Iohannis: România va fi bine apărată

O apărare puternică pe Flancul Estic este singura garanție pentru noi, pentru întreaga Europă”, a spus președintele.

De (R.C.)
Iohannis: România va fi bine apărată

O apărare puternică pe Flancul Estic este singura garanție pentru noi, pentru întreaga Europă”, a spus președintele.

O apărare puternică pe Flancul Estic este singura garanție pentru România și pentru întreaga Europă, a declarat președintele Klaus Iohannis, după reuniunile de la Bruxelles.

„Este important pentru noi, în România, fiindcă Flancul Estic este relativ mai puțin populat în partea Mării Negre și asta ne-a îngrijorat, de aceea am solicitat încontinuu să avem o prezență permanentă, și acest Grup de Luptă va constitui o prezență aliată permanentă la noi, la Marea Neagră. Prin aceste mișcări pe care le facem, clar, România va fi mai bine apărată, dar, după părerea mea și după părerea noastră, nu trebuie să ne oprim aici, ci să facem un plan pe termen lung pentru a face Flancul Estic mult mai solid şi mult mai bine apărat”, a spus președintele Iohannis.

„Summitul NATO a dovedit că în NATO există o abordare unitară. Suntem uniți şi vom merge uniți mai departe. A urmat Summitul G7, care a arătat o unitate foarte clară, iar după-amiaza și în această seară, aici, la Consiliu, cred că am reușit să dovedim unitate. Am avut un musafir special, Președintele Biden a participat la Consiliu în această seară”, a spus Iohannis.

Tema întâlnirilor a fost agresiunea rusă asupra Ucrainei, măsurile luate și sancțiunile, a spus președintele.

„În afară de faptul că am demonstrat unitate, am reușit să discutăm şi chestiuni legate de felul cum putem să sprijinim Ucraina, în special în zona umanitară, şi aici România deja a demonstrat că știe ce trebuie făcut şi știe cum trebuie făcut. Am instalat încă de săptămâna trecută hub-ul de la Suceava, care duce ajutoare din toată Europa, de la instituții internaționale, în Ucraina. Noi vom continua să-i primim pe refugiații ucraineni şi cu aceste ajutoare umanitare să-i ajutăm pe cei care rămân în Ucraina. În fine, a treia chestiune, şi asta am subliniat-o atât la NATO, cât şi în cadrul Consiliului, Flancul Estic trebuie consolidat. Flancul Estic trebuie consolidat fiindcă agresorul este Rusia şi Flancul Estic trebuie să fie puternic. O apărare puternică pe Flancul Estic este singura garanție pentru noi, pentru întreaga Europă”, a spus președintele. .

Iohannis s-a referit și la Republica Moldova

„Am avut o serie întreagă de discuții, în care am explicat de ce trebuie să ajutăm Moldova, care sunt probleme acolo şi cum putem să ajutăm. Este într-o situație similară și Georgia, este într-o situație complicată Vestul Balcanilor și în acest fel am atins subiectele care ne preocupă.

Discuțiile continuă în această seară pe Ucraina și discuțiile vor continua mâine, cu o temă extraordinar de fierbinte: energie, prețurile pe energie. Nu vom aborda în această seară tema energiei, dar mâine deja dimineața vom trece la acest subiect. Trebuie să găsim căi prin care putem să aducem prețurile la un nivel rezonabil și, pe de altă parte, fiecare stat trebuie să găsească metode prin care să protejeze consumatorii vulnerabili. Pentru noi și pentru alții gazul este extrem de important și, în acest sens, am discutat, de exemplu, cu premierul Bulgariei pentru a afla cum avansează lucrările la interconectorul cu Grecia și am primit asigurări că lucrurile intră în linie dreaptă și vom putea să importăm și pe aceeași linie gaz pentru consumul casnic, dar și pentru consumul industrial”, a adăugat șeful statului.

Președintele a adăugat că nu crede că România va fi afectaată de penuria alimentară.

„România are o situație bună în ce privește agricultura și credem că nu vor fi probleme, însă, da, este posibil ca sancțiunile pe care le-am hotărât și de care intenționăm să ne ținem să producă și mișcări la prețuri la alimente”.

