Iohannis: Senatul să respecte hotărărea CCR în cazul lui Șova

Președintele Klaus Iohannis cere Senatului să respecte decizia CCR în cazul Șova, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, precizând că a luat act de hotărârea Curții Constituționale în cazul senatorului PSD.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de hotărârile Curții Constituționale privind cererile de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională formulate de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii. Caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, prevăzut de Legea fundamentală, impune Senatului să acționeze în acord cu soluția pronunțată miercuri, 8 aprilie a.c.”, se arată în comunicat.

Curtea Constituţională a admis sesizarea CSM în cazul lui Dan Şova şi a decis să oblige Senatul să publice o hotărîre în cazul votului dat la solicitarea de încuviințare a acestuia.

Potrivit CCR, există un conflict ca urmare a faptului că Senatul nu a publicat hotărârea privind rezultatul votului pe solicitarea justiției privind ridicarea imunității parlamentare.

Tot miercuri, în cazul sesizării președintelui Klaus Iohannis, Curtea, cu unanimitate de voturi, a constatat că nu există un conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public — PÎCCJ și CSM, pe de o parte, și Parlament, respectiv Camera Deputaților și Senatul, pe de altă parte, generat de omisiunea Camerei Deputaților și a Senatului de a modifica dispozițiile art.24 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, respectiv dispozițiile art.173 din Regulamentul Senatului.

De asemenea, CCR a respins contestația PNL ca devenită inadmisibilă, sesizarea de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art.173 din Regulamentul Senatului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.