Iohannis, despre Schengen: „Încă se discută, se negociază”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că aderarea României la Spaţiul Schengen se va afla joi pe masa Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne şi că până la acel moment se poartă negocieri.

„Încă se discută, se negociază. Joi, această chestiune se va afla pe masa Consiliului – în format JAI – de miniştri de interne şi de justiţie, acolo sigur că se va discuta in extenso această chestiune. Până atunci este nevoie de negocieri, încă se discută pe textul acelei decizii şi noi suntem angajaţi să stăm hotărâţi până în ultimul moment şi să ducem decizia acolo unde o dorim noi”, a spus Iohannis, marţi, înainte de a participa la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest, care se desfăşoară la Tirana.

Despre opoziţia Austriei cu privire la aderarea României la spaţiul european de liberă circulaţie, preşedintele Iohannis a precizat că „în continuare se discută şi se negociază”.

„Nu ne vom opri din discutat şi negociat până în ultimul moment”, a afirmat el.

El a fost întrebat şi dacă România ar putea fi decuplată de Bulgaria în acest dosar.

„În condiţiile în care deciziile referitoare la România şi Bulgaria nu sunt tocmai identice, nici rezultatele nu pot fi tocmai identice, dar asta nu înseamnă că nu se poate găsi o formulă de decizie care este convenabilă pentru ambele părţi. O decuplare este o chestiune care s-a mai discutat şi speranţa mea este să avem o decizie pozitivă şi să nu fie nevoie să discutăm în continuare aceste chestiuni”, a precizat Klaus Iohannis.


 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

11 Comentarii

  1. „Încă se discută, se negociază.”

    Ce se negociaza, spaga ? UE a ajuns o rusine condusa de Germania. Continuati … pentru ca meritati !

  2. Totul este in grafic .Austria nu are posibilitatea de a se opune decit doar daca doreste sa se impotriveasca , declarativ , intregii Uniuni Europene .Jocul Presedintelui Iohannis ce a facut ca Suedia si Olanda sa isi modifice decizia inlatura aparitia unei vot de blam din partea Austriei cum si decizia recenta a Comisiei opreste intentia intial afirmata a austriecilor .Pina si Presedintele Austriei si-a spus parerea cum dealtfel o fac si niste entitati din Media austriaca ce ataca voalat propriul Guvern .

  3. Inca se mimeaza negocierile. Decizia este luata deja pentru a pedepsi Romania ca trimite imigranti care probabil ca trec prin tunele secrete pe sub Ungaria direct in Austria. Austriecii asa sustin, ca Romanaia trimite imigranti direct in Austria de parca intre Romania si Austria nu ar exista si alte tari.

  4. „Încă se discută, se negociază.” Cine cu cine bivole?! Tu nu esti in stare decat sa te plimbi si sa decorezi tot felul de personaje obscure, ca tine.

  5. „neamtul e neamt” spunea in alegeri de un amarat de roman care dupa 25 de ani de munca in Germania nu era apreciat, dar era convins ca un ”neamt” presedinte ii va aduce marea cu sarea. Cam asta au visat si ”creatorii” lui Iohannis ca daca pun un etnic ”cade” in extaz Germania si anexa sa Austria, rezultatul firmele auto au deschis fabrici in Ungaria. N-au invatat nimic de la H…in WW II, s-au aliat cu el, ne-au luat pe gratis petrolul, dar si Nordul Transilvaniei pt Ungaria si Basarabia pt URSS, iar acum ”creatia” Iohannis protejat defrisasile de paduri si exploatarea gazelor si petrolului pt austrieci, deci ca si in vremea lui H… acum via Austria petrolul si gazul ajunge in Germania, iar Romania se alege doar cu hacuirea economiei. Dragi „creatori” de presedinti aflati ca in Ungaria pe conationalii lor din Romania ii considera…t…ni, s-ar putea ca si Germania sa gandeasca la fel. Cand veti dori un presedinte incercati sa aflati IQ-ul si daca e capabil sa citeasca un tratat de diplomatie, etc. ca sa nu se duca ”-” la UE, etc. si sa se intoarca „-„…mai ales ca UE doreste reducerea septelului pt infometarea/dresarea oamenilor pt a deveni insectivori.

  6. Merkel n-a efectuat vreo vizită memorabilă în România. Nu se grăbește nici Scholz. Iar Austria, deși ambasador e Hurezeanu, zice că nu ne vrea în Schengen, pe un motiv al migranților imaginar și în totală contradicție anti-exotică, de rea memorie Braunau am Inn, cu ideologia umanitară UE. Se poate construi atunci un personaj literar care ar trage concluzia provocatoare că alegerea de către români a președintelui Iohannis s-a interpretat Afară ca un semn de ridicolă slugărnicie balcanică.

  7. Discutii discutii dar sa stim si noi discutiile ce fel de santaje sunt ca din Istorie cunoastem hotia austriecilor.

  8. @Camelian Propinațiu
    Hu-Hurezeanu in afara de faptul ca stie limba germana si a lucrat la Radio Europa Libera, nu are alte calitati. Bosorogul incerca doar sa acumuleze cat mai multa avere pe seama statului roman ca sa aiba ce lasa urmasilor saai mostenire. S-a intors sarac lipit din Germania, averea a facut-o din munca si banii romanilor care l-au rasplatit pentru ca a ingaimat vorbe goale pe la sindrofiile ambasadelor.

  9. Chiar nu vrem sa intelegem ca Europa doar ne exploateaza si isi bate joc de noi ? Acelas comportament o au si americanii ,din pacate inca sintem hipnotizati si legati la ochi.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.