Iohannis crede că vom avea şi următorul Centenar

Nu este prima oară cînd scriem despre cunoaşterea aproximativă a limbii române de către preşedintele Klaus Iohannis. Ultima sa ispravă s-a petrecut chiar la şedinţa solemnă a Parlamentului, dedicată centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Într-o singură propoziţie, Klaus Iohannis a făcut două gafe de proporţii: una referitoare la istoria României, cealaltă care ţine de necunoaşterea limbii române. Iată propoziţia care-l plasează pe profesorul Klaus Iohannis pe panoul de oroare al analfabetismului: „Aniversarea celor 100 de ani ai ţării noastre ne găseşte la o răscruce pentru destinul României în următorul centenar”!

Prima eroare: România nu are doar 100 de ani, cum crede preşedintele Iohannis! Cînd vorbim de „centenar”, ne referim la 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, dar Mica Unire s-a făcut la 24 ianuarie 1859, cînd s-au unit două dintre provinciile româneşti, Moldova şi Ţara Românească, iar numele Romania a apărut în 1866, la Constituţia lui Carol I. Şi nici aşa nu se poate spune că România ar avea doar 159 de ani, căci, în anul 1600, Mihai Viteazul a realizat prima unire a celor trei provincii româneşti care poartă azi numele „România”. Nici chiar unirea lui Mihai Viteazul nu poate fi considerată act de naştere al României, căci data de naştere a ţării noastre vine mult mai de departe, chiar dacă provinciile româneşti purtau diferite denumiri! Altfel, cui aparţin Aeticus Histricus sau Dionisie Exiguul, Decebal, Neagoe Basarab, Mircea cel Bătrîn, Ştefan cel Mare, Dimitrie Cantemir şi chiar Mihai Eminescu?

A spune că România există de la 1 Decembrie 1918 este ca şi cum ai spune, de pildă, că Germania există doar de la 18 ianuarie 1871, cînd, după Războiul franco-prusac, la Versaille a fost proclamat „Imperiul German”, ceea ce ar anula o mare parte din istoria Germaniei, scoţîndu-l în afara culturii germane pe însuşi Immanuel Kant, care a murit în anul 1804 la Königsberg, localitate în… Prusia Răsăriteană, sau pe Ludwig van Beethoven, care a murit în anul 1827!

Mulţi fac această confuzie, potrivit căreia România s-ar fi născut în 1918, după terminarea Primului război mondial, ca şi cum ar legitima ideea că, la fel ca Iugoslavia sau Cehoslovacia, România ar fi fost un stat artificial, creat prin voinţa Marilor Puteri! Ceea ce este complet fals, dovadă fiind chiar faptul că după 1989 România nu s-a separat, spre deosebire de Iugoslavia (care a revenit la cele şase state de dinainte de război) sau Cehoslovacia (care s-a separat în Cehia şi Slovacia, adică statele din care s-a format în 1918).

Sper că doar fără voie, din necunoaştere şi nu intenţionat, Klaus Iohannis dă, în acest fel, apă la moară celor care susţin că România nu trebuie să mai fie considerată „stat unitar şi indivizibil”, aşa cum stă scris în Constituţie!

A doua eroare este de-a dreptul penibilă: „destinul României în URMĂTORUL CENTENAR”. Aici ne aflăm în plin analfabetism, căci numai un om care nu cunoaşte decît foarte superficial sensul cuvintelor poate să vorbească despre „următorul centenar”, căci primul centenar este şi ultimul, pentru că nu există un al doilea sau al treilea centenar!

Explicaţie este simplă, la mintea unui copil de zece ani: „centenar” înseamnă împlinirea a 100 de ani, deci această „sută de ani” este irepetabilă, următoarea însemnînd împlinirea a 200 de ani, deci nu putem spune că „a doua sută de ani” ar fi următorul „centenar” decît dacă ignorăm complet limba română!

Cine nu înţelege şi cere explicaţii suplimentare poate să consulte singur „Dicţionarul limbii române”, unde cuvîntul „centenar” este definit astfel: „(Persoană) care a împlinit 100 de ani, Împlinire a 100 de ani de la un eveniment însemnat”. Deci, pe înţelesul tuturor, DOAR împlinirea a 100 de ani este CENTENAR!

Desigur, şi în anul 2118 vom sărbători ceva, dar în nici un caz nu va fi vorba despre „următorul centenar” sau „al doilea centenar”, ci de „200 de ani de la Marea Unire” sau de „al doilea secol de la Marea Unire”.

Cu alte cuvinte, cînd Klaus Iohannis a vorbit despre „următorul centenar” a comis o greşeală gravă, o violare a limbii române, de nepermis pentru un Preşedinte al României. Scuza că şi Prim-ministrul Viorica Dăncilă face deseori greşeli de limbă (de exemplu, „Orice om îi este teamă”) nu reprezintă o justificare a propriei greşeli, ci doar o confirmare a nivelului intelectual al ambilor politicieni, ca şi în cazul „genunchelui” unui ministru al Învăţămîntului sau al „pamblicii” altuia. Cu alte cuvinte, cum se spune pe la noi, „toţi o apă şi-un pămînt”!