Ion Iliescu va avea parte de funeralii de stat

Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsecu sau Klaus Iohannis vor avea parte de funeralii de stat. Guvernul Ciolacu a adoptat o ordonanță de guvern pentru modificarea și completarea Legii 215/2016 privind ceremoniile oficiale.  

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat joi, că în şedinţa Executivului s-a creat cadrul legal pentru crearea Comitetului de Organizare a Funeraliilor de Stat, fiind vorba de un ceremonial rezervat actualilor şi foşti şefi de stat.

Mihai Constantin a afirmat după şedinţă că Ordonanţa adoptată de Executiv prevede o modificare şi o completare a Legii 2015/2016 privind ceremoniile oficiale în general.

”Astăzi s-a creat cadrul legal pentru crearea Comitetului de Organizare a Funeraliilor de Stat. Este un ceremonial rezervat actualilor şi foşti şefi de stat. Este cel mai înalt grad de recunoaştere a meritelor unui cetăţean român în slujba ţării sale şi pentru a vedea în ce va consta această coordonare instituţională în caz de funeralii naţionale va trebui să vină şi o altă hotărâre de guvern care va detalia toată această procedură, deci, prin ordonanţa de astăzi se creează Comitetul de Organizare a Funeraliilor de Stat”, a precizat Constantin.

Întrebat dacă foştii prim-miniştrii şi foştii preşedinţi ai celor două camere nu vor beneficia de acest tip de funeralii, Mihai Constantin a spus: ”În baza legii menţionate, o am aici scrisă, 2015/2016, foştii şefi de camere parlamentare şi foştii premieri beneficiază de funeralii cu onoruri militare. Nu se modifică nimic la acest capitol, aceşti demnitari şi foşti demnitari vor beneficia de funeralii cu onoruri militare”.

Prevederile proiectului OG și nota de fundamentare

„ART. I – Legea privind ceremoniile oficiale nr. 215/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 915 din 14.11.2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La art.17 se introduc două alineate noi, alin. (3) și alin. (4) cu următorul cuprins:

(3) Pentru desfășurarea funeraliilor de stat se constituie Comitetul de organizare a funeraliilor de stat, structură fără personalitate juridică coordonat de Șeful Cancelariei Prim-Ministrului.

(4) Regulamentul de organizare și funcționare și componența Comitetul de organizare a funeraliilor de stat se aprobă prin Hotărâre a Guvernului.”

Cum arată art. 17 în forma în vigoare:

„(1) Funeraliile de stat sunt ceremonii oficiale organizate de Guvern în cazul decesului Preşedintelui României şi al foştilor şefi de stat ai României.

(2) Funeraliile de stat includ şi onoruri militare.”

 

Conform notei de fundamentare  a acestei ordonanțe, acest proiect de act normativ are un „impact social pozitiv asupra cetățenilor țării prin arătarea înaltei considerații de care se bucură cei care au reprezentat cu cinte țara“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

61 de Comentarii

  1. Dar, gata, s-a carat de baga drepturi pentru distrugătorii și vânzătorii de țară? Ăștia nici cu sania trasa de câini sau catâri, nu merita cărați pe aleea crinilor Popești. P.s. nu vor vrea sa iasă lumea în stradă să plângă la comanda că în China😉?

  2. Turnatorii dovediti la secucu ceausista vor fi „inalt considerati” dupa moarte ?

  3. Da nu le mai are odată la naiba? Cât să mai așteptăm? Analog alea ale lui Băsescu.

  4. A fost primul bow dupa 1989 care a dat Constitutia Democratica si capitalista actuala, pe baza careia Romania a ajuns RRomania si este condusa de banditi, incapabili si tradatori……[Rumburak]

  5. Imi imaginezi cati si.or face necesitatile fiziologice pe criptele sluguilor astia asasini!!!

  6. … asa ceva musai trebuie sarbatorit, deschid si sampania ! De stat, de nestat, pentru fiecare din cei trei (si as include aici si Momîia nationala actualmente in hiberbare la Cotroceni), dar sa fie cit mai repede ! Dau acatiste in fiecare dimineata … iar Scaraotchi le asteapta pe cele 3 (4) canalii linga cazanul cu smoala, incalzit la foc mic !

