Iohannis se confruntă cu premierul olandez Mark Rutte

Anunţarea candidaturii lui Iohannis confirmă speculaţiile privind intenţiile sale pentru momentul în care mandatul său de şef al statului român se va încheia în toamnă, după două mandate, comentează DPA.

Premierul olandez Mark Rutte, care, de asemenea, se retrage din politica naţională, este văzut ca favorit. În vârstă de 57 de ani, acesta era până acum singurul candidat pentru a-l înlocui pe norvegianul Jens Stoltenberg, care conduce Alianţa Nord-Atlantică din 2014 şi care va demisiona în septembrie.

Rutte are sprijinul SUA, Germaniei, Marii Britanii şi Franţei, printre altele, însă Ungaria a declarat că se va opune prin veto candidatului olandez din cauza criticilor sale din trecut la adresa guvernului ultranaţionalist de la Budapesta. Şi alte ţări, precum Bulgaria, Turcia şi chiar România, au respins candidatura lui Rutte, aminteşte EFE.

România şi alţi parteneri estici au cerut o mai mare reprezentare în structurile NATO, mai ales într-un moment în care securitatea regională este ameninţată de agresiunea rusă în Ucraina. România cheltuieşte 2,5% din PIB pentru apărare în acest an şi a demarat un program ambiţios de modernizare prin achiziţionarea de avioane de luptă americane F-35, considerate cele mai moderne din lume, remarcă agenţia spaniolă de presă.

Procesul de alegere a secretarului general al NATO, post care revine unui european, necesită unanimitate din partea tuturor celor 32 de state membre.

Posibila alegere a lui Iohannis ar marca o etapă istorică, întrucât ar fi primul est-european care ar ocupa cea mai înaltă poziţie în cadrul alianţei, scrie EFE.

În prezent, România este reprezentată la nivel înalt în cadrul NATO de Mircea Geoană, secretar general adjunct.

Klaus Iohannis a anunţat marţi că a decis să intre în competiţie pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice, asumându-şi această candidatură în numele României.

El a apreciat că „este momentul ca ţara noastră să îşi asume o şi mai mare responsabilitate în cadrul structurilor de conducere euroatlantice”. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

15 Comentarii

  1. Da. Se confrunta.. Dar numai daca i se dau intrebarile cu o luna inainte. Ca sa i le dea cuiva sa i le traduca.

  2. Mark Rutte vrea sa fie pres la Parlamentul European de unde ati scos-o cu NATO?

  3. Prostia romaneasca la ea acasa. Colonelul american Scott Ritter a caracterizat in cunostinta de cauza Nato acestor ani: ” Nato is a paper tiger”! A explicat celor ce vor sa-l auda ca actualul Nato nu mai este cel din anii ’90. Si atunci de ce niste papagali ca Iohanis sau Rutte nu ar fi indicati ca capetenii de hartie? Romanii ii zic curpapir. Ca sa nu mai amintim ca Nato este in pericol real de desfiintare.

  4. De ce să se confrunte ? Urmează exemplul României, condusă de Nicu și Marcel. NATO va fi condus de Klauss și Rutte.

  5. buna, numai ca ajuns intr-o functie importanta un om mai insensibil decat o piatra, poate face lucruri ca si unii din inaintasii sai…

  6. In mod normal tinand cont ca Rutte e copilul de tzatza al lui Schwab de la WEF si prieten cu toti neo-nazistii din Belgia, Suedia, Finlanda, Norvegia, Canada… nu i-as da nicio sansa Bolovanului nostru, dar tinand cont ca Rutte a pierdut in Olanda, fascistul nostru trebui cumva tinut pe o functie inalta ca sa influenteze viitoarea guvernare din colonia rromania, care trebuie pregatita sa devina o noua ukraina/finlanda/poohlonia… militarizata si gata de sacrificat

  7. Țineți minte TREI CUVINTE:
    Katalin Novák Șefă la NATO !
    Desigur, după ce Trump devine POTUS, măR🤣g…
    ●{ Cititoru’ de Clasici Urcaci }●

  8. Johanus nu se confruntă cu Rutte, ci cu propria suficiență și mediocritate, care-i răzbate prin toți porii ! 😉
    Faptul că la anunțarea candidaturii a adus ca principal argument în susținerea candidaturii sale cele două mandate de președinte al României, demonstrează infantilism congenital ca să nu-i spun direct prostie crasă , cunoscând mizeria nu numai politică ci și socială în care a ajuns România în cei zece ani trecuți, datoare pe încă vreo două generații, fără a mai avea aproape nimic din uriașele sale bogății naturale, când s-a luptat din greu (la 100 lui de kile ,) ), îmbrăcând geaca roșie a războiului, din tot hoitul său, cu un psdeu pe care a reușit până la urmă să-l bage nu-n mă-sa , măcar 😎 , ci la guvernare !
    După soldatul Sweick, comanda(n)tul Klau(n)s !!! 😎

  9. Daca Romania il voteaza pe Rutte dupa cat rau a facut premeditat olanedezul ROMANIEI
    inseamna ca pretuieste pe cei ce ca pe o tarfa ieftina o desconsidera !
    Pe oricine insa pe cei ce-ai dez-onorato !

    Daca olandezul se opuse intrarii in SCHENGEN ore nu.i va face ca marginasa in NATO alte pacoste consand in pierderea a sute de mii de vieti intr-un viitor razboi … NATO !

    In nici un caz OLANDEZUL!