Distribuie articolul pe:

32 comentarii

  1. Cu scuzele de rigoare, la postarea 14:09 e vorba de Ionela -rotofei si Laurentiu Botin de la REALITATEA Tv.

  2. Români,nu va fie frica,la fel că de covid.Români când,dacă,doamne feri ți se arde casa,nu te apuci sa dai tu cu apa ,S au sa chemi pompierii.Anunți NATO.Cine dracu se m ai ia după,acest mascul,zic mascul,deoarece multe,foarte multe tute(femei)l au votat nu mă după fizic pe acest anagramat.Nici după hârtie nu poate citi,dar,mite să m ai poarte un discurs cu,cuvintele lui.Așa că Iok anus,las-o dracu,de liniște.Problema e că,dacă vine,,Putin,,unde,cine ne va primi pe noi,cine?Nu avem cu ce ne apără.Avioanele cad de cum se ridică de la sol,tu ai cumpărat,nu mă vechituri,fiare vechi.Crezi că m ai ești credibil daca eși pe post și bălmăjești Românilor liniște?Așa zicea și Iliescu cînd cu revoluția.Petrov cu poliția politică,tu cu problemele tale adică naveta.Cine dracu să te,să vă mai creadă.Așa o fost și cu lăbaralizarea energiei.Noi POPORU SÂNTEM pe cont propriu.Așa că IOKANIS.,dute învartindute.

  3. Păi de ți se zice ceva de genul, cum iți povestește plăvanul din regatul lui cioabă, clar ești desconsiderat, luat drep prostu care inghite orice. Motivul este simplu.. Există arme nucleare și o technologie militară teribile.. Deci de se ciocnesc două puteri nucleare, va fi rezbel nuclear, cu dispariția vieții de pe Terra. Deci cum crede prostu că romania va fi protejată, devreme ce se află pe aceeași planetă.. iar grija licuriciului in mod sigur va fi total alta decât protejrea romaniei, sau a oricui..?? Nu-l duce capu la vizionarea unui scenariu,.

  4. Omul asta da dovada de o inconstienta foarte mare si nu isi da seama de pericolul care poate sa afecteze Romania si pe romani ,daca el si cu ceilalti inconstienti, continua sa procedeze la fel ca pana acum.Chiar nu se gaseste nimeni sa il trezeasca din visurile lui si sa il convinga sa gandeasca asa cum este normal ? Individul asta chiar vrea sa ne arunce intr-un razboi si sa nenoroceasca o tara intreaga.Interesant este cum vede el ideia asta a lui ca Romania va fi bine aparata .Bine aparata in ce fel ,poate ne explica si noua individul asta slinos si inpertinent .

  5. Sunt convins de afirmatiile Presedintelui , mai ales ca noi detinem niste tacticieni si strategi de marca cum ar fi Ionela-rotofei si Laurentiu Botin-tractoristul, ambii de la B1 Tv.

  6. Bre,gulute..Bre,veveritoiule de campie..Cine te-a prostit ca de vezi ursu faci pe mortul? Nu pricepi,bre.Nu gandesti,bre.Sunt ursani de te vede ,,mort,,se suie pe tine..Se ridica pe labele din spate si te izbeste cu labele din fata cu toata greutatea corpului de iti canta taica popa de inmormantare.Nu desconsidera si crede prost ursul,bre.E foarte destept,bre.Singura scapare e sa belesti bene ochii sa nu dai nas in nas cu ursul..Nu vede bene,bre.De se uita la tine nu fa miscari bruste si nu incepi sa zbieri ca o piranda prinsa la furat gaini.Ghinion.Nici nu te gamdi la cresierasul tau sa te cateri in primul copac.Se suie in copac dupa tine.Ghinion.Nu te uita la urs ca e dragalas si pufos ca de te omoara pe loc.Pricepe,bre.Gandeste,bre.

  7. „Militarii romăni sunt bine pregătiți” o spune un ins care în armată a învățat numai să-și coasă nasturii.
    Ce pregătire are să poată aprecia?!

  8. Prezidentul ne spune sa stam liniștiți că, militarii români sunt bine pregătiți! Și Citu cu ochii umezi vede altfel realitatea! Succesuri pentru cei 1000 de militari străini dislocați în România!

  9. ORICUM … ROMANIA este BINE APARATA … deoarece TOATE NEAMURILE vecine ACESTUI TARAM … nu cunosc limba NOASTRA cea ROMANEASCA (de sorginte LATINA si de tip SATEM) … si NU POT sa inteleaga SENSURILE cuvintelor cele DACO-ROMANESTI !!

    ORICUM .. acele NEAMURI … FIIND ca SURDO-MUTII pe TARAMUL nostru cel ROMANESC … le mai TREBUIE inca 10.000 de ANI … pentru a se OBISNUI (CIVILIZA !) in raport cu POPULATIA noastra cea STRAVECHE !!!