  7. Opriti dricu’, vrea sa suie si nea Nicu ! … Asa … si dricul sa se opreasca in fiecare intersectie, cu stopurile toate pe verde si cu masinile circulind in toate directiile !

  8. Aoleu! Funeralii de stat pentru niste (editat)tagma jefuitorilor! Afara cu CioSSvârlacu (!) si complicii din viata publica!

  9. @ rumburak
    Am si eu cateva intrebari pentru matale, mai „vrajitoare” :
    1/ A fost cumva Piata Univarsitatii 1990, prima tentativa de lovitura de stat( mictionare pe votul popular), a lui Soros ?
    2/ A fost cumva bine gandita si oportuna, actiunea puterii de la Bucuresti, de cotracarare a incercarii de preluare prin forta a Transilvaniei de catre unguri ( Cazul Cofariu) ?
    3/ A fost cumva binevenita legea prin care, amarasteanului romanesc i s-a permis sa iasa din situatia de sclav vesnic al chiriei la stat si sa-si cumpere locuinta proprie ?
    Ar mai fi ele si alte intrebari, dar, pe moment, poti raspunde te rog, la astea ?

  10. Din cate stiu eu, doar Emil Constantinescu a fost un presedinte ok.
    Dar eu nu stiu nimic, asa ca, n-au decat sa plateasca pentru Petrov din contributiile pensionarilor care au mers si au votat PSD cu 2 maini, investind revolutionarul in functia de prim-ministru, iar pentru primul si cel din titlu, din banii tuturor celor care de-a lungul timpului au sustinut macar unul dintre cei doi ramasi, NOTOK.
    Oftica placuta pentru cei mentionati mai sus! 🤣

  11. Sefii de Stat trebuie sa beneficieze de onoruri militare. E dovada de minima civilizatie. Nicolae Ceausescu a fost asasinat in primul rand de Golanimea Romaniei,Romania e o tara frumoasa locuita de prea multi golani…Golanimea era in extaz cand Ceausescu era executat la zid….Noroc ca putinii romani civilizati i – au facut un loc de veci la Ghencea, pe banii lor si l – au onorat 34 de ani in luna ianuarie…. Jumatate din Conducatorii romani din Istorie au fost asasinati, cei mai cunoscuti asasinati
    sunt Mihai Viteazul, C. Brancoveanu, Nicolae Ceausescu…

  12. pentru distrugerea Romaniei? Pentru lasitate ? Pentru tradare? slugile dau legi pentru slugi…

  13. Ce mai născocește guvernul!…după pensii speciale și nesimțite, acum funeralii speciale!…oare ce le-o mai trece prin cap…?

