Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a vorbit, vineri, la Realitatea TV despre retragerea lui Crin Antonescu, spunând că există posibilitatea ca fostul lider al partidului să candideze la alegerile prezidenţiale dacă baza PNL doreşte acest lucru, însă din discuţiile personale avute cu acesta a aflat că nu-şi doreşte intrarea în cursă. Iohannis a ținut să precizeze că pe Antonescu nu l-a trădat nimeni.
Lideul interimar al PNL a fost întrebat dacă mai există vreo posibilitate ca fostul Antonescu să fie candidat la alegerile prezidenţiale.
„Cu siguranţă există această posibilitate. Teoretic este posibil ca din această consultare la bază să rezulte că foarte mulţi doresc să fie candidat Crin Antonescu şi atunci e clar că această variantă va fi luată în considerare”, a afirmat iohannis.
De asemenea, el a fost întrebat dacă din discuţiile personale pe care le-a avut cu Antonescu a aflat dacă acesta şi-ar dori sau nu intrarea în cursa prezidenţială.
„Din discuţiile personale nu-şi doreşte, dar aici sigur că trebuie să vedem ce-şi doreşte partidul. E o situaţie interesantă în care mă aflu eu acuma, tocmai fiindcă domnul Antonescu a declarat că se retrage de tot, şi din conducerea partidului şi nu doreşte să candideze. De atunci nu am mai discutat despre candidatură”, a mai spus Klaus Iohannis.
Solicitat să rememoreze evenimentele din ziua în care Antonescu şi-a dat demisia din partid, Iohannis a declarat: „Am vorbit după ce a făcut declaraţia. A fost foarte emoţionat, am înţeles că a fost o decizie strict personală pe care a luat-o. Am respectat-o ca atare. Nu cred că l-a părăsit sau trădat cineva. N-a existat niciun fel de complot.”
Liderul interimar al PNL a mai precizat că Antonescu ar fi putut rămâne preşedinte al partidului, iar dacă acesta ar fi candidat la congres el nu l-ar fi contracandidat. „Dacă rămânea (la conducerea PNL, n.r.) şi candida, nici nu se punea problema (să intre în competiție cu Antonescu – nr.)”, a susţinut Iohannis.