  10. VA REAMINTESC SPUSELE MARELUI DULAP SASESC : 1) VOI FACE ALTFEL DE POLITICA !;
    2) GUVERNELE MELE !,V-ATI LAMURIT -GUVERNELE TEMBELE ;
    3) O ROMANIE NORMALA !-VEZI ROMANIA ESUSTA !!;
    4) ROMANIA EDUCATA !!-VEZI ROMANIA PRIMUL LOC LA ANALFABETISM IN EUROPA !;
    5) AM INVINS PANDEMIA !!,VEZI GENOCIDUL ,VEZI DEZASTRUL DIN MINISTERUL SANATATII,VEZI GOLANII EXCROCII CARE AU FACUT MILIARDE !
    6) REDRESAREA ECONOMICA !!,VEZI TEAPA LIBERALIZARII GOLANIILOR PLANIFICATE LA ENERGIE SI GAZE !
    7) VEZI ROMANIA JEFUITA !,VEZI MILIADRELE IMPRUMUTATE SI ARUNCATE PE FIARE VECHI ,VEZI CRESTEREA BUGETULUI DE APARARE CU INCA UN MILIARD DE EURO SI FACUT CADOU HIENEI KAMALA LA PRIMA OCAZIE !!;

    8) ROMANIA VA FI BINE APARATA !!,DA CU O GRUPA ECHIVALENTUL UNUI BATALION !!,SUB COMANDA FRANCEZA!,ORI SEMNEZI CONTRACTUL CORVETELOR !!,ORI VOR AJUNGE IN ROMANIA SOLDATI FRANCEZI CARE SE IMPUSCA SINGURI !!,VEZI REALITATEA NU-I INTAMPLATOARE.
    CU 1 SOLDAT LA 1KM DE GRANITA TE TREZESTI CA RUSUL IL GASESTI LA PRANZ LUAND MASA PE GRANITA LA BORS !!.
    V-ATI LAMURIT DE ALTFEL DE IMAGINILE DE LA PARASTASUL NATO DE LA BRUXELLES ,TOTUL SEMANA CU O PETRECERE CU UN CHIOLHAN !>

  11. @Salvamar/Iar daca Cel de Sus va da s-o seceta pe masura avand in vedere ca sistemul de irigatii a fost distrus vom avea o foamete pe masura. Daca seceta va cuprinde si Canada, Europa si USA se va muri efectiv de foame la nivel planetar.

  12. Mergand in padure si intalnindu-te cu ursul singura scapare e sa faci pe mortul. Daca incepi sa tipi la el si sa arunci cu pietre sau surcele vei plati cu viata. Noi, romanii pentru a ne salva vietile si tara trebuie sa nu ne bagam in nici un fel in acest confllict. Ne bagam vom fi facuti terci de terci cu toate scuturile si armatele amerloce aduse drept intarire a flacului Estic in tara noastra.

  13. Bre,va dati seama ce creieras are chiriasul de la Cotroceni? Ghinion.De la inaltimea functiei o da cu parerea miea,cred,sa facem plan…fix ca o babeta rumanache,pardon,senioara aflata la sezatoare in fata portii.Nu pot decat pricepe ca nea Klausica a tras o cuvantare la Bruxell doar sa se auda vorbind ,sa arunce bezele lui mos Bidon si sa prinda rand printre primii la spatele lui.Pas cu Pas.Uhuuu..Sefuuu..Uhuuu..Aiiici..Sunt eu.Klausica.Facem o poza pentru fraiericii romanii miei? Rominia euriopeana,Rominia norr-maa-laaa,Rominia lucului binee fecut.Bre,la cum graieste doftorul personal ca mos Bidon e inapt mintal garantat ca a si uitat de rumanachele bagator in seama odata iesit pe usa.Ghinion.Klausica? Cine e Klausica asta ? Dupa nume suna a ceva nemtesc.Probabil asta trebuie sa fie noul sofer al limuzinei.Pfuaii..Am uitat sa-i dau o noua sapca.Ia sa trec pe carnetel.

  14. Președintele a adăugat că nu crede că România va fi afectată de penuria alimentară, dar el joaca in alt film! O sa cam avem grau din parti anul asta, carnea va fi produs de lux (in lipsa porumbului ieftin pentru porcii din occident), legumilcultura romaneasca este pusa la pamant (putinii tarani care mai lucreaza nu au unde sa-si vanda marfa), iar inflatia o sa injumatateasca pensiile reale pana la sfarsitul anului. Trai neneaca! Dpdv militar putem sa stam linistiti pentru ca nu prezentam interes pentru rusi, doar daca nu ne baga Hoha si amerlocii in rahat!