  14. 1.procesul comunismului in ro cu 200000morti,cu furtul proprietatii oamenilor,cind il facem?2.procesul mineriadelor idioate cind il face justitia chioara,cind ne integram in africa?3.procesul lovilutiei cu reteaua r a statului ro care a tras in oameni,cu armata ro care a tras in oameni.4000oameni ucisi sau raniti,nu conteaza numarul pentru justitia romana sau nu se judeca pentru ca erau romani?4.yrebuie adus un strain sa conduca ro,katy ar gi o buna conducatoare,pune securimea pe labe(catei ordinari)5.facem imperiu din ro,bg,hu si cine mai vrea:vestul ucrainei,slovacia,pina in sud si vest6.un roman la vonducerea ue?germanii ro nu sint germani autentici,sint niste corcituri ger ro 6.imperiul ro hu bg condus de katy cea cu mintea intreaga ar putea fi o mare elvetie,o tara a pacii si bunastarii,fara comunisti(ii trinitem in china).prostii din vest si est care vor razboaie,sa se certe la ei,acolo.7.taiwanul sa conduca china,da,invers,nu.pe unde au intrat vomunistii au stricat tot 8.la o adica raiwanul poate demonta barajul 3gorges dar si altele.chibezii pot disteuge raiwanul,invers nu se socoteste?9.ce mi poti face tu mie iti pit face eu tie la tine in china,asa baga frica in chineji 10.oare daca sua,ue japan isi rwtrag investitiile din china,chinezii nu revin la foame,la lipsa banilor de razboi?le piere cheful de ocupari de teritorii in asia dar asta cere vointa 11.halianta haur e asa:caderea domnilor pnl,bucuria nebunilor.vor pune taxe ca sa plateasca bujetarii,vor duce tara la razboi si distrugere.12.de ce cherhes nu infiinteaza ucd,seamana un pic cu ceva la ce se prixep romanii daca mai pui un i(avorturi,…).13.uniunea credin democrata,nu idiotenii masonice,securistice.pe baza de securime,de hoti nu vom face niciodata o tara adevarata,va fi un fake

  15. Dl. Prim Ciolacu parca se pregateste sa fie presh si la palatul din Deal…a mai fost un Prim care prin anu’ 2003 si-a permis sa modifice Constitutia tarii ‘ca mandatul de presedinte sa fie de 5 ani in loc de 4 ani cum era’! Primul mandat ca primul dar daca locatarul de la Cotroceni il mai castiga si pe al II-lea…parca ni se lungesc urechile asteptand o schimbare dupa 10 ani(altfel, ar fi fost doar 8 ani)!!!
    Totusi presedintii fosti, cu bune si rele, trebuie sa beneficieze de ceremonial de stat…ceva similar ca la Regele Mihai I.

  16. Mai marele revolutionar, Ciolacu,
    investit in functie de suparatii pusi in tema,
    se refera la cinstea unui kgbist
    si la cinstea turnatorului Petrov,
    dand placute suedeze la toti platitii care i-au sustinut.
    Avem echipa, avem valoare,
    Romania-i cea mai Tare,
    Colonie din Europa.
    Banii la voi, fraiereala la noi!
    In veci si-n pururi, amin!
    Bravo! Hai Romania!🇹🇩
    🤣

  17. La Lovitura de Stat din dec 1989 organizata de Capii Secu di Armatei racolati de CIA, Ion Iliescu a avut rolul acoperire politica. Fiind cunoscut de milioane de romani ca un Comunist, Puciul l – a folosit pentru ca stia ca Poporul il vrea. Cu alt personaj in locul lui Ion Iliescu Puciul risca sa esueze…..Zecile de Coloane din intreprinderi care au plecat catre Piata CC in 22 dec erau organizate de Secretarii de partid, am vazut asta clar la intersectia de la Apaca…In Coloane nu erau golanii de la Piata CC…In Coloane eru constructorii Romaniei, ei nu ar fi acceptat Puciul daca Ion Iliescu nu era PUS in frunte…Capii Secu si Armatei stiau. La Votul Referendum din mai 1990 poporul l – a votat pe Ion Iliescu cu 87 la suta fiindca stiau ca e Comunist….Daca poporul voia Capitalism il vota pe Ion Ratiu, un tip capabil…Romania a deviat spre NATO pentruca Ion Iliescu a fost sfatuit de Secu ca e mai SIMPLU si mai profitabil pentru politicieni sa nu se opuna curentului la moda…De aceea Romania a primit liber la furat, la jefuit la praduit, la privatizat, la retrocedat…Au primit gratis Romania cei care nu contribuisera la dezvoltarea ei..

