Iohannis, la întâlnirea cu Nuland

Klaus Iohannis s-a întâlnit luni cu Victoria Nuland, adjunctul pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al secretarului de stat al SUA, ocazie cu care șeful statului a afirmat că de la ultima vizită a acesteia unele lucruri s-au schimbat în bine, altele mai puțin.

„Este o plăcere să vă primesc. A trecut exact un an de când ne-am întâlnit în același loc. Unele lucruri s-au schimbat în bine, altele mai puțin și mă bucur că avem oportunitatea să discutăm unele dintre aceste lucruri”, a spus șeful statului, în debutul întâlnirii de la Palatul Cotroceni.

La rândul său, oficialul american a arătat că vizita sa în România este un prilej de a sublinia că cele două țări sunt buni aliați.

„A fost o zi bună, cu multe progrese”, a spus Nuland.

Potrivit unui comunicat transmis de Președinție, Victoria Nuland a remarcat la întâlnire progresele „substanțiale” înregistrate de autoritățile române în lupta anticorupție.

Comunicatul Președinției:

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a primit-o astăzi, la Palatul Cotroceni, pe doamna Victoria Nuland, asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice.
În cadrul întrevederii, s-a subliniat caracterul privilegiat al relaţiilor bilaterale româno-americane şi s-a reiterat hotărârea de a consolida în continuare, pe toate dimensiunile, Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA.
Un alt subiect de discuţie a fost cel privind eforturile României în domeniul reformei justiţiei şi combaterii corupţiei, doamna Nuland remarcând progresele substanţiale înregistrate în acest sens de autorităţile române.
În cadrul discuţiilor, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat determinarea ţării noastre de a-şi îndeplini angajamentele de membru al NATO, mai ales pe fondul provocărilor de securitate cu care comunitatea internaţională se confruntă la ora actuală. Cei doi oficiali au convenit ca România și SUA să coopereze strâns în perspectiva pregătirii summitului NATO de la Varșovia, din iulie 2016.
Preşedintele României şi asistentul Secretarului de Stat al SUA au avut şi un schimb de vederi aprofundat pe tema evoluţiilor din vecinătatea estică a Uniunii Europene. Cei doi oficiali s-au arătat preocupaţi de situaţia din Republica Moldova şi au subliniat necesitatea continuării procesului de reformă şi a parcursului european al ţării. O altă temă discutată a fost situaţia din Ucraina, care are un impact negativ direct asupra securităţii regionale.
În cadrul întrevederii, au mai fost abordate subiecte privind agenda europeană, precum cele referitoare la criza refugiaţilor, securitatea energetică şi situaţia din regiunea Balcanilor de Vest”.

La întâlnire au participat și ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, și consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Leonard Orban, Andrei Muraru și Ion Oprișor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.