  15. Doamne, scapa-ne de antihristii care s-au cocotat pe varfurile Puterii, ca va fi vai si amar de noi!

    Repet, repet, repet: Daca nu va ramane neutra, Romania va fi distrusa de rusi! Cine crede ca „aliatii” vor risca un razboi cu Rusia nucleara de dragul Romaniei HABAR NU ARE PE CE LUME TRAIESTE! Occidentul ne-a mai tradat si ne va mai trada. Asa cum Imperiul Roman a abandonat Dacia Felix pentru a salva Roma de navalirile barbare, asa va proceda NATO cu Romania.

  16. Numai imbecilii nu gandesc, ei doar executa ordinele. Cand Romania este transformata intr-o cazemata in cazul unui conflict cu rusii e de ajuns o singura racheta ruseasca sa treaca si vom fi transformati in cenusa iar nisipurile in margele de sticla.

  17. „Va fi bine aparata” spune dulapul cu chiloti ai vestului (zice Cristoiu).
    NATO a aprobat un batalion pentru Romania. Poate nu stiti, asta a fost raportat de novinite, dar batalionul va fi format in majoritate din soldati ai tarii gazda. Deci din 1000 de soldati ai batalionului NATO, cel putin 600 vor fi romani si deci vom mai primi in gazda 400 de soldati straini ai NATO. Asta numeste dulapul „bine aparata”? 400 de soldati? Bwahahahahahahaha

  18. Singura armă care trebuie utilizată pentru apărare impotriva Hoardei Mongole este arma atomică.Poate ne permitem cateva la mana a doua,chiar de provenienta ucrainiană,ca tigari aducem de acolo,in cadrul micului trafic frontalier?!
    Ma uit ce bine stă in sondaje Coreea de Nord si cum a pus ea respectul SUA pe masă ..

  19. El se va duce cu schiurile si crosa de golf va invinge pe dusmanii ucrainei sfinte. Dupa aia va medita capatinile seci prin hipnoza demoncratica si va bate cuiele in sicriul tarii. Sanatate si peneti centura de siguranta.

  20. E bine că aducem multe trupe de la aliați că generali avem noi destui, mai mulți decât oricare țară europeană. Băsescu și Johanis au făcut generali pe bandă rulantă. Avem așa de mulți că trebuie să-i mai băgăm și prin niște funcții la guvern. Acuma, dacă vin trupe aliate și vor avea ce să comande, apoi se vor distinge prin mari fapte de arme, cred că vom avea o sumedenie de mareșali.

  21. Sper ca Rusia sa invadeze Romania si ficusul pe post de presedinte sa se auto exileze permanent in Germania

  22. „România va fi bine apărată” Cine atacă România? Russia în nici-un caz. După un plan al ministerului apărării polonez filtrat de Onet.pl (un site de știri polonez) Polonia ar avea în plan ca misiunea de menținere a păcii în Ukraina să aibă 10.000 de militari polonezi. Vladimir Shamanov, vicegeneral al Comitetului de Apărare al Dumei din Russia a avertizat că etapele finale ale confruntării din Ukraina se vor desfășura în apropierea graniței ukrainiano-poloneze și că asemenea contingent de pace va primi „un răspuns după schema completă”. Planificăm și noi cumva o asemenea prostie de aventură? Nu ne gândim la urmări?

  23. Apărați e străini și soldați cu simbrie?
    Cum se numesc ultimii? Profesioniști, da profesionisti nu mercenari.

  24. @Babuinul?/Din pacate razboiul nu va ramane de tip clasic. Va excalada foarte rapid intr-unul cu bombite termo-nucleare care nu va fi de lunga durata.

  25. Toate spusele acestui corcit nu valoreaza cat o ceapa degerata. Da si el din gura cu ceea ce l-au invatat stapanii lui de afara sa spune. El nici pe el cat de curand nu se va putea apara. Bleah ce forma de viata fara coloana a ajuns in fruntea tarii.

  26. Nu demult a mai lansat el previziuni antunci cind se nastea covidel …”o simpla gripa”…zicea ?? Azi vedem cu totii cit a fost de simpla si ieftina si cu cite pierderi „colaterale” s-a lasat. Daca, cumva, facem un pas gresit si intram, cu sau fara voia noastra, intr-un razboi hibrid (in care economic suntem deja pina la git) atunci sfirsitul lui in cazul fericit ca ramine unul tip „clasic” o sa fie la fel ca ww2, adica pierderi materiale, umane si teritoriale. Cu papa iarsi greseste cu sau fara intentie, dar n-am chef sa-i dau consultanta gratis. Treaba lui !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.