  18. Da’ poporului ce i se da? Lui ii cresc taxele, cresc amenzile, cresc nr infractiunilir din codul penal, ambiguu definite, ca sa poata fi bagat la puscarie oricine, oricand si pentru orice fapta de nimic; pentru popor cresc preturile la alimente, la electricitate si la gaz; pentru popor nu exista locuri de parcare decat platite; poporul are doar obligatii dar nici un fel de drepturi, daca vrea sa stie pe ce se duc banii stransi din taxe i se raspunde ca e la secret; daca e nemulrumit de o hotarare judecaroreasca trebuie sa faca recurs (alti bani alta distractie!) si de regula tot nu-si castiga dreptatea, ca magistratii stiind ca nu exista o lege a raspunderii pentru ei (ei au doar pensii speciale) nu au teama de nimic, interpreteaza cum vor ei legea. Nu mai e nimic gratis in tara, totul e pe bani bani multi ca bugetul are nevoie de banii cu care sa faca cumparaturi ordonate. Ca in Romania totul trebuie sa fie ordonat. In afara de Constantinescu ce-au facut ceilalti ca sa merite funeralii de stat ??
    Alta grija nu nai avea Ciolacu ??

  19. Chiar dacă l-ați asasinat pe Ceaușescu, așa cu bunele si relele acestui fost Preşedinte al României, cred că merită rejudecarea așa zisului proces si funerarii naționale, evident dacă românii ar fi un popor recunoscător. Din păcate NU este, ba mai mult este un popor cu vână de trădător. As putea da, ca si orișicare altul dintre voi care citiți, zeci de exemple de trădare român de către român. Apropo, nu o să găsiți un singur exemplu în toată istoria României când un ungur a trădat un ungur si asta spune multe.

  20. Când esti Tânăr te uiti la Trecut ! Dar când esti Bătrân Nu te mai interesează Viitorul !

  21. NU STIU CATI VOR PARTICIPA LA FUNERALIILE NATIONALE( LUI GORBACIOV NU I-AU MAI FACUT FUNERALII NATIONALE CA S-A DOVEDIT A FI UN TRADATOR) DAR PE TRADATORII NOSTRI VRETI SA II PUNETI LA ADAPOST SI MORTI. O SA SE PIȘE SI RESTUL…DESTUI PE MORMINTELE JAVRELOR CARE SI-AU VANDUT TARA, POPORUL, NEAMUL PENTRU UN COZONAC. DUMNEZEU NU LASA ABSOLUT NIMIC NEPLATIT! CHIAR LA UNII FARA COPII, CA ILIESCU SAU IOHANNIS. S-AU OCUPAT CU PORCARII TOATA VIATA LOR SI VOR SI ONORURI LA PLECAREA SPRE SCARAOȚKI!! IADUL SA VA INGHITA PE TOTI CARE V-ATI BATUT JOC DE ROMANIA SI DE ROMANI. SI TU MANOLE MUGUR CONSTANTIN ISARESCU, PENTRU CA SI PE TINE TE ASTEAPTA SCARAOȚKI! CAZANUL E DEJA INCINS!!

  22. Atunci daca tot se va vota legea asta ,ar fi bine sa se aplice cit mai urgent pt. toti trei ,macar sa ne putem si noi bucura cu adevarat in acest an 2024 !

  23. HAI-CU CAPRA -AȚI MURIT ȘI SUNTEȚI LIBERI !IAR NOI-PUP-PUP LA DĂTĂTORII DE FĂRIMITURI-BIDEN,MACRON,SCHOLTZ,ȘI ORICARE E ȘEFUL OLANDEZ! DA SUNTEM„ PLINI DE FERICIRE”NUMA CĂ NE-AM ÎNVĂȚAT SĂ NE CĂIM (câcăim)!

  24. bine sa-l impaieze pesedeul si sa-l puna in geam, ca este presedintele lor de onoare!
    Sa vedeti 30% din popor ce o sa il jeleasca!
    Ba chiar vor oficia casatorii la mormant, pe model Ilici Lenin!..

  25. La Lovitura de Stat din dec 1989, Ceausescu a fost in functie cand au murit 67 de mitingisti….Dupa ce Ceausescu a fost scos cu forta din sediul CC de catre Armata in 22 dec. in Romania au murit 1.000 de mitingisti….