    UNGARIA gandeste la fel … daca asta o desconsidera cand inca nu era in NATO ci doar UE ce va face cu ea fiind in NATO ?
    Omul, olandezul, RUTTE si-a dat arama pe fata
    politic INTERN chiar si olandezii lui il urasc!

    DACA politic si olandezii lui nu l-au ales si-l urasc CA-I om fals de ce l-am alege noi, cu care s-a purtat la fel de spurcat ..
    SHLAOM !👍 [pentru mine si pentru TRUMP …IOHANNIS ar fi OK la NATO !]

  10. @mishteaux
    [pentru mine si pentru TRUMP …IOHANNIS ar fi OK la NATO !]
    Inseamna ca el va fi.

    Avem asa:
    Jens Stoltenberg isi termina mandatul la 1 octombrie 2024.
    Iohannis va fi presedinte al Romaniei pana la 21 decembrie 2024.

    @Intreb si eu spune:
    24 IAN. 2024 LA 11:43
    Atomice cad in 9 luni nu 6 !
    In rest -> ai dreptate in ce ipotetizezi !
    IQ=?
    😉
    ___________________
    Se pune intrebarea:
    Cine va fi interimar cand incep sa cada primele pocnitori ?
    Tot de-al nostru ?

  11. Nu e necesar sa cada pe orase …ajunge daca vor cade in mare (cum era de-acum 1.5 ani programat ! )
    DUPA…
    va fi liniste si se va sti ca rusii nu mint cand spun ca SUNT DISPUSI SA MOARA CU „NATO” de gat !
    (rusii obsrva ca desi castiga si UKRAINA va trebui sa CAPITULEZE nu-s luati in serrios !)

    YANKEII stiu ca odata cu UKRAINA pierd si GERMANIA (insa pierzand GERMNAIA pierd NATO !)
    DE ce acest razboi … de ce si-l doreau americanii inclusiv NORDESTREAM.atofa ?
    PEntru ca din cauze de pace RUSO-NEMTESTI si afaceri win-win …NATO (americanii) devenisera desueti
    vizibil in fpatul ca UE nu mai platea 2% pentru „NATO” ci din-ce-in-ce-mai putin! (sti trendul spre zero al cotributiei UE la NATO)

    NATO oricum faca PAKTUL de la VARSOVIA si afacerile interdependent de tehnologie , materii prime, finante si energei intre rusi si europeni … devenise spre disperarea americanilor care vedeau TREND-ul 2% -> 0% contributii la NATO ca „periculos”!
    S-ati desenez sau sa ti dau detalii UNIVERSITARE pe thema ?

    Doar atat iti spun …oricat s-ar crede ei de fosti desteptii-lumii SUBTEREAN e acum in curs
    un plan de rupere a nemtilor de yankei ! (deja reuseste 70% …in 2 ani de-acum nu va mai exista NATO … o spun simularile socio-economic-politice pe SUPERCALCULATOR-ul nostru ! Algorithme „prophetice” secretizate ! 🙁 ) !

    CE vrei sa sti special … de generalitati poate vorbi oricine
    si cred c-am demonstrat destul (camuflat cu grija ca le ante-stiu) 😀 !

    PS: NULAND e data afara cu dispret ! NEMTII au lasat ei insiisi sa se scurga INFORMATIILE vi SINGAPORE
    -> DE CE ? …si mai grav : PENTRU CINE MINJT toti ca SUBTERAN …e o mega-cearta intre nemti si yankeii asupra
    viitorului GERMANIEI post-UKRAINA !

  12. DE ce nemtii nu vor sa devina tara AGRARA ordoanta lor de „NATO”
    la fe cum CEAUSESCU n-a voit ca ROMANIA sa devina tara AGRARA ordonata lui de „Pactul de la VARSOVIA” ?

    AUD ?
    SHALOM ( in GAZA … GENOCIDUL a fost premeditat cu cel putin 18 luni inainte … insa „lor” nu le-a iesit in Ukraina !!!)
    Are mishteaux IQ-ul cu care „se lauda” ? Nu te grabii , verifica mai intai [PARA-]STATISTICA reusitelor lui PROPHETII !
    IQ pe test real (august-MAR-A-LAGI lui TRUMP si revenirea Marelui Blond) 😉 nu pe vorbe si narcisisme ! )

    APROPEAUX … de unde crezi ca ante-stia mishteaux
    ca ROMANIA v-a castiga !

    VEzi HINT-urile din 5 feberuarie ! (PS: cu adaosul ca mishteaux nu scuipa informational in ciorba nimanui : EL e discret , si doar pentru rarii destepti pre-factual … celor cu mintea de pe urma le da insa MURA-N-GURA ca sa aiba si ei cefa „informational-intrigant” de la viata ! )
    IQ 155 ati i-a fost masurat 🙂 ! … insa GENA prophetica e ce-l face rar !

    DEINDATA ce USA va fi atrasa intr-un RAZBOI REGIONAL ( IRAN sau America de Sud )
    DOLLARUL e mort , cad bursele si mega-criza indusa monetar pe pietele euro-dollarului (BANC RUNS !)

    Nu glumesc … STIAM din TIMP ? 🙂 ? -> DA! -> „NINGE PE FED!” °
    🤐🤐🤐🦨

  13. …. nu publicati toate secreticioseler celor care vor sigur urma … nu-s pentru voi din redactie ci-s pentru „the men in the middle” ! 🙁

    Am 4 doctori, pe langa mine, nici unu medic.
    Printr-un bine, avansare, fa ca Hanul sa-i fie departe de aici.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.