Iohannis, împiedicat de el însuşi

Oare ce face marele nostru preşedinte Klaus Iohannis? Întrebarea aceasta banală şi-o poate pune oricine. Și chiar o auzim formulată deseori. Primul lucru care îmi vine în minte în legătură cu el este naveta la Sibiu.

– Ce să facă? Merge sau vine de la Sibiu!?

Drumul preşedintelui la nevastă a devenit emblema personajului, a instituţiei şi, de o bună bucată de vreme, îi defineşte activitatea. Dar altceva, ce mai face dînsul? Totuşi, vorbim despre preşedintele României!

– Luptă cu PSD-ul şi cu Tăriceanu!

Asta, da, este activitate politică. Preşedintele a luptat la greu cu Guvernul şi cu ordonanţa 13. Și cu Dragnea şi cu PSD-ul. Scopul mandatului său este să doboare PSD-ul şi să-şi instaleze un guvern care să-l lase în pace. Sau să-i raporteze o dată pe lună. Și să nu mai fie nevoit să vină la Bucureşti în fiecare luni după-amiază.

Preşedintele a muncit din greu la acest început de an. Chiar s-a cocoşat niţel. Se şi vede că s-a cam spetit. A fost la CSM, a mers în vizită la Avocatul Poporului, a împins CSM-ul într-o postură care ar fi putut duce şi la dizolvare. A fost la bilanţul DNA şi la bilanţul Ministerului Public, semn că îi plac bilanţurile. Să stea în prezidiu, să primească rapoarte, să critice şi să dea indicaţii. Și să plece zîmbind ca Gary Cooper la sfîrşitul filmului. Başca faptul că a intrat în istorie. Este primul preşedinte acuzat de uzurpare.

Să recapitulăm. Mersul la Sibiu nu se pune. Lupta cu ordonanţa 13 i-a adus simpatizanţi, demonstranţi, articole în presa obedientă, susţinători etc. Dar l-a dus şi în cea mai penibilă situaţie. A fost taxat cu refuzuri şi puneri la punct. A furat-o de la Curtea Constituţională, de la Parlament, de la presă, de la susţinătorii PSD – ALDE. Și a produs un gîdilici delicat pe lobul parietal al Ralucăi Turcan şi al lui Nicuşor Dan.

Klaus Iohannis a traversat o lună şi jumătate de eroism stradal şi, cu preţul unor puneri la punct, s-a reafirmat ca actor politic.

Ne folosesc la ceva victoriile lui Klaus Iohannis? Ele sunt egale cu înfrîngerile sale. Adică la fel de inutile. Declaraţia Parlamentului îl vulnerabilizează pentru unii şi îl eroizează pentru Moise Guran şi Mihai Poliţeanu. Și au mai trecut două luni din mandat.

Preşedintele României se împiedică de propria sa neputinţă. În mod normal, ar trebui să-i tăiem din leafă. A tocat un spaţiu al agendei politice pe aproape nimic. A înfierbîntat populaţia pe o ciornă care, altfel, putea rămîne cum a fost sau putea să nu existe. În oricare dintre ipoteze aveam de-a face cu acelaşi drac împachetat în vorbe. Politichie şi iar politichie.

Klaus Iohannis, cît este el de mare, se dovedeşte a fi nespus de mic. De la înălţimea sa abia de-şi vede interesele sale. Adică şansele de la viitorul mandat. Aţi auzit ceva sau aţi depistat oarece preocupări în viaţa preşedintelui care să depăşească limitele subiectului numit anticorupţie? Klaus Iohannis e mai rău ca un primar, care este obligat să acopere o diversitate de subiecte şi de probleme într-o comunitate locală. În fruntea României, Klaus Iohannis este un personaj politic mono-mental. Adică este un om dedicat unei singure idei. Programul său, în afara drumului la nevastă, este dedicat unui singur subiect care decurge din singura sa idee obsedantă.

Anticorupţia şi iar anticorupţia. Nu-i exclus ca în curînd România să ofere şi anticorupţie la export. Și aşa au existat tentative de a curăţa Bulgaria sau Moldova cu procurori exportaţi de la Bucureşti. Dar în afară de profesionişti ai anticorupţiei gen Emilian Eva, Negulescu, Papici, Codruţa Kovesi, Monica Macovei, România poate exporta manuale şi tehnici de întocmit dosare, reguli şi proceduri, modele de protocoale ale Parchetelor cu serviciile secrete, tehnici de infiltrare în partide politice, complete de judecată, redacţii de ziare şi televiziuni etc. Apoi să deschidă un muzeu. La Sibiu, bineînţeles!

Klaus Iohannis a transpirat de atîta alergătură prin Europa. Toată ziua se întîlneşte cu liderii europeni. Nu vedeţi ce trafic este de la Aeroportul Otopeni pînă la Palatul Cotroceni? Circulă şefii de stat şi miniştrii de Externe ca salvările la accidentele colective. Toată lumea se înghesuie să ia lumină şi sfaturi de la Klaus Iohannis. Toţi se întreabă: oare ce variantă adoptă România în reformarea Uniunii Europene? Varianta Iohannis, bineînţeles! Știţi cum se aplică? Faci un drum pînă la Sibiu şi te plimbi niţel pe munte. Te mai pozezi cu turişti, mai iei o gură de aer, mai simţi niţel parfumul nevestei şi te loveşte un optimism cumplit. Sau o nepăsare tembelă.

România are nevoie de încredere în economie, în instituţii. Românii au o cruntă nevoie de optimism şi de speranţă. România are nevoie de un proiect, de un ideal, de un strop de normalitate.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de joi versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile şi benzinăriile OMV Petrom şi MOL – sau digitală