  26. Eu chiar as vrea Procesul Comunismului…in acest mod s – ar demonta minciunile inventate despre Comunism….Comunistii NU au omorat pe nimeni….asta ar fi concluzia Procesului comunismului….Pana in luna februarie 1990 la TV se mintea in fiecare ca la Timisoara au murit cateva mii de oameni….Cu mare greutate jurnalista Jana Gheorghiu dupa o luna de cercetari a venit cu stirea ca la Timisoara au murit 67 de oameni…

  27. Uitați vă dragi români cu ce se ocupă guvernul ciolacului. Ăsta este hotărât să îngroape România.Oamenii de rând mor de foame și nebarbiertul ăsta Iași pregătește funeralii de stat cu salve de tun. Cel mai bine este să-i tragem noi un șut în cur la alegeri să se ducă invartinduse. Să vedem pe unde scoate cămașa in dosarul de revoluționar,căci i s-a apetitul de scaun prezidențial.

  28. nu mai bea zeama de praz ca ti se urca la tigva!
    Asa neica, nu a omorat pe nimeni comunismul!
    Ce mai conteaza 67 de oameni si vreo cateva sute de mii, pe la Canal, puscarii politice, maternitati, spitale de psihiatrie, etc…
    Mai esti si oltean…

  29. Joha : transport la groapă cu izoleta, cărată de Căcărău – Măciucă (tracțiune față) / Arahat – Căcâțu (spate)
    Bocitoare : Salteluța – Alinuța
    Țârcovnic cu cădelnița : Gica, postac emerit
    Onoruri militare : 1000 salve rachete „Patriot”

  30. Am o curiozitate: unde-l ingroapa pe Iliescu, la Bellu Spaniol, sau la Giurgiului? Si la capatai o sa-i puna steaua rosie in cinci colturi, ori steaua lui David?

  31. ORDONANTA POPORULUI ROMAN…. PENTRU CEI CARE DUPA 1989 AU CONDUS ROMANIA PE ULTIMUL DRUM VA FI NAPASTIOASA RAU DE TOT…. CU FOC SI CEARĂ……..

  32. @ Axoane…La Canale, la Baraje imense, au murit si mii de americani…Am zis comunistii nu au omorat pe nimeni, si rste adevarat…Vrajeli cu avort, cu puscarii, cu spitale, cu psihiatrii NU au legatura cu comunistii….mor la fel si azi daca ii pui la munca…Inchisori politice cu cateva sute de Criminali de Razboi, au murit unii de batranete, dar trebuiau executati…Nu raspunde nimeni pentru 1 milion de romani morti in Razboi?…In Germania Criminalii de razboi au fost condamnati cu zecile de mii, sute au fost executati.
    La Bucuresti Lovitura de Stat a furat fix 20 de ore, sunt convins ca ordinele lui Ceausescu NU mai contau…Cred ca mortii din Bucuresti au fost pentru INCITAREA populatiei contra lui Ceausescu….Despre Timisoara nu stiu realitatea…dar se va afla…

    M

  33. Actualul președinte al României, Zelenschi, nu se bucură de aceleași privilegii?

  34. DA DOAMNE, CA IN 2024 SA AVEM SI FUNERALII NATIONALE VREO 3, BA CHIAR 4, NU AR FI CHIAR RAU..SI ALEGERILE VOR FI PLINE DE VIATA, POMENI, DISTRACTIE SI PARASTASE!
    2024 4 LA 4…UNII PLEACA, ALTII DISPAR! DATI LEGEA CA POATE APROBA SI CEL DE SUS!

