și alte întrebări legitime: ce se întâmplă cu activitatea de prevenție? “
„Ce nu funcționează corect în România?”. Nimic !!! Fix ca pe vremea lui Dragnea/pe cand aista-ntreba : „Noi, ce am facut ?” , iara un ciumpalac din fundu’ salii-i raspuse … nimic !
Asa se intampla pentru ca romanii ies in strada numai cand sunt impinsi de la spate de Securitate recte SRI de astazi. 16.000 de sristi impreuna cu cel putin 500.000 de informatori plus membrii familiilor lor care baga fitile la nivelul intregii populatii a Romaniei, plus trusturile de presa controlate de SRI atata populatia credula s-o scot in strada. Asa ca romani dormiti linisti, SRI vegehaza pentru voi sa va umple de sobolani. Atat sobolanii de pe strada dar si cei politici care va fac viata grea, rect usristii si pnlistii. PSD nu a fost bun pentru ca a marit salariile si pensiile, SRI a scos romanii in strada impotriva PSD si pana la urma acest pierzand alegerile au venit la putere argatii lui Johannis sa va jupoaie de piele acum. Ati vrut neamt protestant corcit la Cotroceni, asta aveti, Viorica botezata ortodox va statea-n gatz s-o aveti Presedinte de Tara. Un neamt corcit care va ajuta sa traiti acum impreuna cu sobolanii. Asa ca romani dormiti si mai linistiti: Johannis va soboloneste foarte bine!!!
Mai curand d-l Iohanni$$ ar putea sa ne spuna CE FUNCTIONEAXA CORECT in Romania, in afara de mafia politico-securista din care face parte si el.
Nu functioneaza increderea in meditatorii cu 7 case. Adica unde sint detaliile tranzactiilor. Nu functioneaza aroganta pnl. Nici dezbinarea si ura plus gelozia liberala e kaput beat in piata iluziilor promise de acest guwern de marionete. Da linguseala merge ceas.
Jenant individ, jenanți servitori!
Pai sa vedem, spaga se ia, se ia, se minte poporul, se minte, se falimenteaza fermierul romanin favoarea fermerului strain, se falimenteaza, s-au scumpit toate, s-au scumpit, si mai sunt, deci totul functioneaza corect in Romania
E prea complicat profesore, prezidente.. Lista ar fi prea lungă,..Mai simplu ar fi fost să intrebi de ce funcționează. Primeai o coală albă și erai rezolvat,.
Cu asa președinte TOXIC,pana in2024 ,România v-a fi făcută praf !
Auziti la Fanfaron :Constitutia Romaniai ( pe care eu de atatea ori m-am pi…,)ne arata ca statul trebuie sa asigure libertatea comertului,protectia concurentei loiale,crearea cadrului favorabilpt. dezvoltarea economica a Tarii noastre.Dupa cum se vede,iar s-a trezit vorbind dupa ce a aterizat fortat drept in oala cu rahat.Pt,ca asta ati facut bai palavragiule din Tara noastra,o oala cu rahat din care romanii fug deznadajduiti unde or vedea cu ochii.Gargaunii din dovleacul tau si al lui Catu matu turuiala,va fac sa visati cai verzi pe campiile unde taranii isi arunca marfa,cu buna stiinta distrugeti agricultura,ati inchis si combinatul de oteluri speciale dela Targoviste,mintiti si prostiti lumea in fata cu o nerusinare numai la bolsevici intalnita.Preturile au luat-o razna,salariile scad,pensiile vai de capul lor pt.ca dupa ce ai promulgat Legea ai dat dispozitie sa nu fie pusa in aplicare,iar voi prostiti poporul ca creste puterea de cumparare.Tu cum stai cu puterea de cumarare,pt. vorbeste lumea ca huzuresti pe banii saracilor si nu bagi mana in buzunar sa-ti cumperi nici macar o chifla.Naveta merge bine,nu s-a scumpit ? Ca pt fraieri s-au scumpit toate,inclusiv biletele de metrou si tramvai.Ce mai stii de cele 47 Dosare penale dela DNA bani furati dela Buget,sute de milioane de Euro ? Masti,izolete,dezinfectanti de sute de milioane de Euro zac,au blocat depzitele dela Unifarm.Tagma jefuitorilor,Romania lucrului bine jefuit pas cu pas sub inaltul patronaj al Cocotatului ( niste penali s-au cocotat la varful statulu ).
„Iohannis : Ce nu funcționează corect în România ?” … In ultimii ani, ai avut curiozitatea sa te uiti putin in oglinda ? …
nu exista concurentza la Consiliului Concurenței,
la Parchet se doarme.
????????