Președintele Klaus Iohannis cere Senatului să respecte decizia CCR în cazul Șova, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, precizând că a luat act de hotărârea Curții Constituționale în cazul senatorului PSD.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de hotărârile Curții Constituționale privind cererile de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională formulate de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii. Caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, prevăzut de Legea fundamentală, impune Senatului să acționeze în acord cu soluția pronunțată miercuri, 8 aprilie a.c.”, se arată în comunicat.
Curtea Constituţională a admis sesizarea CSM în cazul lui Dan Şova şi a decis să oblige Senatul să publice o hotărîre în cazul votului dat la solicitarea de încuviințare a acestuia.
Potrivit CCR, există un conflict ca urmare a faptului că Senatul nu a publicat hotărârea privind rezultatul votului pe solicitarea justiției privind ridicarea imunității parlamentare.
Tot miercuri, în cazul sesizării președintelui Klaus Iohannis, Curtea, cu unanimitate de voturi, a constatat că nu există un conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public — PÎCCJ și CSM, pe de o parte, și Parlament, respectiv Camera Deputaților și Senatul, pe de altă parte, generat de omisiunea Camerei Deputaților și a Senatului de a modifica dispozițiile art.24 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, respectiv dispozițiile art.173 din Regulamentul Senatului.
De asemenea, CCR a respins contestația PNL ca devenită inadmisibilă, sesizarea de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art.173 din Regulamentul Senatului.