  35. pariu pe 100 de euro ca Ilici se prajeste.
    Nu vrea el un mormant unde sa fie tamaiat de parintii copiilor ucisi…

  36. Eu nu vreau Funerarii de Stat ! Nici nu ma gândesc la Viitor ! Am si uitat sa mă gândesc la Viitor ! Eu mă gândesc doar la Trecut ! Si când ma gândesc la Viitor eu îmi cumpăr mai multe Lucruri sa fie acolo in Casa ! Am vre-o 30 de Sepci de Bumbac ! tricouri Haine Second Hand vre-o 15 Saci de Rafie dar de purtat port doar câteva !

  37. …eu l-as vedea in puscarie, la comun!…a distrus o tara la cheie, are -sau ar tre sa aiba – mii de vieti pe constiinta…nu merita sa moara in patul lui!…

  38. Iliescu nu merita nicio clementa, a fost este si va ramane un criminal:
    -sa nu uitam cum au inceput impuscaturile din seara de 22 cand el cu Frontul s a urcat la putere (ca emanat)
    -nu uitam nici modul politienesc cum au batut si chiar au omorat oameni la Mineriada 1 (Iliescu fiind presedinte si de fapt omul cheie de la puterea din anii 1990-1992)
    -un nenorocit care ne a vandut bucata cu bucata (in vremea lui au inceput concedierile in masa, deci e vorba de economie, fie uzine, fie agricultura) si care de fapt a fost totdeauna un oportunist, el cu gasca lui, (Roman si Voican s.a. inclusi)
    -este o pesoana neagra a istoriei romanilor!

  39. Deci, se pregateste sa dea coltu`. Asta e bine. De-ar mai trage cu piciorul si pentru Voican si ceilalti din gasca!

  40. ba, prostu nu e prost destul pina nu e si fudul – in loc sa moara discret, in liniste si pace, el vrea sa moara in blestemele intregii natii! cu funeralii nationale, nimeni nu va rata evenimentul.

  41. bolshevicii adevaratzi se cremeaza…nu de alta dar se tem ca se pishe lumea pe mormintele lor…
    vezi Brucan, Sergiu Nicolaescu…si ailaltzi

  42. Le facem la toți ”Parastas Național”, da’ să ne lase odată ! O plătim și p’asta dacă scăpăm odată de securiști . Le plătim și vile pe Coasta de Azur , numai să plece toți (da’ toți) , să nu mai auzim de ei. Poate așa reușim și noi să ne ridicăm din groapa în care ne-au aruncat nesimțiții ăștia.

  43. O sa avem trei Zile Libere ! Nimeni nu o sa mai Lucreze ! O sa fie numai Bocitoare pe Străzi ! Si Bocitoare la Televizor si la Radio ! Ca pe vremea lui Nea Nicul !

  44. @fasoane…La Canalul Dunare-Marea Neagra au lucrat firme romanesti, unitati de genisti si detasamente de lucru pt economia nationala ale Armatei Romane, ingineri si muncitori detasati din alte zone(nu 6 milioane fortati sa emigreze la cules de spanac si arpagic si spalat de cururi Italians, bandane). Elevi de scoli profesionale instruiti sa construiasca, sa conduca utilise si masini romanesti. Asa s-a construit Canalul. Si stii cine a mai fost trimis acolo? Prietenii tai pe care ii plangi: tradatorii de tara ce ii vezi si astazi razandu-ne in fata si distrugand economia tarii. POPESTII, Catoi ce ne indatoreaza,Ciociolacii ce se inchina la straini, Ciucalaii vanduti strainilor ce au tradat Armata Romana si au atuncat soldati sub comanda straina. Cu tradatori ca ei s-a construit Canalul atunci si sa nu iti para rau cand astia de acum vor fi incolonati si trimisi sa construim Canalul Dunare-Bucuresti. Nu isi merita soarta? SAU vor da cu fuga la stapanii lor sa ii adaposteasca?

