Iohannis laudă minoritatea maghiară

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, în care spune că această minoritate contribuie la „consolidarea unei societăţi româneşti moderne, performante şi incluzive”.

„Prin tradiţiile şi patrimoniul de care este mândră şi cu care contribuie la simfonia civilizaţiilor, ca şi prin activitatea personalităţilor sale culturale, ştiinţifice, spirituale şi politice, minoritatea maghiară este un contribuitor respectat la consolidarea unei societăţi româneşti moderne, performante şi incluzive. Aceste obiective, urmărind punerea în valoare a potenţialului fiecărui cetăţean, indiferent de etnie, şi potenţate de apartenenţa României la Uniunea Europeană, vor trebui reafirmate în acest an electoral. Le doresc cetăţenilor români de etnie maghiară ca sărbătoarea de astăzi să le prilejuiască bucuria comuniunii şi să le întărească încrederea în viitor. Să rămânem uniţi şi solidari în jurul proiectelor majore pentru România”, a precizat Iohannis, conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

El le-a transmis etnicilor maghiari urări de sănătate şi pace, „un trai prosper într-o societate bine dezvoltată”, care să fie construită fructificând valorile şi potenţialul diversităţii culturale. Totodată, a evidenţiat contribuţia minorităţii maghiare la parcursul democratic, european şi nord-atlantic al României.

„Istoria ne-a arătat cum înţelepciunea, cunoaşterea reciprocă şi experienţa convieţuirii au putut aşeza între majoritatea românească şi minoritatea maghiară punţi de dialog şi de solidaritate capabile să reziste tuturor provocărilor. Înţelegerea cu adevărat a trecutului, viziunea elitelor şi proiectele noastre sociale şi economice trebuie să ofere un viitor european noilor generaţii, aici, în locul pe care cetăţenii români de etnie maghiară au tot dreptul să-l numească, în limba lor maternă, acasă”, a precizat el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

19 Comentarii

  1. „consolidarea unei societăţi româneşti…. incluzive”

    -numai prezident boz’gor nu am avut
    in rest au fost cam de la toate minoritatile!

  2. In fotografie, „keiser klaus’ isi ia la revedere de la prieteni.
    ADIO, DAR RAMAN CU TINE !

  3. Din postura de Secretar General al NATO Iohannis devine seful militar al lui Orban de Budapesta .In curind il vom vedea pe Orban in postura de subordonat .

  4. @ gica – iar delirezi?Lasa bre ierburile. Ia si tu ceva mai de soi . Recomand niste barbiturice. Merg bine cu un schnaps de la klawnus!

  5. Interesant.. E prima oară, de cînd e prezidente,..O fi aflat că sprijinul Ungariei pentru funcția sa de om invizibil la nato costă autonomia transilvaniei..

  6. Apropooo bre,.. E ziua maghiarilor de pretutindeni,. Să trăiască ungurimea veșnic !

  7. Apropooo bre,.. E ziua maghiarilor de pretutindeni,. Să trăiască ungurimea veșnic ! O presă in mod normal ar trebui să știe..

  8. BINEINTELES Ca minoritatea maghiara si secuiasca sant demne de tot respectul datorat Valorilor cate le respecta promoveaza si pun un aplicatie,problema sant liderii lor iredentisti si peovicatori care sucesc mintile slabe ale adeptilor cu un corficient intelectiv redus pentru credit electoral si voturi.

  9. Pe 15 martie 1848 armatele imperiale austriece (ale Imperiului Habsburgic, ma rog), au intervenit sever si corect impotriva dezordinii cauzate de ,,revolutionari” maghiari, care doreau sa-si creeze propria feuda, un regat maghiar (chiar magar as zice). ,,Revolutionarii” savarseau crime si acte antisociale grave impotriva tuturor celor care nu voiau sa li se supuna, inclusiv impotriva romanilor din Transilvania, pe care voiau sa-i lichideze ca natiune…Asadar, interventia armatei imperiale austriece a fost decisiva, anihiland pe rand adunaturile hunice (hunii se baricadasera la urma, in cetatea Maria Tereza din Arad, dar nu le-a reusit, fiind scosi de acolo, iar capii executati!)….Asta sarbatoresc maghiarii: incercarea de a infiinta un regat maghiar separat de Imperiul Habsburgic, cu pretul maghiarizarii fortate a tuturorr populatiilor nehunice!!! Noi, romanii, nu avem ce sarbatori, doar interventia decisiva a austriecilor, care i-au anihilat pe huni! Altfel era de jale!

  10. Scopul(susținerea pentru funcție nato), scuza mijloacele(invective și învinuiri permanent, vânzarea Transilvaniei de PSD Ungariei, +)! Acum e capcană cu realizarea ținutul Secuiesc! Mare atenție că totul se face într-o secundă peste noaptea.

  11. @ daniel.. Mă intreb de in școala ta romînească ai auzit de evenimentele de la 1848,.de la Paris, la Wiena, la Praga,.la Budapest și evident in Transilvania, ulterior la italieni cu Garibaldi.. Era o revoltă impotriva unui sistem, care a dat naștere altor posibilități..Romania era incă sub turci și se ruga rusește..la fanarioții din biserici.

  12. Marele scUrs Voi erati niste coduri incomplete genetice pe cand stramosii nostrii o ardeau filozofic si libertarian pe meleagurile astea. Toleranta cu care sunteti tratati de majoritate, unii dintre voi, este un exercitiu de rabdare si observatie asupra unui popor mai necopt.

  13. Transilvania independenta si condusa de romani impreuna cu ungurii. Ziua nationala – 16 august ziua infiintarii principatului transilvaniei – tratatul de la speyer.

  14. KWJ a fost in situația da fi apelat la intervenție in cazul celor doi băieți secui, acuzați pe nedrept de terorism și care au făcut 5 ani de pîrnaie fără drept de apel.. Avocații au recurs la președinte care ca de obicei a rămas mut.. Nu a dorit nici un fel de răspuns,. ceea ce este de fapt ilegalitate.. Acu descoperă un popor in romania care este altfel decît turma debilă majoritară..și mai bine mai tîrziu decît niciodată are și un cuvînțel..

  15. Ha Ha Ha!
    1. Johannis „Jo Napot Kivanok” spunea ca Ciolacu vrea sa vanda Ardealul ungurilor.
    2. Ungurii si unii oficiali unguri spun ca 1 December nu este un motiv de sarbatoare, ci mai mult un moment sobru.

    Daca nu ar fi #1, as spune ca Johannis este mult superior ungurilor si vede ca un lider ce vrea sa uneasca lucrurile, dar punctul #1 ma face sa cred ca este doar un lider slab care nu poate sa apare tara si poporul.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.