Iohannis, mesaj pentru diaspora

Constatând cu regret că puțini români din străinătate vor să se mai întoarcă în țară, Klaus Iohannis propune un parteneriat convins că diaspora românească poate fi o oportunitate.

„Vorbim de multe ori despre pierderea pe care o reprezintă plecarea românilor în străinătate. Într-o altă abordare, însă, putem să vedem și oportunitatea oferită de prezența unei diaspore puternice peste hotare. Bine angrenată de un stat atent, aceasta poate deveni o importantă resursă pentru dezvoltarea și modernizarea României, un adevărat capital care poate fi valorificat. Statul român trebuie să-i servească deopotrivă pe toți românii, din interiorul și din afara granițelor”, a spus Iohannis, marți, la dezbaterea „Diaspora românească — vector de dezvoltare”, organizată la Palatul Cotroceni.

Atenția față de diaspora să devină o prioritate națională, va trebui transpus în politici publice, programe și proiecte, a mai spus președintele.

„Românii de peste hotare acumulează experiență, posedă expertiză, capătă deprinderi și își construiesc rețele de contact pe care nu le-ar fi avut în țară. Acestea reprezintă un capital prețios, ce poate fi valorificat în mod inteligent. Fie că vorbim de specialiști demni de Premiul Nobel, de români care excelează în profesiile lor și în activitățile lor, care muncesc cu onestitate, românii din străinătate au ceva util de oferit țării. Ei vin cu un capital profesional, intelectual, financiar, social, dar și ‘civic’, având experiența de a trăi în democrații consolidate, cu sisteme eficiente în serviciul public”, a declarat șeful statului.

Numărul românilor care se va întoarce în țară va crește pe măsură ce abordarea statului se va schimba în cazul lor, a conchis Iohannis.

Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.