  45. Ultima abordare criminala , de care se știe , a acestui monstru comunist a fost în 1968 când a dispus arestarea profesorilor și studenților din Universitatea București după ce aceștia ieșiseră în stradă să ceară legalitatea sărbătoririi Sfântului Crăciun . Efectiv a distrus viața la peste 100 de studenți iubitori de țară și tradiții pure românești. După închisori acești tineri studioși nu au avut voie conform legilor comuniste să lucreze decât în meserii brute, fabrici și uzine. Iar ca prim-secretar de județ acest monstru a semnat arestarea românilor anticomuniști care aveau activități ,,neprietenoase” față de regimul comunist dictatorial al ciobotarului ce-au, ce-au , analfabet notoriu , dar rău și paranoic și al Leanei lui ,, Zăpăcitu”. Iar execuția dictatorului , rămas singur , Securitatea lăsându-l singur, a fost făcută de către aceiași tovarășii care conduc azi. Nu merită funeralii naționale . Este un monstru- criminal.

  46. civilizata il judeca pe ilici pentru crime impotriva umanitatii si guvernul ciolacu are grija funeraliilor cu onoruri!
    Este clar, ne baga droguri in aer!

  47. si o vad pe uolguta maestra de ceremonii, ca asta se pricepe la furatul banilor de pe pieptul mortului…

  48. Un criminal care este președintele de onoare al psdului aliat cu peneleul corupt

  49. La inceputul carierii lui de emanat, din putzul gandirii de rabyie a Oracolului de Damaroaia (=ideologul analfabet kgb) tov.Brucan, tov.rromyica Ylici Y.il lua gura pe dinainte shi se adresa in discursurile lui de limbaj de lemn cu tov. Ceaushescu, ca de criminalul se intoarce intotdeauna la locul crimei. Sunt chiar cateva inregistrari RTV, cu acest mod de exprimare, shi nu numai, ca doar el nu a intinat CCauzea, shi ar fi bine macar la decesul lui cu funerarii de stat parale bune numai pentru unii sa se dea pe post aceste perle bolshevice: ex.sa vina tank urile rusesshti, ca le explica el cine sunt shi ce vor, ca mineriadele lui au fost „rebeliune legionara”, ca a vazut teroriishti tragand din toate directziile, ca statul roman prin emanatzia lui fasaita a fost desfintzat cu toate structurile lui cu tot, mai ceva cand Ceashka dadea cu mana sa mai distruga ceva, acest lucru QED adevarul despre lovitura de stat a eshalonului 2 a nomenclaturishtilor chibutzului PCR. Ne=a implementat statutul HO al impostorului Weisel, cetatzean HU, ca sa fiim adevarata Colonie cu aceasta noua ideologie, a alergat ca la Olipiada pe Regele nostru, care le-a desfiintzat legal chibutzul PCR, mai mult a numit foshtii activishti UTC, verishorii lui, pe post de 2 reguletzi, dar chiar shi un imparat cu coroane din BNR a lui Manole, care ar trebui drept rasplata sa vina la priveghi, sa-i cante manele bolshevice celebre de sub carutzele cu corturi ale aceestui semikhazar, ce a urat in mod rasist natzia noastra ce l-a hranit ca pe sharpe la san. Ca spectacolul sa fie complet ar trebui ca la salvele de pushka sa fie difuzat in paralel ciuruirea impushkatului de Craciun, ocrotitorul chibutzului, care la Targovishte, i-a spus lui coana Leana, ca tzi=am spus ca pe acest spion rus, daca nu ai vrut sa-l terminam, acum el ne termina pe noi. IA ne va aduce Adevarul!!!
    O zi buna.
    Con

  50. Dute bre in Ungaria ! Lasa-ne bre cu patriotismul tau desantat !

  51. o sa angajez un oier sa duca oile sa pasca florile lui Ilici din cimitir si eventual sa-i lase decoratii 😀 😀 😀 😀 😀

  52. Oare romanii vor intelege sa stea cu spatele la cortegiu funerar prezidential? Ar fi singurul gest onorabil…

  53. De ce editati faptul ca Ion Iliescu si complicii sunt niste cri.mi.nali, @Cotidianul? cri.mi.nali si tagma jefuitorilor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.